saracie

Text: Psalmul 41:1-3, Mica 6:8, Deuteronom 15:7, 8
Verset de aur: Ps 41:1 – „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;”

Ideea centrală: Dumnezeu așteaptă ca fiecare credincios și fiecare biserică să se mobilizeze în ajutorarea săracilor. Fiecare stare de sărăcie are cauzele ei, deci, ajutorul oferit trebuie să țină cont de acestea.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:
Când ne uităm la lumea în care trăim putem spune că sărăcia poate fi întâlnită atât ca o problemă individiuală cât și ca o problemă socială. Sărăcia, ca problemă socială este o rană cu rădăcini adânci care afectează fiecare aspect al vieții. Pe langă menținerea unui nivel scăzut de venituri printre membrii unei comunități, sărăcia inlcude limitarea accesului la servicii ca: educația, sănătatea, luarea deciziilor precum și lipsa facilităților comune ca: apa, drumurile, transportul și comunicațiile. Mai mult, “spiritul sărăciei” permite membrilor aceleiași comunități să creadă și să trăiască sentimente ca: disperarea, lipsa de speranță, apatia și timiditatea. Sărăcia, la fel ca și factorii care contribuie la apariția și menținerea ei, reprezintă o problemă și de aceea trebuie căutate soluții.
Câteva cauze posibile.
Soluțiile pentru rezolvarea sărăciei trebuie oferite și funcție de cauzele sărăciei de aceea amintesc aici câteva posibile cauze:
-Moștenirea sărăciei. Unii sunt săraci pentru că s-au născut în familii, zone sau țări sărace. Dacă ne uităm doar la istoria contemporană putem spune că sistemul comunist și capitalist a produs multă sărăcie.
-Ignoranța. Unii din cei care s-au născut în sărăcie nu știu cum să depășească această condiție.
-Boala. Datorită bolii mulți oameni nu pot munci și, de aici, intervine sărăcia.
-Lenea. Viața și Biblia ne arată că omul leneș are toate șansele să ajungă sărac.
Câteva posibile soluții
Scriptura are un mesaj clar cu privire la modul în care trebuie să se raporteze creștinii la eliminarea sărăciei. N. T. ne arată că lucrarea de vestire a evangheliei este însoțită de lucrarea de ajutorare, o activitate care include purtarea de grijă pt. săraci în Numele Domnului.
Cu toate că, în N. T., în principal suntem învățați să-i ajutăm d.p.d.v. material pe frații și surorile din biserică, ni se spune că este drept și bine să-i ajutăm și pe cei necredincioși chiar dacă aceștia nu răspund cu mulțumire acceptând mesajul Evangheliei.
Domnul Isus spunea despre Dumnezeu Tatăl că „El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Lc. 6:35, 36) Lucrul acesta ar trebui să ne încurajeze să facem fapte de bunătate. Astfel, ajutorarea celor săraci este o modalitate prin care biserica își poate suplimenta lucrarea evanghelică față de lume și poate exemplifica Evanghelia pe care o trăiește și mărturisește.
Trebuie să știm că slujirea persoanelor aflate în dificultate este și un mijloc al harului prin care Dumnezeu ne oferă mai mult har ca să slujim. Însuși Duhul Sfânt folosește acest mijloc ca să-i binecuvânteze pe credincioșii din biserică.

În Biserică, slujirea aceasta presupune dăruirea cu scopul de a ajuta material pe frate sau pe soră.

Iacov îi mustra pe cei din biserică și le spunea: „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iac. 2:15, 16) Ap. Ioan ne avertizează astfel: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? ( 1 In. 3:16, 17). De aceea, Biserica Primară a dat cu mână largă pt. nevoile credincioșilor săraci, astfel că între ei nu era „nici unul care să ducă lipsă” (Fapte 4:34). Ap. Pavel își aduce aminte de faptul că conducătorii Bisericii din Ierusalim „Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac.” (Gal. 2:10) În V.T. Dumnezeu poruncea poporului Israel: „la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău” (Deut. 15:4)
Sigur că mesajul Scripturii ține cont de diferitele cauze ale sărăciei și arată că:

Pentru leneș soluția este să muncească. „Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău?” (Prov. 6.9); iar în 2 Tes. 3:10 porunca este „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”
Pentru cei ignoranți soluția este să învețe. (Prov. 13:18)„Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” Există o vorbă înțeleaptă care spune: Dacă îi dai unui om un pește i-ai asigurat hrana pentru o zi, dacă îl înveți să pescuiască i-ai asigurat hrana pentru o viață. Pe lângă aceasta, dacă îl înveți să-și vândă peștele ai creat o economie.
Pentru cei bolnavi și cei care sunt săraci datorită împrejurărilor în care trăiesc, Scriptura îi învață pe creștini să fie plini de compasiune și să își arate iubirea față de ei ajutându-i cu hrană, haine, locuință.

Așteptarea lui Dumnezeu de la poporul Israel era ca să poarte de grijă săracilor. Din moment ce Dumnezeu este milos, El așteaptă ca și poporul Său să fie plin de compasiune.

APLICAȚII / CONSIDERENTE MISIOLOGICE:
Prima dată trebuie să ne gândim la ceea ce a spus Domnul Isus: „căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi…” (Mc. 14). Apoi, Iacov menționează că în lucrarea misionară biserica trebuie să fie foarte practică. Să nu se limiteze doar la vorbe, ci să-și arate dragostea ajutând săracii. Cum ne implicăm în mod practic?

În primul rând, fiecare biserică trebuie să se îngrijească de săracii din rândurile ei.
Bisericile trebuie să sprijine misionarii care lucrează în comunități mai sărace
Credincioșii trebuie învățați să fie darnici, dăruind în mod regulat cel putin 10% din venitul lor
Bisericile trebuie să se implice în comunitate pentru a-i ajuta pe cei săraci.

adaptare după Romică Iuga

Text: 2 Tim. 4:7-8; Ap. 2:8-11 (Ap. 3:11)
Aş vrea să descoperim:
– condiţiile în care creştinii din Smirna trebuiau să rămână statornici;
– cauza persecuţiilor prin care au trecut;
– binecuvântările promise de Domnul Isus celor ce vor rămâne statornici.
Studiul Biblic din anul 2012 ne-a chemat la statornicie pe care trebuie să o dovedim:
– în credinţă (lucru pe care l-am învăţat din Ep. lui Iuda);
– în Cuvântul Evangheliei (lucru pe care l-am învăţat din Ep. către Galateni);
– în aşteptarea izbăvirii lui Dumnezeu (lucru pe care l-am învăţat din cartea profetului Obadia);
– în slujire (lucru pe care l-am învăţat din Ep. 2 Timotei).
În ultima lecţie biblică din acest an, descoperim un exemplu de statornicie şi binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru cei ce vor rămâne credincioşi până la moarte.
Studiind acest exemplu descoperim:

1. Condiţiile în care credincioşii din Smirna trebuiau să rămână statornici
Smirna a fost un oraş port la Mareea Egee, situat la 56 km N de Efes. Acest oraş există şi astăzi dar poartă numele de Izmir şi are o populaţie de aproape 3 milioane de locuitori, fiind al treilea oraş ca mărime din Turcia. Înainte de anul 2000, o treime din populaţia oraşului era creştină. Numele oraşului „Smirna” înseamnă „amărăciune” şi provine din termenul „mir” , adică un ulei extras dintr-o răşină aromatică, folosit la slujba din cortul întâlnirii. Acest ulei era amestecat cu scorţişoară, trestie mirositoare, casia şi ulei de măsline (Ex. 30:23, 24). Mirul era folosit şi la îmbălsămarea celor ce au murit chiar şi femeile care au participat la înmormântarea Domnului Isus au pregătit un asemenea amestec cu care să-I ungă trupul (Lc. 23:56; In. 12:3).
În sec. I, oraşul Smirna a cunoscut o dezvoltare înfloritoare fiind supranumit „Floarea Asiei”, având printre locuitori şi o mare comunitate de evrei. Deşi era un oraş liber, a dovedit o loialitate deosebită faţă de Roma, fiind plin de râvnă în promovarea gloriei Imperiului Roman. În oraş era un templu ce promova închinarea către cezar, iar scriitorul roman Cicero a numit Smirna oraşul cel mai credincios şi aliatul cel mai fidel al Romei. Lucrul acesta a fost un mare dezavantaj pt. creştini, care au refuzat să-l numească pe cezar, Domn şi Dumnezeu. De oraşul Smirna este legat numele unuia dintre cei mai buni creştini care a urmat după generaţia apostolilor, Policarp, episcop de Smirna, care a fost martirizat în anul 155 d. Cr. Deci, în acest oraş în care era practicată o închinare păgână agresivă, Dumnezeu a îngăduit să ia fiinţă şi o biserică căreia Domnul Isus i-a adresat un mesaj, prin ap. Ioan, pe care-l găsim în cartea Apocalipsa 2:8-11.
Acest mesaj arată că:
a. Deşi despre biserica din Smirna nu se mai vorbeşte în niciun alt loc din N. T., Domnul Isus a ştiut de existenţa ei, de aceea El spune: ,,Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i”(v. 8). b. Domnul Isus a cunoscut măsura necazului îndurat de credincioşii bisericii din Smirna. ,,ştiu necazul tău, sărăcia ta şi batjocururile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt” (v. 9). Termenul din lb. greacă folosit pentru necaz arată o stare de presiune ilustrată printr-un obiect zdrobit sub o piatră grea, sau de o lamîie stoarsă până la ultima picătură. Cuvântul folosit pentru sărăcie arată o stare de sărăcie lucie, lipsă profundă iar cel pentru a defini batjocurile arată agresiune verbală şi bătaie de joc cu privire la modul de închinare.
c. Domnul Isus a cunoscut viitorul şi necazurile care urmau să vină. El spune: „Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile” (v. 10/b).

2. Cauza încercărilor în mijlocul cărora credincioşii din Smirna trebuiau să rămână statornici
Încercările prin care treceau credincioşii din Smirna erau cauzate de:
a. iudeii, care s-au afiliat Romei şi au ajuns o „sinagogă a lui Satan”, care îi desconsiderau şi îi prigoneau pe creştini spunând despre ei că sunt rătăciţi, (fiindcă au lepădat iudaismul – pe care-l considerau religia adevărată) şi că practică canibalismul, întrucât la cina Domnului mâncau trupul şi beau sângele Domnului – v. 9).
Să nu uităm că sinagoga a fost un loc de întâlnire a iudeilor pt. rugăciune, pt. educaţie religioasă, pt. citirea Legii şi a proorocilor şi pt. îmbărbătare spirituală. Din nefericire, Domnul Isus ne arată că nu Duhul lui Dumnezeu conducea în sinagogă, ci chiar Satana şi asta se vedea din acţiunile iudeilor faţă de creştinii din Smirna.
b. autorităţile romane, care îi prigoneau pe creştini pentru că nu li se alăturau în practicarea cultului cezarului.
c. păgânii, care le luau averile.
d. diavolul, care era în spatele acestor acţiuni (v. 10)

3. Răsplătirile promise credincioşilor din Smirna care vor rămâne statornici Suferinţa şi prigoana prin care treceau credincioşii din biserica din Smirna este o binecuvântare, deoarece suferinţa:
a. te aseamănă cu Domnul Isus („Cel ce a murit şi a înviat” – v. 8). El Şi-a dat viaţa de bunăvoie dar a biruit moartea. Aşa va fi şi cu cei care trebuie să moară pt. credinţă iar ap. Pavel le scrie romanilor: ,,În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” b. modelează caracterul. Ap. Petru uitându-se la suferinţele prin care treceau fraţii lui, le-a scris: ,,Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare și suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. (1 Pet. 2:19-21)
c. crează oportunităţi – credincioşii din Smirna puteau dovedi că sunt o biserică vie în contrast cu sinagoga Satanei.
d. conduce spre cunună – „eşti bogat”– deşi creştinii din Smirna se vedeau săraci, Domnul Isus îi vedea bogaţi d.p.d.v. spiritual. Domnul le face o promisiune mare: ,,îţi voi da cununa vieţii” care este premiul învingătorilor pe calea credinţei. Cine rămâne credincios statornic „nu va mai fi vătămat de a doua moarte” (v. 10, 11).
Domnul Isus nu a avut nimic de acuzat la adresa bisericii din Smirna. Aşa ca şi ei, trebuie să învăţăm să fim credincioşi în lucrurile mici ca să putem fi şi în cele mari. Să învăţăm să biruim ispitele mici ca să putem birui ispita cea mare când va veni şi lucrul acesta îl vom putea face doar dacă trăim în ascultare de Dumnezeu şi în călăuzirea Duhului Sfânt.