binecuvantare

Text: Matei 5:38-48 (Matei 5:10)

Scopul lecţiei: Să descoperim modul în care prigonitorii acţionează, cum trebuie să-i tratăm pe cei ce ne prigonesc şi ce răsplată este promisă celor prigoniţi.
Ultima fericire rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte descoperă binecuvântarea promisă de Dumnezeu celor prigoniţi. Spre deosebire de celelalte fericiri, această fericire este explicată, iar în cadrul aceleiaşi predici, Domnul Isus a reluat subiectul iubirii vrăjmaşilor, pe care l-a prezentat cu mult mai multe detalii. Studiind această fericire, descoperim:

Cum se manifestă prigonitorii ?

A fi persecutat, înseamnă a fi urmărit şi hărţuit printr-un tratament opresiv, a fi ridiculizat, calomniat, tratat cu ostilitate sau martirizat, acţiuni care generează suferinţă fizică, emoţională şi psihică, pricinuind chiar pierderea vieţii. Explicând fericirea promisă celor prigoniţi, Domnul Isus a descris felul în care acţionează prigonitorii, arătând că prigoana este produsă prin:

vorbire de rău, insultă, batjocură – „oamenii vă vor ocărî” – 11/a; Ap. Petru îi încuraja pe creştinii prigoniţi astfel: ,,Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” (1 Pe. 4:14)
vătămare fizică („oamenii …vă vor prigoni” – 11/b; În Listra, după ce Pavel a vindecat pe acel olog din naştere ni se spune că ,,Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.” (Fapte 14:19)
abuz psihic şi emoţional („oamenii…vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră” – 11/c; de citit Fapte 6:8-14).
2. Cauza prigoanei
Nu orice fel de suferinţă trebuie să fie considerată o formă de prigoană. Domnul Isus a arătat că cei prigoniţi suferă:
– pentru neprihănire iar Petru le atrăgea atenţia creştinilor că ,,Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. (1 Pe. 4:15)
– din pricina Numelui Său (de citit Ioan 15:18-20).
Cei ce cauzează persecuţia sunt „oamenii” sau „lumea” (De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.- 2 Tim. 3:12-13), iar motivul persecuţiei este:
– manifestarea firii în oamenii nelegiuiţi. Apostolul Pavel enumeră faptele firii în 5:19-21, adică: desfrânarea, închinarea la idoli, certurile, mâniile, beţiile…
necunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus (Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.- 16:2-3)
împotrivirea puterii întunericului – Ap. Ioan vorbeşte despre manifestarea puterii întunerecului în proorocii mincinoşi astfel: Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 Io 4:5-6).

3. Ce atitudine trebuie să avem faţă de vrăjmaşi ?

Dacă în mijlocul prigoanelor mulţi oameni ajung nemulţumiţi, plini de frică, descurajaţi, pregătiţi să renunţe la tot numai pentru a-şi salva viaţa sau se situează la cealaltă extremă, ajungând să fie plini de ură şi de răutate, gata să se răzbune, Domnul Isus arată că în mijlocul persecuţiilor cetăţenii Împărăţiei cerurilor trebuie să se bucure şi să nu răspundă răului cu rău (Matei 5:39/a; Romani 12:17-18). Ucenicii au înţeles lucrul acesta mai târziu când s-au înfăţişat înaintea Sinedriului. În Fapte 5:41 ni se spune: ,,… Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
Urmaşii Domnului Isus trebuie să accepte suferinţa, fiind gata să întoarcă şi celălalt obraz (v. 39), să fie dispuşi să-şi dea şi cămaşa, să meargă o milă în plus şi să-i împrumute pe cei ce au nevoie de ajutor (v. 39/b-42).
Făcând un contrast între preceptele Legii Mozaice şi norma de neprihănire cerută de Dumnezeu pentru cei din Noul Legământ, Domnul Isus arată că cetăţenii Împărăţiei Cerurilor:
– trebuie să-şi exprime într-un mod practic dragostea faţă de vrăjmaşi, binecuvântându-i pe cei care îi blestemă (v. 44/a);
– făcându-le bine celor ce îi urăsc (v. 44/b) şi
– rugându-se pentru cei ce îi prigonesc (v. 44/c).
Motivaţia acestei atitudini este determinată de:
– statutul pe care l-am primit („suntem fii ai Tatălui nostru care este în ceruri” – v. 45);
– mărturia pe care trebuie să o depunem (dreptatea noastră trebuie să întreacă dreptatea cărturarilor şi a fariseilor – v. 46-47, 20);
– chemarea ce ne este adresată (să fim desăvârşiţi – v. 45, 48);
– asemănarea cu înaintaşii credinţei (v. 12/b) şi de
– răsplata pe care o aşteptăm (v. 12/a, 46-47).

Binecuvântarea promisă celor prigoniţi

Binecuvântarea promisă celor prigoniţi este Împărăţia cerurilor. Prin această promisiune sunt definite binecuvântările pe care cei credincioşi le pot avea acum, cât şi cele pregătite de Dumnezeu pentru veşnicie. Lucrul acesta l-a înţeles apostolul Pavel cât şi Petru când au scris: (,,Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. 2 Tim. 2:12)
,,Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 1 Petru 1:3-9.

adaptare după Dan Boingeanu

Text: 2 Tim. 4:7-8; Ap. 2:8-11 (Ap. 3:11)
Aş vrea să descoperim:
– condiţiile în care creştinii din Smirna trebuiau să rămână statornici;
– cauza persecuţiilor prin care au trecut;
– binecuvântările promise de Domnul Isus celor ce vor rămâne statornici.
Studiul Biblic din anul 2012 ne-a chemat la statornicie pe care trebuie să o dovedim:
– în credinţă (lucru pe care l-am învăţat din Ep. lui Iuda);
– în Cuvântul Evangheliei (lucru pe care l-am învăţat din Ep. către Galateni);
– în aşteptarea izbăvirii lui Dumnezeu (lucru pe care l-am învăţat din cartea profetului Obadia);
– în slujire (lucru pe care l-am învăţat din Ep. 2 Timotei).
În ultima lecţie biblică din acest an, descoperim un exemplu de statornicie şi binecuvântările pregătite de Dumnezeu pentru cei ce vor rămâne credincioşi până la moarte.
Studiind acest exemplu descoperim:

1. Condiţiile în care credincioşii din Smirna trebuiau să rămână statornici
Smirna a fost un oraş port la Mareea Egee, situat la 56 km N de Efes. Acest oraş există şi astăzi dar poartă numele de Izmir şi are o populaţie de aproape 3 milioane de locuitori, fiind al treilea oraş ca mărime din Turcia. Înainte de anul 2000, o treime din populaţia oraşului era creştină. Numele oraşului „Smirna” înseamnă „amărăciune” şi provine din termenul „mir” , adică un ulei extras dintr-o răşină aromatică, folosit la slujba din cortul întâlnirii. Acest ulei era amestecat cu scorţişoară, trestie mirositoare, casia şi ulei de măsline (Ex. 30:23, 24). Mirul era folosit şi la îmbălsămarea celor ce au murit chiar şi femeile care au participat la înmormântarea Domnului Isus au pregătit un asemenea amestec cu care să-I ungă trupul (Lc. 23:56; In. 12:3).
În sec. I, oraşul Smirna a cunoscut o dezvoltare înfloritoare fiind supranumit „Floarea Asiei”, având printre locuitori şi o mare comunitate de evrei. Deşi era un oraş liber, a dovedit o loialitate deosebită faţă de Roma, fiind plin de râvnă în promovarea gloriei Imperiului Roman. În oraş era un templu ce promova închinarea către cezar, iar scriitorul roman Cicero a numit Smirna oraşul cel mai credincios şi aliatul cel mai fidel al Romei. Lucrul acesta a fost un mare dezavantaj pt. creştini, care au refuzat să-l numească pe cezar, Domn şi Dumnezeu. De oraşul Smirna este legat numele unuia dintre cei mai buni creştini care a urmat după generaţia apostolilor, Policarp, episcop de Smirna, care a fost martirizat în anul 155 d. Cr. Deci, în acest oraş în care era practicată o închinare păgână agresivă, Dumnezeu a îngăduit să ia fiinţă şi o biserică căreia Domnul Isus i-a adresat un mesaj, prin ap. Ioan, pe care-l găsim în cartea Apocalipsa 2:8-11.
Acest mesaj arată că:
a. Deşi despre biserica din Smirna nu se mai vorbeşte în niciun alt loc din N. T., Domnul Isus a ştiut de existenţa ei, de aceea El spune: ,,Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i”(v. 8). b. Domnul Isus a cunoscut măsura necazului îndurat de credincioşii bisericii din Smirna. ,,ştiu necazul tău, sărăcia ta şi batjocururile din partea celor ce zic că sunt iudei şi nu sunt” (v. 9). Termenul din lb. greacă folosit pentru necaz arată o stare de presiune ilustrată printr-un obiect zdrobit sub o piatră grea, sau de o lamîie stoarsă până la ultima picătură. Cuvântul folosit pentru sărăcie arată o stare de sărăcie lucie, lipsă profundă iar cel pentru a defini batjocurile arată agresiune verbală şi bătaie de joc cu privire la modul de închinare.
c. Domnul Isus a cunoscut viitorul şi necazurile care urmau să vină. El spune: „Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile” (v. 10/b).

2. Cauza încercărilor în mijlocul cărora credincioşii din Smirna trebuiau să rămână statornici
Încercările prin care treceau credincioşii din Smirna erau cauzate de:
a. iudeii, care s-au afiliat Romei şi au ajuns o „sinagogă a lui Satan”, care îi desconsiderau şi îi prigoneau pe creştini spunând despre ei că sunt rătăciţi, (fiindcă au lepădat iudaismul – pe care-l considerau religia adevărată) şi că practică canibalismul, întrucât la cina Domnului mâncau trupul şi beau sângele Domnului – v. 9).
Să nu uităm că sinagoga a fost un loc de întâlnire a iudeilor pt. rugăciune, pt. educaţie religioasă, pt. citirea Legii şi a proorocilor şi pt. îmbărbătare spirituală. Din nefericire, Domnul Isus ne arată că nu Duhul lui Dumnezeu conducea în sinagogă, ci chiar Satana şi asta se vedea din acţiunile iudeilor faţă de creştinii din Smirna.
b. autorităţile romane, care îi prigoneau pe creştini pentru că nu li se alăturau în practicarea cultului cezarului.
c. păgânii, care le luau averile.
d. diavolul, care era în spatele acestor acţiuni (v. 10)

3. Răsplătirile promise credincioşilor din Smirna care vor rămâne statornici Suferinţa şi prigoana prin care treceau credincioşii din biserica din Smirna este o binecuvântare, deoarece suferinţa:
a. te aseamănă cu Domnul Isus („Cel ce a murit şi a înviat” – v. 8). El Şi-a dat viaţa de bunăvoie dar a biruit moartea. Aşa va fi şi cu cei care trebuie să moară pt. credinţă iar ap. Pavel le scrie romanilor: ,,În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” b. modelează caracterul. Ap. Petru uitându-se la suferinţele prin care treceau fraţii lui, le-a scris: ,,Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare și suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. (1 Pet. 2:19-21)
c. crează oportunităţi – credincioşii din Smirna puteau dovedi că sunt o biserică vie în contrast cu sinagoga Satanei.
d. conduce spre cunună – „eşti bogat”– deşi creştinii din Smirna se vedeau săraci, Domnul Isus îi vedea bogaţi d.p.d.v. spiritual. Domnul le face o promisiune mare: ,,îţi voi da cununa vieţii” care este premiul învingătorilor pe calea credinţei. Cine rămâne credincios statornic „nu va mai fi vătămat de a doua moarte” (v. 10, 11).
Domnul Isus nu a avut nimic de acuzat la adresa bisericii din Smirna. Aşa ca şi ei, trebuie să învăţăm să fim credincioşi în lucrurile mici ca să putem fi şi în cele mari. Să învăţăm să biruim ispitele mici ca să putem birui ispita cea mare când va veni şi lucrul acesta îl vom putea face doar dacă trăim în ascultare de Dumnezeu şi în călăuzirea Duhului Sfânt.