Nevoia de credincioşie

Publicat de elpizein pe iulie 21, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , .

Text Iosua 24:14  „Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Psalmul 37:3  „Încrede-te în Domnul, şi fă binele; locuieşte în ţară, şi umblă în credincioşie.”

Lipsa de credincioşie, statornicie, fidelitate, devotament în relaţii, produce mari pagube, produce dezamăgire , durere, despărţire.

Să ne gândim la câteva domenii, relaţii în care se cere credincioşie .

1.   Nevoia de credincioşie , statornicie, devotament, la locul de muncă.

Locul de muncă este o binecuvântare în perioada de criză în care rata somajului este tot mai mare.

Munca este poruncită şi răsplătită de Dumnezeu. De aceia locul de muncă şi munca în general trebuie tratate cu responsabilitate.

Se cere fidelitate, devotament de la orice angajat dar şi de la angajator.

În mod normal şi în condiţii normale este apreciată şi răsplătită credincioşia la locul de muncă.

Lipsa de devotament, fideliatate , statornicie la locul de muncă duce la pierderea încrederii, respectului şi în final la pierderea locului de muncă , dar poate chiar să distrugă o firmă.

Să citim cu atenţie următoarele versete din Biblie:

Romani 13:1-4  „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care Sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.

De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda.

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.”

Efeseni 4:28 „Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit.”

1 Timotei 6:1-2   „Toţi cei ce Sunt sub jugul robiei, să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău.  Iar cei ce au stăpâni credincioşi, să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că Sunt „fraţi” ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, Sunt credincioşi şi prea iubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat.”

2 Timotei 2:9-10 „Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, mântuitorul nostru.”

Iacov 5:1-5  „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre Sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.”

Coloseni 3:22-4:1”Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când Sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strîmbătate, îşi va primi plata după strîmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului. Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi, şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer.”

Efeseni 6:5-9 „Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, cu frică şi cutremur, în curăţie de inimă, ca de Hristos. Slujiţi-le nu numai când Sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu.  Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. Şi voi, stăpânilor, purtaţi-vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în cer, şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului.”

Oare nu am fi cu mult mai binecuvântaţi şi muncitorii şi angajatorii dacă am da dovadă de mai multă credincioşie , devotament, statornicie la locul de muncă? Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă cum trebuie să fim credincioşi la locul de muncă indiferent de munca pe care o prestăm şi de poziţia pe care o avem. Să ne rugăm şi să trăim , lucrăm, cu credincioşie la locul de muncă.

pastor misionar Teodor Groza

(va urma)

SĂ MĂNÂNCI TRUPUL ŞI SĂ BEI SÂNGELE DOMNULUI

Publicat de elpizein pe mai 31, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , .

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:54-56)

Cât de adânci şi de tulburătoare sunt semnificaţiile acestor cuvinte ale Domnului! Atât de tulburătoare şi atât de greu de înţeles de către omul firesc încât la auzul lor mulţi dintre cei care-L urmau doar „de formă” s-au dezis de El şi de cuvintele Sale şi L-au părăsit fiindcă „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”(v.60)

Şi, da, este adevărat. Nu oricine poate să „sufere” vorbirea (învăţătura) Domnului. Nu oricine o poate primi. Nu oricine  o poate „asimila”. Nu oricine se poate „hrăni” din această învăţătură. Cei care n-o pot face se consideră ofensaţi de o asemenea învăţătură. Pur şi simplu această învăţătură în sine le repugnă. Trupul lor, mintea lor, inima lor este, de prea multă vreme, obişnuită să se hrănească cu altceva: cu idolatrie, cu materialism, cu destrăbălare, cu lăcomie, cu ură, cu duşmănie şi înverşunare împotriva lui Dumnezeu. Fiinţa lor este îmbolnăvită de otrava păcatului, este atât de intoxicată de toate acestea încât pur şi simplu a ajuns să respingă „hrana sănătoasă” ce i-ar putea vindeca.

Dar cine sunt cei care pot „s-o sufere”? Ei cum au ajuns să poată?

 „…nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6:65)

Cuvintele acestea sunt cel puţin la fel de tulburătoare ca şi cele de mai sus, pentru că sunt de natură să frângă orgoliul omului care crede că-şi poate câştiga mântuirea prin forţele proprii sau că aceasta, pur şi simplu i se cuvine. Cei ce pot să se hrănească cu trupul şi sângele Domnului sunt cei ce pot să primească cuvintele Sale, să le sufere să le asimileze să şi le însuşească ca mod de viaţă permanent. Ei sunt aceia care cred că, păcătoşi fiind, au nevoie de iertare şi de reabilitare înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt aceia care, văzându-se pe ei aşa cum erau înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu – neputincioşi, mizerabili şi incapabili să se ridice singuri din mlaştina păcatului care-i înfăşura – şi-au regretat păcatul, l-au mărturisit, au strigat după îndurare, şi s-au încrezut în Cel care le-a oferit-o – Domnul Isus Cristos. Ei sunt aceia care au înţeles, şi de acum ştiu, că n-au unde să se ducă, că n-au pe nimeni altul care le-ar putea oferi viaţa… El este singurul care are „cuvintele vieţii veşnice”. (v. 68) El este „Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu”. (v. 69)

Cu alte cuvinte, a mânca trupul Domnului şi a bea sângele Său înseamnă a crede în El. Între El şi cei care cred în El există de acum, o foarte strânsă unire. Oricine mănâncă trupul Lui şi bea sângele Lui rămâne în El şi El rămâne în acea persoană, în cel mai apropiat mod. Nu poate exista o relaţie mai apropiată sau mai personală decât aceasta. Precum hrana fizică pătrunde în fiinţa noastră devenind parte din noi, tot aşa, acceptându-L pe Domnul Isus ca Răscumpărător al nostru, El pătrunde în chip tainic în viaţa noastră şi rămâne în noi, iar noi, la rândul nostru, rămânem în El, trăind astfel în permanenţă cu El şi prin El.

Cu dragoste în Cristos, Claudiu Lupu.

Alegeri decisive

Publicat de elpizein pe mai 24, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: .

Era o zi de primavară. Mă aflam în zbor deasupra unui deal înalt, totul părea minunat până când am fost surprins de turbulenţele aerului ce se formau în
spatele acestui deal. Mă aflam la o înalţime mare, parapanta a început să se clatine în stânga-dreapta, să se închidă, intrasem în panică nu prea mai trăisem astfel de momente şi credeam că viaţa mea se va sfârşi aici. În agonia mea, am strigat tare după Dumnezeu.
Ca orice adolescent, încercam să mă remarc. Să cred că sunt mai deosebit decât ceilalţi, persistam în dorinţa de a impresiona şi a fi în rândul celor mai buni. Dar relaţiile cu cercul de prieteni, familia şi colegii erau şubrede din cauza egoismului meu. Eram mereu în competiţie de a deveni cel mai bun, chiar dacă aceasta însemna să-i calc pe alţii în picioare. Mă simţeam neîmplinit, aşa că am încercat alcoolul şi sporturile extreme. În mintea mea se rostogoleau întrebări ce mă măcinau, căutam răspunsuri.
S-a “întâmplat”, înainte de a pleca în armată cu vreo 2 zile, ca un prieten să-mi
vorbească despre creaţie, păcat şi sensul vieţii, lucruri care m-au fascinat. Mi-a spus că, păcat nu este doar să furi, să minţi, să răneşti sau să ucizi, ci păcate erau şi lucrurile pe care le făceam în mod cotidian, zi după zi. Este o atitudine a inimii, de răzvrătire, de împotrivire faţă de Dumnezeu Însuşi. Atitudine din care derivă toate păcatele şi nedreptăţile din lumea noastră. Fiindcă păcatul ridică un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu, o prăpastie adâncă ne desparte de Dumnezeul nostru.
Zilnic mă străduiam să rezolv problemele şi neajunsurile, dar de fiecare dată dădeam greş. În seara aceea am auzit că Hristos este răspunsul dragostei la ură. Răzvrătirea, indiferenţa şi neştiinţa mea le-a luat cu El pe cruce şi le-a răstignit. Jertfa Lui mi-a deschis calea către Dumnezeu, singura cale care putea acoperi prăpastia dintre mine şi Dumnezeu. A fost nevoie de un gest, un gest simplu prin care am recunoscut că doar Hristos poate da împlinirea de care aveam nevoie şi i-am cerut iertare pentru toate lucrurile rele pe care le făcusem şi pentru neascultarea mea faţă de El. În acele momente, i-am dăruit viaţa lui Hristos pentru totdeauna. În acea seară, existenţa mea a luat o nouă direcţie şi am dobândit un nou scop: de-a investi în vieţile oamenilor care vor trece prin aceleaşi situaţii prin care am trecut şi eu.
Citind Biblia, am început să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine şi mai profund, să mă încred în promisiunile Lui, să-Lpun în centrul vieţii mele. Am învăţat să dau deoparte egoismul şi competiţia, căutand mai degrabă să fiu de folos celor
din jur, împărtăşindu-le astfel dragostea lui Dumnezeu şi iertarea Lui dată prin Isus Hristos.
Dar, în viaţă nu este doar bucurie, ci şi tristeţe. Când vin greutătile, am învăţat să-mi pun credinţa şi speranţa în ceea ce Dumnezeu mi-a revelat şi mi-a promis în Cuvântul Lui, iar încrederea mea a crescut din ce în ce mai mult. Un citat care mă ajuta foarte mult în situaţii grele este: “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
Aceste cuvinte îmi amintesc că pot dobândi totul prin credinţa în Dumnezeu.
Mă simt foarte încurajat şi fericit să ştiu că, indiferent de ceea ce mi s-ar putea întâmpla chiar dacă la noapte ar fi să mor, ştiu sigur că voi fi alături de El.
”Doamne scapă-mă!”. Şi ochii mei au văzut miracolul. De ce trăiesc? Care e sensul vieţii? Există viaţă după moarte?
Merită să-L urmezi!

Marius Socea

Porunca a X-a

Publicat de elpizein pe mai 7, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , .

Text Iosua 7:10-26; Exod 20:17

În fiecare zi suntem bombardaţi cu reclame pentru tot felul de produse: de la biscuiţi până la maşini. Care este scopul reclamelor? Să stârnească în noi dorinţa sau nemulţumirea cu privire la ceea ce avem sau la ceea ce nu avem. Reclamele nu fac altceva decât să exploateze o pornire a firii pământeşti: dorinţa de a avea ceea ce nu avem. Oricât şi orice ai avea, parcă niciodată nu este destul.

Ultima dintre cele 10 porunci este o condamnare a lăcomiei, a invidiei şi a poftei. Găsim în V.T. mai multe întâmplări care ilustrează această poftă sau nemulţumire fundamentală a omului. O găsim la oamenii simpli dar şi la cei înălţaţi în dregătorii. Întâlnim, de asemenea şi consecinţele devastatoare pe care le are pofta.

Pofta afectează mintea noastră, relaţiile cu semenii şi implicit cu Dumnezeu conducînd la păcat. Însuşi Domnul Isus a arătat că ceea ce este în inimă determină lucrurile care se petrec în afară, spunând: „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.  Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om” (Marcu 7:21-23).

Din Cuvântul Domnului noi putem să învăţăm cum putem birui pofta, pentru a nu ajunge la păcat, ci dimpotrivă, pentru a primi binecuvântările promise de Dumnezeu. Studiind ce-a de-a zecea poruncă descoperim:

1.    Ce este pofta?

Poftă, în V. Testament înseamnă  o atracţie puternică pentru o acţiune, un lucru sau faţă de o persoană, pe care cineva şi le doreşte cu orice preţ. Pofta este o dorinţă excesivă care întunecă raţiunea unei persoane fiindcă îi concentrează atenţia asupra lucrului râvnit.

Studiind porunca 10 descoperim că, după ce a interzis pofta,  Dumnezeu a arătat într-un mod foarte clar şi lucrurile pe care cei din Israel n-ar trebui să le râvnească: casa, nevasta, robul, roaba, boul şi măgarul aproapelui.

Dumnezeu a încheiat această înşiruire meţionând că cei din Israel n-ar trebui să poftească nici un alt lucru ce aparţine aproapelui (Ex. 20:17). Pentru a sublinia gravitatea poftei Domnul Isus a arătat că a pofti o femeie este un păcat (Mt. 5:28) urmat de o pedeapsă severă (Mt. 5:29).

 2.    Cum se manifestă pofta?

Iacov, fratele Domnului, a prezentat procesul de manifestare al poftei arătând că pofta începe cu o ademenire, continuă printr-o dorinţă, este amplificată prin focalizarea asupra lucrului dorit şi se manifestă prin atitudine şi faptă. Apoi atitudinea şi fapta săvârşită este un păcat care atrage pedeapsa (Iac. 1:13-15).

Cap. 7-8 din cartea Iosua ne prezintă cucerirea cetăţii Ai. După biruinţa răsunătoare de la Ierihon, în care Dumnezeu a oferit victoria israeliţilor, a urmat o luptă împotriva unei cetăţi neînsemnate, mici. Numai că, de data aceasta, păcatul se va interpune, pentru început în calea unei mari victorii.

7:1 – Unul dintre israeliţi nu avea să respecte porunca pe care a dat-o Domnul lui Iosua (de citit 6:17-19). Acan, deşi făcea parte din seminţia lui Iuda, o seminţie binecuvântată de tatăl său Iacov (de citit Gen. 49:8-10) din care avea să descindă Domnul Isus, totuşi nu şi-a putut stăpâni pofta faţă de câteva lucruri.

Apl. – putem observa că faptul că deşi provin dintr-o familie cu renume, cu înaintaşi care au dus o viaţă deosebită, când e vorba de neascultare faţă de porunca lui Dumnezeu (să nu pofteşti) nu mă ajută la nimic.

7:2-5 – ne prezintă tactica de luptă pe care aveau să o folosească israeliţii în cucerirea cetăţii Ai. Au subestimat tăria inamicului şi au trimis un mic număr de luptători. Reacţia inamicului a fost atât de violentă încât, în scurt timp, au ucis 36 de oameni şi în final i-au învins în vale. Descurajarea a cuprins întreg poporul.

Apl. – zilnic avem de dus lupte spirituale. De multe ori subestimăm mediul în care ne aflăm şi situaţiile cu care ne confruntăm. De multe ori înfrângerea noastră survine după câte o biruinţă, adică exact atunci când ne aşteptăm mai puţin să fim învinşi. Cred că în fiecare dimineaţă, când încep o nouă zi de viaţă, trebuie să mă rog, să nu cad în ispită, să nu fiu biruit de vreo poftă. Israeliţii nu s-au rugat înainte de a porni la luptă împotriva cetăţii Ai. Nu s-au pregătit suficient. A fost suficient ca un singur om să fie biruit de poftă, Acan să devină vinovat şi întrega naţiune a fost considerată vinovată (v. 11).

7:6-9 – ne prezintă rugăciunea lui Iosua, venită după înfrângerea poporului.

7:10-13 – Dumnezeu prezintă adevărul situaţiei şi soluţia pt. a fi biruitori. Dumnezeu prezintă cauzele înfrângerii (v. 11):

1.      călcarea Legământului prin:

a.       furt            b. minciună

apl. – vedeţi, pofta a mai atras după sine şi încălcarea a 2 porunci: porunca 8 şi 9.

Ilustr. – un regizor de la Holywood spunea astfel: ca un film să aibă succes trebuie să încalce cel puţin 3 porunci: să nu ucizi, să nu preacurveşti şi să nu pofteşti. Vedeţi, atăzi oamenii construiesc filme raportându-se negativ la Legea lui Dumnezeu.

Israeliţii sunt chemaţi să nimicească răul şi să se sfinţească pt. a putea câştiga lupta.

Apl. – cum este în vremea de acum? Şi noi suntem chemaţi, pt. a putea fi biruitori, să împlinim ceea ce spune ap. Pavel: ,,De aceea, omorati madularele voastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea, si lacomia, care este o inchinare la idoli.” Tinerii sunt chemaţi să asculte de îndemnurile ap. Pavel care-i scria lui Timotei: ,, Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata.”

7:14-26 – ne prezintă modul în care a fost descoperit Acan (prin tragere la sorţi), mărturisirea lui şi pedepsirea lui. Acan mărturiseşte cum s-a manifestat pofta în viaţa lui:

  1. a văzut lucrurile ce erau sortite spre nimicire, adică mantaua, 2,4 kg argint, o placă de aur de 600 g (v. 21/a);
  2. a fost atras de strălucirea şi valoarea acestora (v 21/b);
  3. le-a poftit (v. 21/c);
  4. le-a luat (adică a comis fapta, v. 21/d);
  5.  le-a ascuns (v.7:21/e).

      3.   Biruinţa asupra poftei

Pentru a birui pofta trebuie să:

– ascultăm întocmai Cuvântul lui Dumnezeu (1 Pe. 2:11 Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.)

– întrerupem procesul de manifestare înainte ca pofta să producă o atitudine sau o acţiune

şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Cor. 10:5)

– să ne îmbrăcăm în omul cel nou (Rom 13:14 ,,ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.)

– să trăim conduşi de Duhul lui Dumnezeu (Gal. 5:24-25 ,,Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul).

adaptare după Dan Boingeanu

TINERET ÎN SUFERINŢĂ

Publicat de elpizein pe mai 2, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , .

Tineretul din ziua de azi suferă enorm şi este în general foarte nefericit.  Cred că niciodată în ultimul secol nu a fost mai nefericit. Ei se cred emancipaţi,  afişează siguranţă şi îndrăzneală, bravează, dar… în realitate suferă …Există câteva boli care fac ravagii în rândul tineretului.
Boala “Fără iubire”
Cea mai gravă boală a tineretului din ultimii ani este “Boala fără iubire“.  Expresia “Te iubesc!” a fost înlocuită cu  “Te doresc!”. Ce pierdere, ce sărăcie sufletească a produs acest lucru. Tinerii din ziua de azi nu ştiu ce înseamnă a iubi şi a fi iubit. Nu dau timp iubirii să se nască prin comunicare, cunoaştere, prietenie, aşteptare… Nici măcar dragostei romantice nu îi lasă timp să se manifeste. Ei doar se doresc şi dacă se doresc dau repede frâu liber pornirilor instinctuale. Versurile muzicii ascultată de tineri sunt incredibil de proaste şi de sărace, presărate doar cu expresii de genul ”te doresc” sau “te astept la noapte…”. În filme, în viaţa vedetelor, se transmit doar mesaje senzuale şi chemări la pat.  Cât de enorm de mult pierd tinerii, ce alienare se produce când minunata relaţie de iubire se rezumă doar la instinct.  Omul nu poate trăi doar la nivel animalic, creând şi rupând relaţii după cum îi dictează instinctul sau dorinţa. Iar dacă o face se dezumanizează, se degradează.

Şi totuşi trăim astăzi o situaţie halucinantă. Tineri şi mai puţin tineri, alţii aproape copii, confundă iubirea cu sexul, se implică în relaţii intime premaritale, schimbă partenerii între ei, cei căsătoriţi trăiesc în adulter.  Cei care trăiesc mânaţi doar de dorinţe sunt cei mai nefericiţi oameni şi îi fac şi pe alţii nefericiţi. Ei nu vor şti să fie fideli unul altuia în căsnicie, nu vor preţui frumuseţea angajamentului şi a sacrificiului pentru persoana iubită.  Vor avea o viaţă plină de durere, conflicte, singurătate, aşa după cum bine vedem astăzi. Vedete bogate şi celebre nu au găsit fericirea trăind în relaţii amoroase la întâmplare. Vieţile multora dintre ei se sfârşesc în mod tragic prin sinucideri. Alţii trăiesc dezamăgiţi şi nefericiţi toată viaţa în ciuda chipului zâmbitor pe care îl afişează în public.
Ginecologul, doctorul fetelor
Ginecologul era numit dintotdeauna doctorul femeilor. În general al anumitor femei, după probleme cauzate de naşteri sau o dată cu înaintarea în vârstă. Dar astăzi el a devenit doctorul multor fete. Acesta este consultat pentru boli cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, contraceptive, alte boli. Sunt fete care umblă prin aceste cabinete inconfortabile mai mult decât o femeie cu 10 naşteri. Şi totuşi cât de câştigate ar fi aceste domnişoare să nu aibă de-a face cu ginecologul, să fie nevinovate, pure şi cu inima curată atunci când vor fi mirese. La început ele se cred emancipate dar până la urmă în viaţa lor se instalează tristeţea, dezamăgirea, disperarea şi ruşinea. Îmi este aşa de milă de ele.  Am văzut fete de liceu care şi-au ratat continuarea studiilor, s-au căsătorit gravide, obligate de părinţi, şi în loc să se bucure de ani de studenţie ele cresc copii. Altele aleg soluţia avortului, împovorându-se cu păcate care până la urmă le vor aduce depresia, nevrozele şi bolile de inimă.
Suferinţa produsă de  “emancipare” şi de “morala nouă”
Divorţurile, bolile fizice şi cele sufleteşti, copii părăsiţi de unul dintre părinţi prin divorţ, singurătatea şi toată mizeria vremurilor noastre este cauzată de ideile false şi periculoase legate de prietenie, dragoste şi căsătorie, idei pe care tinerii şi le însuşesc de la alţi tineri, idei promovate şi susţinute  prin mass-media. Peste tot tinerii aud că azi avem o “morală nouă”, că avem valori diferite de cele din trecut, li se spune că este OK să aibă relaţii intime înainte de căsătorie. Ba mai mult, când tinerii văd gesturile şi comportamentul vedetelor de pe micul ecran, când văd cu cât entuziasm este prezentat acolo amorul liber, când văd cum cei din jurul lor flirtează, se îmbrăţişează, se sărută şi apoi ajung repede împreună în pat,  ei îşi închipuie că cei ce fac aşa sunt fericiţi.  Vă asigur însă  că este doar o iluzie. Experienţa mea de peste 20 de ani ca medic,  mi-a permis că observ cum an de an  suferinţa adusă de aşa zisa “emancipare” şi “morală nouă” devine tot mai adâncă. Aş vrea să strig tinerilor să nu-i credă pe cei care spun că regulile vechi sunt demodate. Legile morale şi poruncile lui Dumnezeu nu se demodează niciodată!
Dumnezeu ne-a dat nişte legi morale nu pentru a ne împiedica să ne distrăm şi să fim fericiţi, ci din contră ni le-a dat pentru a ne asigura fericirea, pentru  a ne proteja de comportamente dăunătoare nouă şi celor din jurul nostru. Iar aceste legi morale, care sunt şi legi ale bunului simţ spun că etapele fireşti ale relaţiilor dintre un tânăr şi o tânără sunt: cunoaşterea şi prietenia, care poate să aducă dragostea, apoi logodna şi căsătoria iar în cadrul căsătoriei relaţia sexuală.
Se spune că astăzi există concepţii noi cu privire la dragoste. Derutate şi confuze multe fete îşi închipuie că oferind sex înainte de căsătorie pot obţine dragostea şi angajamentul pentru căsătorie al partenerului. Acest comportament se poate califica drept  iresponsabilitate şi păcat, rezultatul lor fiind suferinţa, singurătatea şi mizeria.
Sursa: http://marianagoron.wordpress.com

PĂTIMIRILE LUI CRISTOS

Publicat de elpizein pe aprilie 26, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , .

„Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5)

Când a apărut pentru prima dată pe ecrane, filmul  „The Passion Of The Christ” (Patimile lui Cristos), regizat de Mel Gibson, a şocat publicul prin accentul pus pe violenţa fizică, dar mai ales prin modul în care a fost prezentată scena biciuirii lui Isus de către soldaţii romani, scenă care este redată neîntrerupt pe parcursul a nu mai puţin de şaisprezece minute. Se consideră, pe bună dreptate, că acest film este probabil unul din cele mai violente filme din istorie. Criticul de film Roger Ebert de la Chicago Sun-Times a spus despre el: „Acesta este cel mai violent film pe care l-am văzut vreodată„. Durerea capătă dimensiuni suprarealiste în acest film: carne sfâşiată de pe corp cu bice împletite cu bucăţi de metal, sânge curgând în şuvoaie, durere infernală, plăcerea patologică de a schingiui a soldaţilor romani. A exagerat Mel Gibson, regizorul filmului, când a prezentat lucrurile în acest fel? Probabil că nu. Să se fi petrecut lucrurile chiar aşa şi în realitate? Probabil că da. Ba, mai mult, am convingerea că lucrurile au fost mult mai grozave de atât.

Şi totuşi, oricât de mult s-ar strădui regizorii de film să prezinte scena patimilor lui Cristos, niciodată nu vor fi în stare să prezinte lucrurile dintr-o perspectivă cerească, adică având în vedere dimensiunea spirituală a pătimirii Fiului lui Dumnezeu. Pentru că, oricât de îngrozitoare ar fi fost chinurile trupeşti suferite de Cristos – şi trebuie să fim convinşi că aşa au fost – totuşi cele mai groaznice momente pe care a trebuit să le suporte au fost ceasurile în care se revărsa focul mâniei şi pedepsei lui Dumnezeu Tatăl asupra Fiului, din pricina păcatelor noastre pe care El le luase asupra Sa. În timp ce purta singur vina păcatelor noastre, Isus Cristos a devenit obiectul urii intense şi al răzbunării împotriva păcatului pe care Dumnezeu a pregătit-o cu răbdare de la întemeierea lumii.

De-a lungul istoriei omenirii, dincolo de îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu n-a iertat păcatul ca mai apoi să uite de pedeapsă. El a iertat păcatele celor ce şi le mărturiseau şi se pocăiau, dar Şi-a adunat mânia Sa dreaptă împotriva tuturor acestor păcate. La cruce, furia acestei mânii îndreptate asupra păcatelor a fost dezlănţuită împotriva Fiului Său. Şi, oricât de neînţeleasă ar fi această realitate – de unii respinsă cu vehemenţă, oripilaţi de o asemenea idee – aceasta a fost cea mai cumplită suferinţă a lui Isus Cristos.

„…străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre…”, Isus Cristos murea. Era mort cu adevărat… şi era pus într-un mormânt. Dar… a treia zi, duminica, „Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.” (Fapte 2:24)  Înviindu-L pe Cristos din morţi, Dumnezeu Tatăl aproba lucrarea Fiului înfăptuită în suferinţă şi moarte pentru păcatele noastre, afirma că lucrarea Lui este completă şi că Isus Cristos are tot dreptul să revină la viaţă. N-a mai rămas de plătit nici-o pedeapsă pentru păcat, n-a mai trebuit suportată nici-o mânie a lui Dumnezeu, n-a mai rămas vină sau predispoziţie la pedeapsă. Pentru toate Cristos a plătit! Glorie Lui!

Învierea lui Isus Cristos este dovada şi garanţia că toţi cei ce sunt ai Săi vor avea parte de o înviere asemănătoarea cu a Sa, de trupuri asemănătoare cu al Său şi de o „strângere laolaltă cu El” când va veni a doua oară să-şi ia Mireasa acasă. Căci „iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea…” (Apocalipsa 1:7)  

Claudiu Lupu

Cuvintele Domnului Isus de pe cruce

Publicat de elpizein pe aprilie 14, 2011
Publicat în: Mesaje.

Text: Ev. Luca 23: 34-49; Ev. Ioan 19:25-30 ; Ev. Matei 27:45-50

Domnul Isus cât a trăit şi slujit pe pământ , de la botez în mod special şi până la răstignire, a propăvăduit Evanghelia , cu scopul de ai ajuta pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu.

Pe cruce înainte de a muri , Domnul mai rosteşte câteva cuvinte ,deosebit de importante. Peste câteva zile , sărbătorim din nou Paştele , moartea şi învierea Domnului Isus. De aceea cred că este bine să ne amintim ultimele cuvinte de pe cruce şi să învăţăm din ele.

Ce învăţăm din ele?

Exista obiceiul chiar şi între cei necredincioşi ca ultimele cuvinte ale unui muribund să fie ascultate şi respectate.

De regulă oamenii înainte de moartea lor, mai ales când sunt conştienţi de clipa apropiată a despărţirii , nu vorbesc mult, dar caută să transmită celor dragi lucruri importante. Pentru familie, soţ , soţie, copii, nepoţi , prieteni…

Domnul Isus, a mai rostit câteva cuvinte deosebite, înainte de a muri pe cruce.

Ultimele cuvinte ale Domnului Isus de pe cruce au fost adresate în mod special către: 1. Tatăl ; 2. Ucenici ; 3. Celor ce aveau nevoie de mântuire.

 

1.     Luca 23:34 „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!”

Domnul Isus a ştiut în acele momente că mânia lui Dumnezeu s-ar fi

putut dezlănţui asupra celor din Israel şi asupra lumii întregi nimicindu-i.

El a făcut tuturor numai bine şi acum ei l-au pus pe cruce şi îşi băteau joc

de El.

De aceea a mijlocit ca mare Preot cerând iertare pentru noi . Şi eu şi tu

iubit cititor suntem vinovaţi de răstignirea Domnului Isus. Acolo pe cruce El a luat asupra Lui şi păcatele mele şi păcatele tale.

Prin această rugăciune Domnul a arătat încă odată cât de mult îi iubeşte

pe oameni dar şi cât de păcătoşi sunt oamenii.

În cele mai grele suferinţe trupeşti şi sufleteşti, Isus nu este supărat nici

pe Dumnezeu nici pe oameni .

Când firea noastră pământească este răstignită împreună cu Isus, atunci

când trecem prin suferinţă, din pricina credinţei şi a ascultării de Dumnezeu , vom urma exemplul Domnului Isus.

Învăţăm de la Isus că şi atunci când oamenii se întorc împotriva noastră

pentru binele pa care noi l-am făcut totuşi trebuie să ne rugăm pentru ei.

  • Să ne rugăm pentru cei nemulţumitori, nerecunoscători.
  • Să ne rugăm pentru cei nestatornici, instabili .
  • Să ne rugăm pentru cei ce ne urăsc şi ne doresc moartea.
  • Să ne rugăm pentru cei ce nu ştiu ce fac , nu înţeleg bine ce fac şi să-i iertăm.

 

2.     Luca 23:43 „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în Rai.”

Aceste cuvinte sunt adresate tâlharului care pe cruce, în suferinţă se pocăieşte. Acolo tâlharul acela a văzut toată bunătatea Domnului , dragostea , mila şi pe de altă parte el îşi recunoaşte vinovăţia , pedeapsa pe care o merită , dar crede în Domnul şi cere iertare.

Este un cuvânt de asigurare de întărire a credinţei tâlharului pocăit.

Este un cuvânt prin care arată că există viaţă după moarte şi Rai.

Un cuvânt prin care arată că omul care crede în Isus şi se pocăeşte sincer, primeşte în dar iertarea de păcate şi va fi în Rai cu Domnul.

Un cuvânt prin care învaţă că atâta timp cât omul este în viaţă nu este prea târziu să creadă şi să se întoarcă la Dumnezeu.

Să învăţăm şi noi de la Domnul să :

  • Iertăm pe toţi aceia care ne cer iertare şi pe aceia chiar care nu ne cer.
  • Să vestim oamenilor Evanghelia prin Cuvânt dar mai ales prin viaţa noastră chiar şi în suferinţă.
  • Să vestim oamenilor Evanghelia cât mai suntem în viaţă şi cât mai sunt şi ei în viaţă.
  • Să spunem oamenilor că în Rai nu vor intra decât cei ce cred în Domnul Isus şi se pocăiesc de păcatele lor.

 

3.  Ev. Ioan 19:26-27 „Femeie , iată fiul tău !”  Apoi a zis ucenicului : „Iată mama ta!.”

Cred că acest cuvânt a fost adresat în mod special ucenicilor , bisericii,  cu dorinţa ca ei să-şi poarte de grijă unii altora , să-şi poarte sarcinile…

Biserica este o familie. Familia lui Dumnezeu.

Un creştin nu trebuie să se simtă singur în Biserică, chiar dacă acasă nu mai are pe nimeni.

Dacă cei din familia ta nu cred , nu te înţeleg , sau poate nu ai pe nimeni , atunci să ştii că cei ce-ţi vor fi aproape vor fi ucenicii care iubesc pe Domnul şi care ascultă de El.

 

4.     Matei 27:46  „Eli, Eli,  Lama Sabactani ? adică : „ Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu , pentru ce M-ai părăsit?

A fost un strigăt de durere a celui ce nu a cunoscut nici un păcat.

El a fost părăsit pentru noi oamenii păcătoşi. Pentru mine şi pentru tine iubit cititor. Pentru noi care nu am meritat. Cel fără de păcat murea zdrobit pe cruce în locul nostru.

A fost părăsit pe cruce ca să nu fim noi părăsiţi în starea de păcat şi să nu ajungem în iad, ca să avem noi şansa mântuirii.

Cunoscând şi crezând acest adevăr şi noi să părăsim acum păcatele şi să trăim cu teamă şi evlavie.

 

5. Ioan 19:28 „…Mi-e sete.”

Isus a fost Dumnezeu adevărat şi om adevărat, întrupat. În trup a simţit tot ce simţim şi noi. Foamea , setea, durerea, oboseala,…

Pe cruce a simţit setea în trup şi în suflet. Sete de Cer şi sete de oameni mântuiţi.

Când a slujit oamenilor pe pământ a stîmpărat foamea şi setea multora, dar acum când El era însetat şi în chinuri pe cruce, oamenii i-au dat oţet.

Să căutăm să alinăm suferinţele semenilor şi nu să le mărim chinul. Să căutăm să dăm „apă” celor însetaţi şi nu „oţet.”

 

6. Ioan 19:30 „S-a isprăvit!”

Acolo pe cruce s-a isprăvit mântuirea noastră. A fost plătit pe deplin preţul pentru răscumpărarea din păcat.

Tot ce a început Isus a şi dus la bun sfârşit.

La fel să facem şi noi.

Tot ce începem spre slava lui Dumnezeu să şi isprăvim.

 

7. Luca 23:46 „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul.!”

Ultimele cuvinte sunt adresate Tatălui.

Cuvinte prin care exprimă dragostea , încrederea şi ne arată un model de urmat în viaţă şi în moarte.

Fiecare om alege când încă este în viaţă, în mâinile cui îşi încredinţează viaţa, duhul, sufletul.

Ferice de omul care îşi încredinţează viaţa în mâinile Domnului Isus şi a Tatălui şi aici pe pământ dar şi pentru veşnicie. Ev. Ioan 10:27-30

Iubiţi credincioşi să preţuim cum se cuvine cuvintele Domnului Isus şi să urmăm învăţătura şi exemplul Lui.

Dragi prieteni chiar dacă ţi trăit până acum în păcat, să nu uitaţi că Isus a murit pe cruce şi pentru voi şi s-a rugat pentru iertarea voastră.  Dacă credeţi că El a murit şi pentru voastre , vă pocăiţi de păcat şi cereţi iertare, El vă iartă şi vă promite Raiul.

El vrea să faceţi parte din Biserica lui şi să-L slujiţi cât mai trăiţi pe pământ, cu credincioşie,  până la moarte.

Hristos a trăit, a murit şi a înviat pentru şi tine. Dar tu ce faci pentru El?

Hristos a înviat!!!

pastor misionar Groza Teodor

Porunca a VI-a

Publicat de elpizein pe martie 22, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , , , , , .

”SĂ NU UCIZI”  ( Exod 20:13)

Porunca a VI-a este una dintre cele mai scurte porunci dar care are un caracter profund. ,,Să nu ucizi.” A VI-a poruncă din Lege, este şi a II-a din poruncile care reglementeaza relatia dintre om si aproapele său. Interesant că pe tablele Legii, aşa cum le avem reprezentate astăzi pe sinagogi, ea este aşezată prima, pe tabla din dreapta.

Cu toţii ştim că cel mai mare bun pe care-l are omul este viaţa pământească. În Predica de pe Munte, referindu-se la îngrijorările cu care se confruntau oamenii, Domnul Isus avea să spună: ,,Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea? (Mat. 6:25b). Viaţa omului este fundamentul tuturor bunurilor de care ne putem bucura pe acest pământ. De fapt, viaţa omului i-a fost dată de Creator pentru a avea un timp, mai scurt sau mai lung, de pregătire pentru viaţa care nu trece, pentru viaţa veşnică.

,,Preţul” vietii omeneşti a fost considerat ieftin de-a lungul veacurilor, în multele forme de organizare a societăţii umane:

  • Să ne gândim la societatea sclavagistă din antichitate, când omul, dacă avea o

anumită culoare a feţei sau făcea parte dintr-un popor mai mic şi mai sărac, era considerat o marfă care se poate cumpăra pe bani, în funcţie de capacitatea lui fizică.

  • Să ne gândim la perioada marilor războaie care au lovit omenirea, când omul a fost

considerat un pion fără valoare, îndemnat să-şi ucidă semenii ca să împlinească ambiţiile religioase sau economice ale mai marilor săi.

  • Să ne gândim la perioada industrializării accelerate când omul a fost considerat o

maşină ieftină de lucru, împins să lucreze ore în şir, pentru a-şi putea întreţine familia, până la epuizare, până la moarte.

  • Să ne gândim la secolul trecut când fenomenul uciderii a fost perfecţionat la nivel

de ,,artă” de maşina de război şi societatea nazistă (Hitler), de maşina de război şi de societatea comunistă (Stalin) cât şi de maşina de război şi societatea capitalistă (liberatea portului armei, înarmări, experineţe nucleare: Hiroşima-Nagasaki)

  • În final trebuie să spunem că, din pacate, acelasi lucru, este adevărat şi în societatea

contemporană care se considera dezvoltata din toate punctele de vedere (tehnologic, al cunoaşterii, al comunicării etc). Este o anomalie a timpului nostru că în timp ce protecţia şi drepturile animalelor, forumurile despre protecţia mediului au ajuns adevarate teze, direcţii politice, preţul vieţii omului este în continuare scăzut, este desconsiderat prin diverse forme de încălcare a celei de VI-a porunci: prin avort, eutanasie, experiente genetice, crime, etc. Manifestarea, în continuare, a războiului şi rata crescută a violentei, care duce de cele mai multe ori la moarte, fac din societatea noastră o ,,societate a morţii.”

De fapt, în ţara noastră numărul populaţiei, spre deosebire de anii 80, scade deja uşor, un factor negativ constituindu-l şi intensitatea omorurilor pe care le putem vedea prezentate zilnic la TV.

Rolul poruncii a VI-a este de a apăra valoarea şi sfinţenia vieţii. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu în calitate de Creator şi Susţinător al vieţii, doar El, are dreptul de a oferi viaţa dar şi de a o lua atunci când consideră El. Încă din Vechiul Testament aflăm lucrul acesta: (Deut. 32:39- ,,Sa stiti dar ca Eu sunt Dumnezeu, Si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, Si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea.”

Aducându-şi aminte de puterea lui Dumnezeu, deşi era un împărat necredincios, Ioram avea să spună, la auzirea veştii că Naaman sirianul a venit în Israel să fie vindecat de lepra lui, următoarele: (2 Împ. 5:7 – ,,Dupa ce a citit scrisoarea, imparatul lui Israel si-a rupt hainele, si a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca sa omor si sa invii, de-mi spune sa vindec pe un om de lepra lui?”)

Omul nu are dreptul de a lua viaţa deoarece fiecare dintre semenii lui, că sunt mari sau mici, că arată mai bine sau mai rău, că sunt săraci sau bogaţi, poartă chipul lui Dumnezeu.

Referitor la valoarea vieţii veşnice, Ioan Chrisostom avea să spună: ,,Vrei să ştii pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia vieţii viitoare şi prilej de luptă şi alegere pentru cununile cereşti.” (Către poporul antiohian, Omilia 6, 4, Migne, P. G., XLVIII. col. 86).

Analizând porunca a VI-a din Lege, ne putem pune urmatoarea întrebare:

I. Ce inseamna “a ucide”?

Biblia ne arată multe feluri în care aproapele poate fi ucis, detaliind clar împrejurările în care s-a întâmplat acest lucru, pe care Dumnezeu îl condamnă. Fiind un dar al lui Dumnezeu şi având un preţ atît de mare, păstarea şi îngrijirea vieţii, pentru timpul pe care ni-l mai dă Dumnezeu, este o datorie şi un drept al fiecărui creştin. Exact lucrul acesta îl cere Dumnezeu prin porunca a VI-a care este nuanţată mai departe, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, atunci când Dumnezeu interzice uciderea.

Uciderea este de 2 feluri:

a.       Uciderea trupului – adică nimicirea vieţii semenului cu orice fel de armă sau obiect mic

sau mare. Lucrul acesta se poate face şi prin lovirea sau rănirea omului care mai târziu îi aduc moartea. Tot uciderea semenului înseamnă epuizarea lui printr-o muncă ce-i scade mult puterea trupului şi astfel îi grăbeşte moartea. Aşa cum s-a întâmplat cu poporul Israel în robia egipteană, asiriană şi cea babiloniană.

O altă formă de ucidere a trupului este lăsarea omului să moară de foame, fie că nu i se dau alimentele necesare întreţinerii vieţii trupeşti, fie că nu i se dă posibilitatea omului să şi le câştige singur. Dar şi atunci când te porţi cu duritate faţă de semenul tău, dacă este mai sensibil sufleteşte el se mâhneşte profund, lucrul acesta ducând la scurtarea vieţii.

Ne putem duce acum la alte exemple practice ale uciderii cum ar fi avortul conştient şi de bună voie. Aceasta a devenit o maladie cronică foarte grava a societatii romanesti de după 1989. Ţara noastră a ajuns sa ocupe un loc fruntas, de nedorit, în clasamentul tarilor cu ratele de avort dintre cele mai mari din lume. Numărul aproximativ de copii avortaţi anual ajunge la 250.000. Stăm rău şi din punct de vedere demografic, adică a raportului nascuti- avortati.

Lucrurile se discută din ce în ce mai puţin din punct de vedere al eticii pe care o prezintă Biblia, ca de exemplu în Ps.139:13-16, unde David conştientizează ceea ce a făcut Dumnezeu înainte de a se naşte: ,,Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” Biblia arată clar pozitia lui Dumnezeu cu privire la fatul uman care isi incepe existenta din momentul conceptiei, arătând că avortul înseamnă ucidere.

Un alt exemplu de ucidere a trupului este sinuciderea. Creşterea numărului de sinucideri, motivate de sărăcie, de onoare sau de tot felul de cauze, este ingrijoratoare. Prin sinucidere vrei parcă să-i spui lui Dumnezeu că nu-I mai dai niciun fel de şansă ca să lucreze în viaţa ta, ca să te schimbe, ca să te reabiliteze.

Răul sinuciderii îşi are originea în încercarea de a lovi in chipul lui Dumnezeu in propria-ţi fiinta. Este, de fapt, mărturia unei necredinte finale si a neacceptari planului divin cu viata ta, indiferent ca împrejurările care au condus la aceasta decizie au fost foarte greu de suportat. Sinuciderea înseamnă şi laşitate şi în unele situaţii transmite lipsa de responsabilitate în faţa semenilor. Sinuciderea este o mare capcană pe care o întinde Diavolul omului inducându-i gândul că prin aceasta problemele lui pământeşti s-au rezolvat, că a scăpat de toate greutăţile vieţii. Numai că sinuciderea nu le rezolvă ci dimpotrivă, pecetluieşte soarta omului pentru veşnicie în iad!

b.      Uciderea sufletului – înseamnă exemplul rău prin vorbe, gânduri sau fapte prin care

aproapele nostru este ispitit de a se abate de la calea lui Dumnezeu. Nici măcar nu-i dai şansa să se apropie de Dumnezeu ci i-L prezinţi pe Acesta într-o lumină negativă. De fapt, când omul rămâne în această stare de păcat Scriptura îl prezintă ca mort din punct de vedere spiritual: ,,păcatul odată înfăptuit aduce moartea” (Iac. 1:15). În legătură cu aceasta Domnul Isus spune: (Mc. 9:42 – Dar, daca va face cineva sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai bine pentru el sa i se lege de gat o piatra mare de moara si sa fie aruncat in mare.”)

Tot ucidere sufletească înseamnă invidia, mânia, ura (1 Io. 3:15), lipsa de milă şi clevetirea sau bârfa, păcate condamnate de Domnul Isus în generaţia Lui, de apostolul Pavel, de ceilalţi apostoli şi scriitori atât din Noul Testament cât şi din Vechiul Testament. De fapt, Domnul Isus avea să întărească porunca ,,Să nu ucizi”, chiar la începutul lucrării Sale pe acest pământ când, în Predica de pe Munte a spus: ,, Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.”  Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.” Sunt nişte atitudini şi vorbe pe lângă care trecem astăzi aşa de uşor dar pe care Domul le-a condamnat ferm.

Întotdeauna când Dumnezeu a ridicat oameni care să-i înveţe pe semenii lor voia şi calea Domnului s-a întâmplat ca pe vremea lui Ieremia: (Ier. 18:18 – „Atunci ei au zis: ,Veniti, sa urzim rele impotriva lui Ieremia! Caci doar nu va pieri Legea din lipsa de preoti, nici sfatul din lipsa de intelepti, nici cuvantul din lipsa de prooroci. Haidem sa-l ucidem cu vorba, si sa nu luam seama la toate vorbirile lui!”). Acesta este un mod de a ucide sufletul.

De fapt, există şi o sinucidere sufletească, atunci când omul acceptă să trăiască în păcat. Aşa cum spune ap. Pavel: ,,Plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23).

După învăţătura Sfintelor Scripturi, viaţa pe care o avem este a lui Dumnezeu care ne-a dat-o şi deci, nu avem voie să facem cu ea ce vrem şi cum vrem. Uciderea ese un păcat condamnat de Biblie fiindcă prin ea se nimiceşte o fiinţă care poartă în ea chipul lui Dumnezeu. Se intră cu nelegiuire în drepturile lui Dumnezeu, care este unicul Stăpân asupra vieţii şi asupra morţii.

Prin ucidere se fură dreptul fiecăruia de a trăi, adică bunul cel mai de preţ dăruit de Dumnezeu omului, viaţa. Apoi, se încalcă porunca dragostei, se încalcă drepturile societăţii faţă de care fiecare suntem responsabili sau avem de îndeplinit ceva. Se ucid generaţii întregi de urmaşi care aveau dreptul să trăiască şi puteau fi utili societăţii.

Dinu D.

Test

Publicat de elpizein pe martie 13, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: , .

M-am gandit sa va propun un mic test personal dar care aduce mari beneficii:

In primul rand fii sincer cu tine si analizeaza-ti pozitia pe care te gasesti.

1.OMUL FIRESC (natural):

se carcterizeaza prin:

– gandirea ii este dirijata de dorintele (poftele) trupului;

– nu are ca tinta viata vesnica;

– nu se roaga

– nu studiaza si nu mediteaza asupra Cuvantului Lui Dumnezeu;

– nu doreste partasia cu cei ce-L cauta pe Dumnezeu;

– respinge lucrurile, gandurile lui Dumnezeu, schimba subiectul cand se discuta despre EL;

– !!! pricepe anumite doctrine DAR arata o incapacitate de a concepe si interactiona, de a conlucra cu lucrurile si ideile Duhului Sfant.

2.OMUL SPIRITUAL (duhovnicesc) :

se caracterizeaza prin:

– arata o profunda perspicacitate  si intelegere spirituala;

– in decursul timpului (nu peste noapte) folosindu-si constant mintea luminata de Duhul Sfant a invatat (s-a deprins) sa deosebeasca lucrurile, gandurile atitudinile care-I sunt sau nu sunt placute Lui Dumnezeu;

– are pace sufleteasca si liniste in mintea si inima lui;

– isi arata blandetea lui prin purtarea lui;

– are un program foarte bine respectat de studiu, de rugaciune, si de post.

– este devotat „trup si suflet” pentru Dumnezeu.

3. CRESTINUL IMATUR (prunc-bebelus) (a nu se confunda neaparat cu proaspatul convertit, poate fi de multi ani convertit dar nedezvoltat spiritual)

se caracterizeza prin:

– el nu vrea decat laptic (adica lui sa-i spui decat despre lucrurile de la inceputul pocaintei), cum discuti cu el despre lucruri mai grele (exp: Escatologie, Homiletica, s.a.) devine confuz.

– manifesta doar o cunastere simplista si o complacere in aceasta.

4. CRESTINUL CARNAL: (trupesc)

se caracterizeaza prin:

– nu are o marturie buna din partea celorlalti crestini;

– este un crestin care nu e intors de curand la Dumnezeu, care are destule cunostinte (stie multe) dar in actiunile lui se vede pornirile firesti;

– este egoist (totul pentru el si ai lui);

– este mandru : isi face singur o clasificare a oamenilor si lucrurilor, conform unor standarde pe care le-a facut singur (standarde nebiblice);

– !!! traieste in mod intentionat ca si omul natural (carnal), numai ca el are o „eticheta pe ambalaj” unde scrie CREDINCIOS

TU UNDE TE INCADREZI ? UNDE TE-AI REGASIT?

–––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– –––

REZOLVARE: daca te-ai regasit la punctul :

1. POCAIESTE-TE , vino la crucea Donului Isus Christos

2. CONTINUA

3. MATURIZEAZA-TE („nu mai fi pui – da din aripi”)

4. POCAIESTE-TE, revino la crucea Domnului ISUS CHRISTOS

–––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– ––– –

P.S. – Stiu  ca unii din voi o sa intrebati care e suportul biblic. Iata-l:

1 Corinteni 2:14-3:4

Romani 8:9

Iuda 19

Evrei 5:12-6:2

DORESC CA ACEST TEST SA VA ADUCA BUCURIE SI BINECUVANTARE !!!

Cu stima.

Dragos Moise.

 

Boli spirituale de care nu se poate să fim tămăduiţi, vindecaţi, decât prin jertfa Domnului Isus de pe cruce.

Publicat de elpizein pe martie 4, 2011
Publicat în: Mesaje. Etichetat: .

Isaia 53

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.
5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.
11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

În textul din Isaia 1:1-7 prorocul Isaia constată starea de boală spirituală gravă, cronică a poporului Israel, a generaţiei lui, o boală care parcă nu mai avea leac. Isaia 1:1-7  „Proorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.  Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.  Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.” Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…  Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte!  Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:  ţara vă este pustiită, cetăţile vă Sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.”

Dar iată că în Isaia 53:1-12 prorocul, insuflat de Duhul Sfânt, arată poporului singurul leac pentru vindecare şi anume jertfa de pe cruce , rănile, durerile, suferinţele Domnului Isus. Textul acesta este unul profetic, prin care este arătată starea oamenilor păcătoşi , despărţiţi de Dumnezeu, bolnavi spiritual, dar şi soluţia , mijlocul de vindecare oferit în Isus Hristos.

Şi astăzi în generaţia noastră, în lume, în ţara noastră, în localitatea noastră sunt  foarte mulţi oameni , de la copii la bătrâni , săraci-bogaţi, de diferite naţionalităţi , afectaţi de aceleaşi boli spirituale , boli care nu pot să fie vindecate nici prin educaţie – cultură, nici prin bogăţie materială, nici prin forme de evlavie , apartenenţă religioasă , politică , filozofie, …decât prin lucrarea de la cruce a Domnului Isus.

În Isaia 53:1-12 sunt identificate câteva din bolile spirituale grave de care sufereau cei de atunci şi de care sunt afectaţi şi cei de azi , boli de care vrea şi poate să ne vindece doar Domnul Isus prin lucrarea lui mântuitoare .

Isus Hristos a suferit şi a murit pe cruce pentru ca prin moarte şi învierea lui din morţi să ne vindece de:

1.     Să ne vindece de necredinţă Isaia 53:1  „Cine a crezut în ceia ce ni se vestise?”

Necredinţa este boala de căpătâi de care trebuie să fim vindecaţi cu prioritate şi deplin ca să reuşim apoi să ne vindecăm şi de celălalte boli spirituale care decurg din aceasta.

Cu  mult  timp în urmă  li se vestise evreilor cine este Dumnezeu, cine sunt ei, care este rostul , scopul lor pe acest pământ şi totuşi mulţi erau bolnavi de necredinţă.

Pe Dumnezeu cred că l-a durut şi îl doare mult necredinţa celor ce au fost aleşi să fie poporul lui.

Necredinţa a fost semănată în inima omului de „şarpe” adică de Diavol , la început în grădina Eden (vezi Geneza 3) apoi oamenii au „semănat necredinţa cu mâna lor.”

  • Necredinţa în Dumnezeu , în existenţa lui. Foarte mulţi oameni din zilele noastre nu cred cu adevărat în Dumnezeu .
  • Necredinţa în atributele lui Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute, Dumnezeu este atotputernic, atoateştiutor, sfânt, drept, milos, iubitor, bun, …
  • Necredinţă în lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor şi scopul lui cu omul pe pământ.
  • Necredinţa în judecată , în viaţă după moarte , în rai şi iad.
  • Necredinţa ca Sfânta Scriptură, Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.

Necredinţa este un păcat cu consecinţe vremelnice şi veşnice, pentru omul care nu se vindecă de acest păcat.  Evrei 11:6 „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”

  • Fără credinţă omul nu poate să fie salvat, mântuit,
  • Fără credinţă omul nu-l va sluji pe Dumnezeu cu dragoste, devotament şi încredere
  • Fără credinţă omul nu se mai roagă sau se roagă în zadar

Omul este creat de Dumnezeu, să trăiască pe pământ prin credinţa în El, şi atunci când nu crede , omul se îmbolnăveşte sufleteşte, este nefericit, neîmplinit, fricos.

Totuşi omul trebuie să creadă ceva , dar dacă nu crede adevărul revelat în Sfânta Scriptură atunci va crede basme, tradiţii păgâne, filozofii, minciuni.

Necredinţa macină o mare parte din oamenii zilelor de acum.

Omul care nu crede în Dumnezeu deloc, sau nu crede din toată inima, va fi un om fără frică sfântă, nu se va ruga , nu va fi interesat de Biserică , nu va trăi moral , sau va trăi fără scop .

Nu trebuie să uităm că uneori chiar şi ucenicii Domnului Isus au fost afectaţi de această boală a necredinţei şi sunt destui şi astăzi .

Spre exemplu ori de câte ori un creştin consideră că un semen de al lui este atât de păcătos încât nu mai are nici o şansă de schimbare, de mântuire, şi ca atare nici nu are rost să se mai roage pentru el , să-i vestească Evanghelia, această atitudine nu este altceva decât o manifestare a necredinţei în puterea lui Dumnezeu de a salva oamenii din robia păcatelor şi de a le schimba viaţa în mod radical în bine. Un creştin credincios nu este chemat să fie el judecător cu privire la cine poate şi cine nu poate să fie mântuit, iertat , schimbat,  ci mai degrabă creştinul care a avut el însuşi parte de experienţa naşterii din nou, a schimbării, a pocăinţei , trebuie să mărturisească cu dragoste şi convingere la orice om, oricât de păcătos ar fi , vestea bună că prin credinţa în Isus şi el poate să fie un om iertat , schimbat, fericit.

Şi atunci ce este de făcut? Care este soluţia? Cum ne putem vindeca de necredinţă?

Isus a suferit , a murit pe cruce , a luat asupra lui păcatele noastre şi păcatul necredinţei născut din neştiinţă, ignoranţă, amăgire , a fost îngropat şi apoi a înviat a treia zi ca să ne dovedească că ne iubeşte şi este Fiul lui Dumnezeu , ca să ne ajute să ne recăpătăm credinţa

În Romani 10:17 citim: „ Astfel credinţa vine în urma auzirii iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”.

Iată de ce este atât de important să citim Biblia – Sfânta Scriptură , să ascultăm Evanghelia şi astfel să ajungem să credem ceia ce vrea Dumnezeu să credem. Credinţa adevărată şi vie nu îşi are izvorul în păreri omeneşti , tradiţii, obiceiuri ci în Cuvântul lui Dumnezeu.

În Evanghelia după Ioan cap.20: 27-28  citim cum Toma privind la rănile Domnului Isus după înviere a fost vindecat pe deplin de necredinţă şi de neîncredere. Ioan 20:27-28 „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc, şi le-a zis: „Pace vouă!”  Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Eşti tu un om credincios? Crezi tu cu adevărat? Credinţa ta este bazată pe adevărul Cuvântului lui Dumnezeu?

Fă şi tu ce a făcut şi Toma. Închină-te Domnului şi slujeşte-l cu toată inima.

(va urma)                               

pastor misionar Groza Teodor