Text biblic: Efeseni 4:17-24

            Încă de la începuturile sale, creştinismul ca religie, a creat o vie dispută în sânul societăţii din cauza concepţiilor total diferite de ale altor credinţe şi ideologii despre cele mai importante aspecte ale umanităţii: despre morală, despre viaţă, despre moarte, despre păcat şi despre virtute şi nu în ultimul rând despre cine este şi cum este Dumnezeu.

Mai mult decât atât, creştinii, prin predicile lor şi prin felul în care se raportau la practica vieţii lor religioase manifestau o reţinere şi uneori un dispreţ făţiş faţă de orice altă religie, declarând prin aceasta mesajul cât se poate de clar şi răspicat al Cuvântului lui Dumnezeu care afirmă că din punctul de vedere al lui Dumnezeu lumea se împarte în două categorii mari şi late: păgâni şi creştini, credincioşi şi necredincioşi, copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului.

Nu este de mirare că astfel de afirmaţii categorice declarate în public, nu numai că nu au fost primite cu lejeritate de către lumea păgână, dar mai mult decât atât ele au stârnit aproape de fiecare dată reacţii dintre cele mai dure şi mai violente fiindcă tărâmul acesta al religiozităţii este unul cât se poate de sensibil şi orice afirmaţie negativă la adresa religiei unui individ sau a unei comunităţi (popor) este considerată imediat ca o gravă jignire adusă împotriva celor mai înalte şi mai preţioase valori ale individului sau naţiei în ansamblu.

Şi totuşi, care ar trebui să fie poziţia unui creştin vizavi de concepţiile lumii păgâne în mijlocul căreia acesta (creştinul) este aşezat de către Dumnezeu? Mai mult, care sunt adevărurile despre lumea păgână pe care orice copil al lui Dumnezeu ar trebui să le cunoască ca să le poată identifica cu uşurinţă şi să le poată deosebi de cele ale creştinismului?

Trebuie să spunem cu sinceritate că necunoaşterea acestor adevăruri şi a deosebirilor dintre păgânism şi creştinism este unul din motivele principale pentru care în Biserica lui Cristos au reuşit să pătrundă idei şi practici păgâne care au deteriorat serios mărturia Bisericii în lume şi au condus în cele din urmă la o îndepărtare treptată şi extrem de periculoasă a învăţăturilor Bisericii de cele ale Sfintelor Scripturi.

Apostolul Pavel face o distincţie cât se poate de clară între ce este păgânismul şi ce este creştinismul, accentuând ideea că între cele două nu trebuie să existe niciodată, în nici o circumstanţă vreun compromis de vreun fel.

Comportament de păgân:

1. Gândire (intelect) deformată

Efeseni 4:17: „Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor,

18    având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.

De ce au păgânii mintea întunecată? Ce anume le-o întunecă? Ce înseamnă să ai o minte întunecată?

A avea o minte întunecată presupune o gândire coruptă şi incapabilă să perceapă adevărurile veşnice ale lui Dumnezeu.

Mintea întunecată despre care vorbeşte Pavel, este o gândire lipsită de perspectiva lui Dumnezeu asupra lumii, o gândire care este străină de Dumnezeu pentru că nu-L are în vedere pe El.

Gândurile păgânilor sunt deşertăciune pentru că ele nu au nici o finalitate absolută, adică ele nu sunt îndreptate spre adevărurile perfecte ale lui Dumnezeu aşa cum ne sunt ele revelate în Cuvântul lui Dumnezeu.

Gândirea păgână este o gândire străină de Dumnezeu pentru că este o gândire puternic influenţată de puterea Satanei:

Fapte 26:17  Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit,

18  ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu;

Mai târziu apostolul Pavel avea să mărturisească despre gândirea păgână următoarele:

 Romani 1:28  Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.

Comportamentul păgân deci, este influenţat în primul rând de o gândire greşită, deformată neconformă cu gândirea lui Dumnezeu şi puternic influenţată şi manipulată de Satan.

 

Dar dacă gândirea unui om este greşită atunci tot comportamentul său este greşit în esenţă, deoarece centrul gândirii omului îi influenţează chiar şi sentimentele sale, astfel încât păgânul are şi:

2. Sentimente (emoţii) deformate

Apostolul Pavel ne atenţionează că „în urma împietririi inimii lor”, păgânii „şi-au pierdut orice pic de simţire”.

Asta înseamnă că ei şi-au pierdut bunul simţ sau acel sentiment al nedreptăţii şi vinovăţiei pe care ar trebui să-l simtă cineva atunci când săvârşeşte un lucru greşit.

Sentimentele deformate îl conduc pe om la comportament aberant, la manifestarea unor patimi degradante şi, de cele mai multe ori, acestea sunt asociate cu practicarea idolatriei sub diferite aspecte. Apostolul Pavel descrie într-un mod cât se poate de explicit cum sentimentalismul deformat atrage după sine manifestări religioase de-a dreptul aberante şi fără nici o noimă, dar care au ca rezultat o viaţă destrăbălată:

Romani 1:21: „s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.

22  S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit;

23  şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

24  De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

25  căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

26  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;

27  tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.”

Dar dacă gândirea şi sentimente unui om sunt greşite şi deformate atunci comportamentul său nu poate fi decât unul la fel de greşit.

Astfel că, în privinţa comportamentului unui păgân avem de-a face şi cu:

3. Voinţă (practică, trăire) deformată

19b: „… s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie.”

De ce este legată practica de voinţă?

Pentru că, în cazul păgânului, ceea ce el săvârşeşte este în conformitate cu ceea ce el vrea să săvârşească. De cele mai multe ori, din cauza naturii păcătoase şi a influenţei diavolului, păgânul este omul care practică o viaţă destrăbălată pentru că vrea să facă aceasta şi chiar este convins că această viaţă trăită în destrăbălare este una care produce plăcere şi satisfacţie.

Nu puţine sunt mărturiile oamenilor care s-au întors la Dumnezeu şi care mărturisesc că toată acea viaţă destrăbălată de dinainte era trăită cu deplina convingere că acesta este scopul suprem al omului: să trăiască pentru a-şi satisface plăcerile carnale. De cele mai multe ori conştiinţa acestor oameni ajunge să fie atât de tocită încât ajung să nu mai simtă nici o remuşcare pentru orice fel de nelegiuire ar săvârşi.

Tot acest comportament deformat al păgânului care porneşte de la o gândire deformată, se împleteşte cu sentimente deformare şi ajunge în fine să fie puse în practică printr-o voinţă deformată, într-o trăire în destrăbălare au de-a face de fapt cu păcatul care a pus stăpânire pe om şi-i determină gândirea, sentimentele şi trăirea.

De aceea este imperios necesar să afirmăm cu tărie şi să ştim să dovedim cu Cuvântul lui Dumnezeu că omul atins de păcat nu poate fi scos de sub această influenţă devastatoare decât de puterea lui Dumnezeu.

De aceea Domnul Isus îi atrăgea atenţia învăţatului Nicodim:

Ioan 3:3  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

4  Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?”

5  Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

6  Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este duh.

7  Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.

Naşterea din nou înseamnă regenerarea întregii naturi umane a omului astfel încât un asemenea om capătă, pe lângă un nou statut – cel de fiu de Dumnezeu – spre deosebire de vechiul statut – fiul diavolului, şi o nouă natură spirituală singura capabilă de un comportament adecvat după standardele lui Dumnezeu.

Vorbind despre această lucrare dumnezeiască profetul Ezechiel prorocea astfel, cu privire la Israel, dar, cu siguranţă este o profeţie care avea în vedere şi lucrarea Duhului Sfânt de după Rusalii:

Ezechiel 36:25: „vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

26  Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră şi vă voi da o inimă de carne.

27  Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.”

Numai după o astfel de lucrare dumnezeiască putem vorbi acum de oameni cu un:

Comportament de creştin:

Ce anume presupune comportamentul creştin?

1. Gândire corectă

Dacă gândirea păgână era greşită pentru că în primul rând Îl nesocotea pe Dumnezeu, gândirea creştinului este îndreptată mai înainte de orice către cel care este sursa înţelepciunii şi a adevărurilor absolute.

Efeseni 4:20: „Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;

21  dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi,

22  cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;

23  şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,

Gândirea corectă este gândirea care-L urmează pe Cristos în adevărul Său:

Ioan 8:31  Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi într-adevăr ucenicii Mei;

32  veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.”

Ioan 14:6  Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Oricât de ofensatoare ar fi aceste cuvinte pentru cineva, noi, creştinii, ar trebui să fim gata să mărturisim şi să susţinem cu toată tăria aceste cuvinte ale Bibliei, care afirmă într-un mod cât se poate de consecvent şi de categoric că o gândire corectă nu poate fi decât o gândire creştină.

O gândire corectă este o gândire care pleacă de la premisa că lumea aceasta a fost creată de Dumnezeu, că omul a fost înşelat de diavol şi a ajuns o fiinţă păcătoasă, pierdută şi despărţită de Dumnezeu şi că singura posibilitate de împăcare a omului cu Creatorul său este prin recunoaşterea, mărturisirea păcatelor şi credinţa în jertfa răscumpărătoare a lui Cristos pe cruce.

 

Această gândire, spre deosebire de gândirea păgână este corectă, deoarece ea ne poziţionează în mod corect faţă de Dumnezeu, făcându-ne să-L recunoaştem astfel ca pe Creatorul nostru, Răscumpărătorul nostru dar şi ca pe Stăpânul nostru căruia îi suntem datori cu ascultare, cu adorare şi cu mulţumire veşnice.

Ca şi în cazul comportamentului păgân, gândirea corectă va determina şi:

2. Sentimente corecte

Ce înseamnă să ai sentimente corecte? Este posibil pentru un creştin să mai aibă şi sentimente greşite? De ce?

Efeseni 4:24: „şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu

Ce presupune chipul lui Dumnezeu imprimat în omul cel nou, în credinciosul creştin? Un om capabil să iubească precum iubeşte Dumnezeu. Dacă Dumnezeu iubeşte cu o dragoste necondiţionată, creştinul va iubi de asemenea cu o astfel de dragoste. Iată dragostea cu care suntem îndemnaţi să ne iubim semenii:

1 Corinteni 13:4  Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5  nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6  nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7  acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

Apoi, omul cel nou, după chipul lui Dumnezeu, este plin de milă precum Dumnezeu. Mila este unul dintre atributele cele mai des invocate ale lui Dumnezeu, iar Noul Testament ni-l descriu pe domnul nostru Isus Cristos ca pe Unul care avea milă de noroade:

Matei 9:35  Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă, care era în norod.

36  Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor.

A avea sentimente corecte mai înseamnă şi a avea aceeaşi părere despre păcat precum are şi Dumnezeu. Adică, dacă ştim că Dumnezeu urăşte păcatul şi-l neagă cu toată puterea Sa, tot aşa trebuie să ne manifestăm şi noi în legătură cu păcatul. Dar, ceea ce ar trebui mai înainte de orice să ne preocupe este păcatul nostru. Păcatul din viaţa noastră trebuie recunoscut, mărturisit şi abandonat pentru că altfel ne vom transforma în nişte ipocriţi care condamnă la alţii ceea ce tolerează la ei înşişi.

 

Apoi, ca şi în cazul păgânului, şi comportamentul creştinului va porni de la o gândire corectă îmbinându-se cu sentimente corecte şi în cele din urmă manifestându-se într-o practică corectă.

Tot ca şi în cazul vechiului comportament păgân, practica cea nouă, corectă, creştinească are de-a face cu voinţa.

Astfel că, putem discuta despre cea de-a treia componentă a comportamentului creştinului, şi anume:

3. Voinţă corectă

Filipeni 2:12  Astfel, deci, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.

13    Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea.

Dacă Dumnezeu este Acela care ne dă şi voinţa şi puterea de a pune în practică învăţăturile Adevărului, atunci asta dovedeşte că nimic din ceea ce poate să săvârşească un copil de Dumnezeu nu se datorează puterii sale ci, dimpotrivă toată trăirea sa este exclusiv una prin harul lui Dumnezeu.

1 Corinteni 15:10  Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

Evrei 12:14  Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.

15  Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.

 

Chemarea apostolului Pavel de a trăi nu ca un păgân ci ca un creştin vrednic de noul său nume şi statut – de copil de Dumnezeu – este de fapt chemarea lui Dumnezeu de a rămâne dependenţi de harul Său.

Să nu uităm că Domnul Isus le atrăgea atenţia ucenicilor să nu facă greşeala de a-şi închipui că pot să-şi trăiască viaţa de credincioşi prin propriile lor puteri:

Ioan 15:4  Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.

5  Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu credinţa şi cu puterea de a trăi mereu o viaţă curată, creştinească, dependentă mereu de harul Său şi cu mult discernământ spiritual pentru a fi capabili să deosebim în orice moment şi împrejurare  un comportament de păgân de unul creştin.

Claudiu Lupu.