BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

,,Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi." 2 Corinteni 13:11

  • Despre noi
  • Mesaje video
  • Poezii
  • Crez
  • Mici studii
  • Cântece
  • Rugăciune
  • Adrese
  • Sănătate

2 Tim. 4:1-5 (Mat. 25:20-21) – Fii dedicat pentru a avea un caracter deosebit

Publicat de elpizein pe decembrie 29, 2012
Publicat în: Mesaje. Etichetat: aplice, caracter, Cuvantul, dedicat, evanghelist, marturie, misiune, predic, slujbă, staruie, suferinte.

Să ne uităm la sfaturile pe care apostolul Pavel i le-a dat lui Timotei pentru a-l ajuta:
– să-şi împlinească bine slujba şi…
– să fie dedicat pentru a dobândi un caracter deosebit.
Ap. Pavel, apropiindu-se de sfârşitul vieţii sale, şi-a dorit ca mai tânărul său ucenic să fie echipat d.p.d.v. spiritual. Astfel, l-a încurajat pe Timotei să fie dedicat pentru a dobândi un caracter deosebit şi la îndemnat: „împlineşte-ţi bine slujba” (v. 5/c). Prin această poruncă, ap. Pavel îi arată lui Timotei că nu trebuie să se mulţumească cu jumătăţi de măsură, cu lucruri făcute superficial, adică „oricum” sau cu „e bine şi aşa”, ci, să lucreze în aşa fel încât, la sfârşitul vieţii sale, calificativul slujirii lui să fie: „bine, rob bun şi credincios.”
Acest fel de slujire este aşteptat şi de Domnul Isus, care va oferi celor ce slujesc după poruncile Lui o mare răsplătire. Spune Domnul: ,,Care este deci robul credincios și înțelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale” (Mat. 24:45-47).
În pasajul pe care-l studiem, pt. a-l ajuta pe Timotei să-şi împlinească bine slujba şi să fie dedicat pentru a avea un caracter deosebit, ap. Pavel îi prezintă:
1.    O MOTIVAŢIE CORECTĂ
Foarte mulţi slujitori nu-şi împlinesc bine slujba şi nu sunt dedicaţi pentru a avea un caracter fără reproş, fiindcă nu au o motivaţie corectă:
– Slujesc ca să fie văzuţi de oameni. Domnul Isus, în Predica de pe Munte, făcând referire la dărnicie şi la rugăciune, prezintă o atitudine corectă, în opoziţie cu cea a oamenilor ipocriţi, astfel: ,,Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile ulițelor, pentru ca să fie văzuți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, încuie-ți ușa și roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti. (Mat. 6:2-6)
– Slujesc pt. un câştig mârşav. Ap Petru, în încheierea primei sale epistole, le scrie slujitorilor Bisericii să nu procedeze aşa: ,,Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.” (1 Pet.5:1, 2)
– Slujesc din duh de ceartă. Deşi era în închisoare, ap. Pavel îşi aduce aminte de activitatea unor fraţi şi le scrie filipenilor astfel: ,,Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă și din duh de ceartă; dar alții, din bunăvoință. Aceștia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care știu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile mele.” (Filip. 1:15-17)
– Slujesc din slavă deşartă. Ce-i slava deşartă? O boală sufletească asemenea mândriei. Încercând să-i înştiinţeze despre un asemenea păcat, ap. Pavel le scrie, tot filipenilor, astfel: ,,Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. (Fil. 2:3, 4).
În contrast faţă de aceşti slujitori, ap. Pavel îl încurajează pe Timotei să fie dedicat pentru a avea un caracter deosebit, prezentându-i 4 motivaţii corecte:
a. rugămintea apostolului – „te rog fierbinte” (v. 1);
b. prezenţa lui Dumnezeu – „înaintea lui Dumnezeu” (v. 1);
c. arătarea lui Cristos – Domnul le spune, despre acel moment, ucenicilor Săi că: „Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” (Mat. 16:27). Ap. Ioan îi îndemna, în acest sens, pe creştinii din Biserica Primară, astfel: ,,Și acum, copilașilor, rămâneți în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală și, la venirea Lui, să nu rămânem de rușine și depărtați de El.” (1 In. 2:28).
d. Judecata lui Cristos – El „are să judece viii şi morţii” Ap. Petru a întărit acest lucru, atunci când propovăduia celor din casa lui Corneliu spunând că: ,,Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți.” (Fapte 10:42)
Apoi, pt. a-l ajuta pe Timotei să-şi împlinească bine slujba şi să fie dedicat pentru a avea un caracter deosebit, ap. Pavel îi prezintă: 
2. O MĂRTURIE CONCRETĂ

În continuare, Pavel îl încurajează pe Timotei să împlinească lucruri concrete, precum: a. să predice Cuvântul  – „propovăduieşte Cuvântul ”(v. 2/a):
– datorită chemării pe care a primit-o (ap. Pavel l-a îndemnat să rămână în Efes să vegheze la păstrarea unei învăţături curate – 1 Tim.1:3-5);
– datorită lucrării pe care o împlineşte Cuvântul (,,…să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire…” – 2 Tim. 3:16);
– datorită împrejurărilor care vor veni (,,…oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, … şi … Își vor întoarce urechea de la adevăr…” – v. 3-4)
b. să stăruie asupra Cuvântului – „stăruie asupra lui la timp şi ne la timp” – De ce să facă lucrul acesta? Pt. ca să-l înţeleagă, ca să-l împlinească, ca să-i ajute pe alţii să înveţe Cuvântul şi ca să nu piardă nicio ocazie prielnică pentru vestirea Cuvântului (v. 2/b);
c. să aplice norma Cuvântului – „mustră, ceartă, îndeamnă” (v. 2/c). Aceasta înseamnă:
– a mustra: – a ajuta o persoană să fie conştientă de păcat şi a ajuta pe alţii să cunoască ce este bine şi ce este rău;
– a certa – a avea o atitudine categorică faţă de păcat, a diciplina sau a pronunţa o pedeapsă;
– a îndemna – a încuraja, a ajuta pe alţii să înveţe sau a sfătui
3. O MISIUNE COMPLETĂ
Pt. a-l ajuta pe Timotei să fie mai mult decât un crainic şi să împlinească o slujire completă, ap. Pavel îl îndeamnă:
a. să fie treaz – (alert sau vigilent)
b. să rabde suferinţele – (să îndure)
c. să facă lucrul unui evanghelist – să aibă ca prioritate vestirea Evangheliei
d. să-şi împlinească bine slujba – după modelul Domnului Isus care, spre sfârşitul lucrării Sale pe pământ a spus: ,,Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (In. 4:34).
adaptare după Dan Boingeanu

Share this:

  • Twitter
  • Facebook

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Similare

Navigarea articolelor

← Trei imagini ale Crăciunului
Săptămâna de rugăciune pentru Bisericile Creştine Baptiste din România – 2013 →
  • Caută pe blog

  • Vă aşteptăm cu drag la serviciile bisericii: DUMINICĂ orele 10-12 şi 18-19.30; JOI orele 18-19.30
  • Vrei să citeşti Biblia dar nu ai una? Vino la serviciile de închinare din Biserica „Speranţa” şi vei primi o Biblie gratuit!
  • Versetul zilei

    „Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” – 2 Ioan 8

  • decembrie 2012
    D L M M J V S
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
    « nov.   ian. »
  • Vremea la noi

    booked.net
  • Evanghelizare

  • Misiune

  • Proiect social

    Proiect social
  • Părtăşia bisericilor din Maramureşul istoric

  • Sărbători

  • Diverse

  • Geo clock

    hit counter
  • Vizitatori

    free counters
  • Locations of visitors to this page
  • Harta vizitatori

    Map
  • VIZIONATI FILMUL ISUS

  • Ascultaţi Radio Vocea Evangheliei

  • Pagini

    • Adrese
    • Cântece
    • Crez
    • Despre noi
    • Mesaje video
    • Mici studii
    • Poezii
    • Rugăciune
    • Sănătate
  • Spam blocat

    84 de comentarii spam blocate de Akismet
  • Blogroll

    • Alianta Familiilor din Romania
    • Biblia creştini
    • Biblia GBV 2001
    • Biblia Noua Traducere
    • Biblia online în Limba Română
    • Biblia pentru viata
    • Biblia Youversion
    • Biserica baptista ,,Biruinţa" Baia Mare
    • Biserica Baptistă ,,Dragostea" Arad
    • Biserica Baptistă ,,Speranţa" Arad
    • Biserica Baptistă Betania Reghin
    • Blythswood Romania
    • Creştinul azi
    • eBiblia
    • Editura ,,Cartea creştină" Oradea
    • Editura ,,Făclia" Oradea
    • Editura ,,Perla suferinţei" Suceava
    • Faclia Publishing House
    • Fundaţia ,,Istoria binecuvântării" Cluj
    • Gotquestions
    • Informatia familiei
    • Institutul Teologic Baptist Bucureşti
    • Misiune.ro
    • Programe şi resurse biblice
    • Radio ,,Vocea Evangheliei" Oradea
    • Resurse creştine
    • Scripture text
    • Sfânta Scriptură
    • Step Tyndale House
    • Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
    • Universitatea ,,Emanuel" Oradea
    • Viata vesnica
    • WordPress.com
    • WordPress.org
  • Twitter

    • I liked a @YouTube video youtu.be/3TzHDdeuu80?a Fratii Sfara - Caut un om , un om in intreaga tara 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/czVIakZCJ5w?a LA CRUCEA DE LA GOLGOTA - FRATII GROZA - SALA PALATULUI, 1999 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/6WDH0Iv6GuE?a Lucian si Adelina Susanu - Mai cheamă-mi Isuse 6 years ago
    • Invitatie2: youtu.be/HhJQ4BfUm9o?a via @YouTube 6 years ago
    • Azi cant de bucurie: youtu.be/Y68F4jhjdEY?a via @YouTube 6 years ago
    Follow @bissperanta
  • Arhive

    • martie 2023
    • februarie 2023
    • ianuarie 2023
    • decembrie 2022
    • noiembrie 2022
    • octombrie 2022
    • septembrie 2022
    • august 2022
    • iulie 2022
    • iunie 2022
    • mai 2022
    • aprilie 2022
    • martie 2022
    • februarie 2022
    • ianuarie 2022
    • decembrie 2021
    • noiembrie 2021
    • octombrie 2021
    • septembrie 2021
    • august 2021
    • iulie 2021
    • iunie 2021
    • mai 2021
    • aprilie 2021
    • martie 2021
    • februarie 2021
    • ianuarie 2021
    • decembrie 2020
    • noiembrie 2020
    • octombrie 2020
    • septembrie 2020
    • august 2020
    • iulie 2020
    • iunie 2020
    • mai 2020
    • aprilie 2020
    • martie 2020
    • februarie 2020
    • ianuarie 2020
    • decembrie 2019
    • noiembrie 2019
    • octombrie 2019
    • septembrie 2019
    • august 2019
    • iulie 2019
    • iunie 2019
    • mai 2019
    • aprilie 2019
    • martie 2019
    • februarie 2019
    • ianuarie 2019
    • decembrie 2018
    • noiembrie 2018
    • octombrie 2018
    • septembrie 2018
    • august 2018
    • iulie 2018
    • iunie 2018
    • mai 2018
    • aprilie 2018
    • martie 2018
    • februarie 2018
    • ianuarie 2018
    • decembrie 2017
    • noiembrie 2017
    • octombrie 2017
    • septembrie 2017
    • august 2017
    • iulie 2017
    • iunie 2017
    • mai 2017
    • aprilie 2017
    • martie 2017
    • februarie 2017
    • ianuarie 2017
    • decembrie 2016
    • noiembrie 2016
    • octombrie 2016
    • septembrie 2016
    • august 2016
    • iulie 2016
    • iunie 2016
    • mai 2016
    • aprilie 2016
    • martie 2016
    • februarie 2016
    • ianuarie 2016
    • decembrie 2015
    • noiembrie 2015
    • octombrie 2015
    • septembrie 2015
    • august 2015
    • iulie 2015
    • iunie 2015
    • mai 2015
    • aprilie 2015
    • martie 2015
    • februarie 2015
    • ianuarie 2015
    • decembrie 2014
    • noiembrie 2014
    • octombrie 2014
    • septembrie 2014
    • august 2014
    • iulie 2014
    • iunie 2014
    • mai 2014
    • aprilie 2014
    • martie 2014
    • februarie 2014
    • ianuarie 2014
    • decembrie 2013
    • noiembrie 2013
    • octombrie 2013
    • septembrie 2013
    • august 2013
    • iulie 2013
    • iunie 2013
    • aprilie 2013
    • martie 2013
    • februarie 2013
    • ianuarie 2013
    • decembrie 2012
    • noiembrie 2012
    • octombrie 2012
    • septembrie 2012
    • august 2012
    • iulie 2012
    • iunie 2012
    • mai 2012
    • aprilie 2012
    • martie 2012
    • februarie 2012
    • ianuarie 2012
    • decembrie 2011
    • noiembrie 2011
    • octombrie 2011
    • septembrie 2011
    • iulie 2011
    • mai 2011
    • aprilie 2011
    • martie 2011
    • ianuarie 2011
    • decembrie 2010
    • noiembrie 2010
    • octombrie 2010
    • septembrie 2010
    • august 2010
    • iulie 2010
    • iunie 2010
    • mai 2010
    • aprilie 2010
    • martie 2010
    • februarie 2010
    • ianuarie 2010
    • decembrie 2009
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Parament de WordPress.com.
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Alătură-te altor 37 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Copiază legătură scurtă
    • Raportează acest conținut
    • Vezi articolul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: