Text: Proverbe 2:1-9
„…dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” – Proverbe 2:4, 5
Mel Fisher a fost un căutător de comori care a căutat aur și a găsit. În primul rând, a localizat o anumită porțiune de pe fundul oceanului unde se credea că sunt monede de aur. Din acel moment, Mel a devenit ceea ce alții numesc „un adevărat visător.” Dar visele nu erau totul. După 16 ani de căutări a unei epave spaniole pe nume: Nuestra Senora de Atocha, a găsit-o în apele oceanului, la sud de Florida. Scafandrii lui au scos la lumină din nava scufundată monede de aur în valoare de milioane de dolari, dar n-a fost ușor. Echipați cu detectoare de metale, ei au identificat toate „țintele” metalice posibile, după care s-a pornit investigația. Visele și munca s-au meritat, și azi Fischer este un om bogat.
Succesul acestui căutător de comori îmi amintește de o altfel de comoară, despre care Biblia spune „că e mai de preț ca mărgăritarele” (Prov. 3:15). Este capacitatea de a putea spune care este diferența dintre bine și rău și să aplici această cunoștință la viața de toate zilele. Solomon, care a cerut de la Dumnezeu o inimă înțelegătoare și înțeleaptă, ne spune în Proverbe 2, că trebuie să căutăm înțelepciunea cu aceeași insistență și intensitate cu care un căutător de comori caută argintul (v. 4). Trebuie să cerem înțelegere și să strigăm după puterea de discernământ (v. 3), să ne aplecăm inima la pricepere (v. 2) și să primim comoara Cuvântului lui Dumnezeu în inimile noastre (v. 1).
Prețuim noi înțelepciunea?O căutăm cu stăruință ca și cum ar fi aur curat? Dacă este așa, atunci vom fi răsplătiți cu cea mai mare comoară a vieții – comoara cunoașterii lui Dumnezeu.
„De aceea poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti în ziua aceea că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă!” – Isaia 52:6
La ce folos, când viața mi se gată
De toată-nțelepciunea lumii adunată,
De n-am știut, căutând în astă lume
Să am înțelepciunea Domnului, curată?
(P. L.)
„Poți aduna multă cunoștință prin efortul propriu, dar adevărata înțelepciune vine numai de la Dumnezeu.”
Mart De Haan