LUNI
Blestemarea smochinului (cap. 11:12-14)
În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.
Isus curăță Templul (cap. 11:15-19)
Au ajuns în Ierusalim. El a intrat în Templu şi a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei şi nu lăsa pe nimeni să ducă vreo marfă prin Templu. El îi învăţa şi le zicea: „Oare nu este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!“ Conducătorii preoţilor şi cărturarii au auzit lucrul acesta şi căutau o modalitate să-L omoare, pentru că se temeau de El, deoarece întreaga mulţime era uimită de învăţătura Lui. Şi ori de câte ori se făcea târziu, Isus şi ucenicii Lui ieşeau afară din cetate.
DUMINICĂ
Intrarea triumfală în Ierusalim (cap. 11:1-10)
Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, Isus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi în sat, spunându-le: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi imediat ce intraţi în el, veţi găsi legat un măgăruş pe care nu a încălecat încă nici un om. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! Dacă vă va zice cineva: «De ce faceţi aceasta?», să-i spuneţi: «Domnul are nevoie de el. Şi imediat îl va trimite înapoi aici.»“ Ei s-au dus, au găsit măgăruşul legat lângă uşă, afară în stradă, şi l-au dezlegat. Cei care stăteau acolo i-au întrebat: „Ce faceţi de dezlegaţi măgăruşul?“ Ei le-au zis aşa cum le spusese Isus şi aceştia i-au lăsat să plece. Au adus măgăruşul la Isus, şi-au pus hainele peste el, iar Isus S-a aşezat deasupra lui. Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum,1 iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmpuri. Cei care mergeau înainte şi cei care-L urmau strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului! Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în locurile preaînalte!“
Isus curăță Templul (cap. 11:11)
A intrat în Ierusalim, în Templu, s-a uitat de jur-împrejur la toate lucrurile şi, pentru că era deja seara târziu, S-a dus spre Betania împreună cu cei doisprezece.
Mă întreb: “Oare câți dintre noi am rămas “predicatori ai crucii”, în veacul acesta modern și modelator; câți am rămas “slujitori ai crucii” și mai ales, câți dintre noi ne mai bucurăm să fim “purtători ai crucii” pe care ne-a dat-o Christos.
Crucea trebuie să fie esența predicării noastre. Apostolul Pavel scrie: 1 Corinteni 1:17 “De fapt, Christos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce Sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. “Căci este scris: „Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți, și voi nimici priceperea celor pricepuți.” Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbărețul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” “Iudeii, într-adevăr, cer minuni, și Grecii caută înțelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, și pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemați, fie Iudei, fie Greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii”
Predica după inima lui Dumnezeu este Christocentrică. De oriunde ai pleca din Biblie, aplicația finală ar trebui să fie apropierea oamenilor de crucea care mântuiește. Așa a făcut diaconul Filip: “Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus” (Fapte 8:35). Contemporanizarea mesajului nu înseamnă să ducem oamenilor de astăzi un mesaj după moda zilei, ci să le vorbim oamenilor în limbajul de azi despre un Christos etern și despre o cruce care nu se schimbă. Cultura nu este creștinism, dar creștinismul este cultură. Cultura creștină este superlativul tuturor formelor de cultură ale lumii. Nu te sfii să predici mesajul crucii. El este cea mai surprinzătoare, dar și cea mai superioară comunicare între Dumnezeu și oameni.
Crucea trebuie să fie motivația slujirii noastre. Este mult mai ușor să propovăduiești crucea decât să porți crucea! “Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Christos, pentru trupul Lui, care este Biserica” (Coloseni 1:24). Singurul lucru care “lipsea suferințelor lui Christos” este “continuitatea în timp”. Oamenii au nevoie să-L vadă suferind în viețile nostre pe Christos. El pătimește și astăzi pentru mica lui turmă. El continuă să-și dea viața pentru ea și să agonizeze într-o viață de post și de rugăciune. Cum o face? Prin slujitorii Săi bineînțeles! Prin cei care, asemenea lui Pavel, și-au dat viața lui Christos ca să-L reprezinte. Suferințele păstorilor sunt îngrășămintele care fertilizează rodirea Bisericii. Ca și Christos, trebuie să învățăm să nu fugim de cruce, ci s-o întrebuințăm spre binele altora. Cine citește Evanghelia, înțelege foarte repede că Christos nu și-a purtat crucea ca o victimă, ci a folosit-o ca un învingător! Lucrul pe care nu-l înțeleg mulți este că nu este suficient să-ți atârni o cruciuliță la gât, ci că trebuie să te așezi tu însuți pe o cruce a pocăinței. În chipul lui Simon din Cirena care a trebuit să ducă crucea lui Christos pentru o vreme vedem portretul Bisericii de-a lungul veacurilor. Și ea trebuie să poarte crucea după Christos. Ține minte, creștine, că Isus nu a purtat crucea ca tu să fi total scutit de suferințe. Faptul că El a purtat-o nu te scapă de suferințe, ci de ajută să le înduri. Christos te izbăvește de păcat, dar nu și de suferințe. Ține minte asta și fi pregătit să suferi. Să ne mângâiem însă cu gândul că, în cazul nostru, ca și în cazul lui Simon, purtăm nu crucea noastră, ci crucea lui Isus Christos. Când suntem batjocoriți pentru neprihănire, cărăm ceva din crucea Lui, pășim în umbra Lui, și călcăm pe urmele pașilor Săi. Ce mare onoare! Lemnul crucii pe care-l purtăm este încă pătat cu sângele suferințelor Lui! Și încă ceva, Simon și noi purtăm crucea doar pentru puțină vreme. Răsplata și cinstea sunt însă eterne!
Crucea trebuie să rămână singurul nostru motiv de laudă. “În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6:14) Cu ce altceva ne-am putea “lăuda” în fața lui Dumnezeu? Ce lucru bun avem pe care “să nu-l fi primit” mai întâi de la Dumnezeu? Analizată mai atent, dorința noastră de a fi “lăudați” și de a ne lăuda este o măsură a integrării noastre în ierarhia și sistemul social al lumii acesteia. Iată ce le-a spus Isus contemporanilor Săi: “Cum puteți crede voi, care umblați după slava pe care v-o dați unii altora, și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu? (Ioan 5:44) Un copil al lui Dumnezeu știe însă că lumea, ca sistem, este condamnată înaintea lui Dumnezeu, iar el, deși mai este “în lume”, nu mai este “din lume” (Ioan 17). Prietenia cu “lumea” ca sistem separat de Dumnezeu și chiar opus Lui este denunțată în Biblie drept “vrăjmășie cu Dumnezeu”. Cum ne-am putea simți bine când ne-ar lăuda și ne-ar prețui cei care L-au răstingnit și continuă să-L răstignească în fiecare zi pe Domnul și Mântuitorul nostru? Răstignirea noastră împreună cu Christos ne-a separat de lumea de acum, punându-ne de o parte pentru Christos și lumea Sa viitoare.
Crucea trebuie să fie singura platformă de pe care ne înțelegem viitorul. “Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2). Crucea este pecetea care identifică apartenența noastră la Christos, emblema princiară a Împărăției Lui, imaginea de pe blazonul armatelor Lui nemuritoare. Lipsiți de laudă din partea lumii de acum, slujitorii lui Dumnezeu gustă și ei din suferințele crucii “pentru bucuria care le este pusă înainte.” Cea mai mare răsplată pentru strădaniile unui om nu este ceea ce câștigă prin slujirea sa, ci ceea ce devine prin ea. Va veni o zi în care crucea de acum va fi schimbată într-o coroană, iar cel ce a suferit împreună cu Christos va și domni împreună cu El. Aceasta este esența mesajului foarte cunoscutei poezii “Nu tăia din cruce!” Suferințele de acum dau măsura slavei viitoare!
– M.M.
Pentru început aş vrea să ne uităm la…
- DIFERITELE FORME DE MANIFESTARE A CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU
Care este înţelesul expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu?” Expresia aceasta primeşte în Biblie câteva înţelesuri, pe care este important să le deosebim:
a. CUVÂNTUL ÎNTRUPAT: Uneori Biblia prin expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” se referă la Persoana Domnului Isus Cristos. Avem 3 versete care se referă la Dumnezeu Fiul prin această expresie: În Ioan 1:1 şi 14 ,,La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” şi ,,Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” Apoi în ultima carte a Scripturii, tot apostolul Ioan spune că a ,,…văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel credincios – și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19:11-13).
Biblia ne spune că Isus este Cel care, prin viaţa şi cuvintele Sale, a venit să ne descopere caracterul şi voia lui Dumnezeu faţă de noi.
b. CUVÂNTUL VORBIT ŞI SCRIS: Aici expresia „Cuvântul lui Dumnezeu” face referire la vorbirea lui Dumnezeu pe care o găsim în mai multe feluri în Biblie:
– Hotărârile sau poruncile lui Dumnezeu – sunt acele porunci care fac ca anumite lucruri să se întâmple. De exemplu în Gen. 1:3, 24 aflăm că: ,,Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină.” sau că ,,Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor, vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor.” Și așa a fost.” De aceea psalmistul poate să spună: ,,Cerurile au fost făcute prin cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui.” (Ps. 33:6)
– Comunicarea personală directă– sunt acele situaţii speciale în care Dumnezeu a comunicat direct cu oamenii de pe pământ, fără un alt intermediar. Imediat după creaţie, Dumnezeu îi vorbeşte lui Adam, astfel: „…Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.”(Gen. 2:16,17)
Pe Muntele Sinai, la darea Legii, Dumnezeu a vorbit poporului astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” (Ex. 20:2, 3).
În Vechiul Testament întâlnim oameni ca Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Samuel, David cărora Dumnezeu le-a vorbit în mod direct.
În Noul Testament la botezul şi la schimbarea la faţă a Domnului Isus, Dumnezeu le-a vorbit în mod direct oamenilor. În Mat. 3:17, El spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” iar în Mat. 17:5 „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultați!”
– Dar Dumnezeu a mai comunicat şi prin intermediul oamenilor, prin intermediul profeţilor sau trimişilor lui Dumnezeu. În Deut. 18:18, 19 Dumnezeu îi spune lui Moise: ,,Le voi ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” Din studiul Scripturii înţelegem că este vorba de Domnul Isus.
După ce Pavel se converteşte la creştinism pe drumul Damascului, Domnul Isus îi spune lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15)
Când îl cheamă în lucrare pe Ieremia, Domnul îi spune: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.”(cap. 1:9). Înţelegem că a nu asculta poruncile lui Dumnezeu, transmise prin aceşti mesageri, înseamnă a nu asculta de autoritatea lui Dumnezeu. A patra formă este…
– Comunicarea în formă scrisă, adică BIBLIA. În cartea Ex. 31:18 ni se spune că după ce ,,…a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” lucru întărit în Ex. 32:16: ,,Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu, și scrisul era scrisul lui Dumnezeu, săpat pe table.” Apoi, Moise scrie la, îndemnul lui Dumnezeu, Cartea Legii. Iosua, la rândul lui, adaugă la această carte, urmând Samuel, David, Solomon, profeţii, ucenicii Domnului Isus, evangheliştii, apostolul Pavel ajungându-se la forma pe care o avem astăzi a Cuvântului lui Dumnezeu.
Putem spune că Biblia este forma Cuvântului lui Dumnezeu pe care o avem pt. studiu, meditare, verificare, examinare repetată, accesibilă în majoritatea limbilor omeneşti unui nr. foarte mare de oameni. Biblia ne vorbeşte şi ne îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu ca Persoană, adică spre Isus Cristos şi cu siguranţă că cuvintele date de Dumnezeu lui Iosua, sunt foarte valabile şi astăzi: ,,Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi și noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale și atunci vei lucra cu înțelepciune” (Ios.1:8)
c. CUVÂNTUL PREDICAT: În Noul Testament primii care au iniţiativa propovăduirii „Cuvântului lui Dumnezeu” sunt Ioan Botezătorul şi Domnul Isus, spunând: ,,Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De fapt, predicarea este mărturia pe baza Cuvântului Scris, lucru urmat de apostolii Domnului şi de primii creştini care ,,mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.”
În continuare aş vrea să ne uităm la…
2. AUTORITATEA ŞI INSPIRAŢIA SFINTEI SCRIPTURI
a. Toate cuvintele din Biblie sunt cuvintele lui Dumnezeu
Asta nu înseamnă că fiecare cuvânt din Vechiul Testament şi din Noul Testament este rostit de Dumnezeu dar puterea sutelor de pasaje care fac referire la Dumnezeu şi la oameni, ne arată că Dumnezeu a aprobat ca acestea să rămână scrise pentru generaţiile de oameni.
– Expresia „Aşa vorbeşte Domnul” este folosită deseori în Vechiul Testament şi ne arată că lucrurile spuse de profeţi au origine şi inspiraţie divină. De exemplu, Dumnezeu vorbeşte prin Hagai astfel: ,,Așa vorbește Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!” (Hag. 1:7).
– Scrierile apostolilor cu privire la Vechiul Testament ne arată, de asemenea, inspiraţia divină a Bibliei. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…” (2 Tim. 3:16) scrie apostolul Pavel sau într-o traducere literară ,,Toată Scriptura este respirată de Dumnezeu…” asta arătându-ne că provine şi că este Cuvântul lui Dumnezeu scris.
– Afirmaţiile şi atitudinea Domnului Isus cu privire la scrierile Vechiului Testament. În neînţelegerea despre mâncăruri, Isus le spune fariseilor şi cărturarilor: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.” ,,Și așa, ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” (Mc. 7:9, 13)
– Scrierile Noului Testament sunt privite ca fiind „Scriptură” insuflată de Dumnezeu. Astfel, în 2 Pet. 3:16, apostolul Petru demonstrează nu numai că ştie de existenţa unor epistole scrise de Pavel, dar îşi manifestă dorinţa clară de a pune „toate epistolele lui” împreună cu „celelalte Scripturi”. Aceasta este o indicaţie clară că, foarte devreme în istoria bisericii, toate epistolele lui Pavel au fost considerate a fi cuvintele scrise ale lui Dumnezeu în aceeaşi măsură ca şi scrierile Vechiul Testament.
b. Inspiraţia Scripturii nu înseamnă că Dumnezeu le-a dictat întotdeauna oamenilor ce să scrie, ci că le-a dat acea călăuzire prin Duhul Sfânt să consemneze selectiv ceea ce au văzut şi auzit, într-un mod armonios, pentru a se ajunge la forma dorită de Dumnezeu.
c. În concluzie putem spune că a nu crede sau a nu asculta cuvintele Scripturii înseamnă a nu crede şi a nu asculta de Dumnezeu şi a nu te supune autorităţii Lui.
Biblia este foarte clară și ne interzice cu desăvârșire așa ceva: “ … dacă un om sau o femeie cheamă duhul unui mort, sau se îndeletnicește cu ghicirea, să fie pedepsiți cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor” (Leviticul 20:27).
“Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător,nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ții în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele și de ghicitori; dar ție, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ți îngăduie lucrul acesta” (Deutermonom 18:10-14).
Dumnezeu nu ne interzice ceva ce este imposibil. Nu veți citi, de exemplu, în Biblie că Dumnezeu a spus cuiva “îți interzic să zbori” sau „îți interzic să te faci nevăzut!” Atunci când ne interzice ceva printr-o poruncă expresă, Dumnezeu o face sau pentru că lucrul acela este posibil, dar periculos, sau pentru că lucrul acela poate fi foarte ușor confundat cu o pervertire satanică înrobitoare. Să ne aducem aminte de râvna împăratului Saul pentru Dumnezeu și felul în care a curățit el țara de astfel de practici: “Saul îndepărtase din țară pe cei ce cheamă morții și pe cei ce ghiceau” (1 Samuel 28:3b).
Este evident că ascultarea de Dumnezeu l-a îndemnat să facă asta. Numai neascultarea vinovată l-a făcut apoi să se răzgândească și să meargă la En-Dor: “La vederea taberii Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, și un tremur puternic i-a apucat inima. Saul a întrebat pe Domnul și Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim…, nici prin prooroci. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: “Căutați-mi o femeie care să cheme morții, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: “Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morții.” Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine, și a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: “Spune-mi viitorul chemând un mort, și scoală-mi pe cine-ți voi spune.” Femeia a zis: “Pe cine vrei să-ți scol?” Și el a răspuns: “Scoală-mi pe Samuel.” Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un țipăt mare și i-a zis lui Saul: “Pentru ce m-ai înșelat? Tu ești Saul!” Împăratul i-a zis: “Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia i-a zis lui Saul: “Văd o ființă dumnezeiască sculându-se din pământ.” El i-a zis: “Cum e la chip?” Și ea a răspuns: “Este un bătrân care se scoală, și este învelit cu o mantie.” Saul a înțeles că era Samuel, și s-a plecat cu fața la pământ, și s-a închinat. Samuel i-a zis lui Saul: “Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” Saul a răspuns: “Sunt într-o mare strâmtoare: Filistenii îmi fac război, și Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Și te-am chemat să-mi arăți ce să fac.” Samuel a zis: “Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine și S-a făcut vrăjmașul tău? Mâine, tu și fiii tăi, veți fi împreună cu mine și Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile Filistenilor.” (1 Samuel 28:5-19).
“Mi-am pus viața în primejdie” a spus vrăjitoarea din En-Dor. Aceasta pentru că legea lui Dumnezeu interzicea chemarea morților sub amenințarea pedepsei capitale. Poporul lui Dumnezeu trebuie să stea de vorbă cu Dumnezeu, nu cu cei morți! De fapt, faptul că Saul “a chemat morții” a fost și motivul care l-a determinat pe Dumnezeu să îl omoare. Dacă n-ar fi făcut acest lucru, poate că ar mai fi rămas în viață: “Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege față de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, și pentru că a întrebat și cerut sfatul celorce cheamă morții. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, și împărăția a dat-o lui David, fiul lui Isai” (1 Cronici 10:13-14).
Profetul Isaia se miră din partea lui Dumnezeu de aplecarea celor din Israel spre consultarea cu spiritele celor morți: “Dacă vi se zice însă: “Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc” răspundeți: “Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta (Isaia 8:19).
Aceste realități din Vechiul Testament trebuie să ne fie avertismente și nouă, căci și astăzi mulți manifestă o înclinare periculoasă spre supranaturalul magic și spre practici spiritiste. Nu tot ce este supranatural este dumnezeiesc! Cei ce trec în teritoriul “dușmanului”, chiar dacă sunt animați de cele mai sincere porniri, riscă să fie luați “prizonieri” și să fie “înrobiți” pentru vecie. Unii, care vor să-și justifice neascultările, citează întâlnirea dintre Domnul Isus și ucenicii cu Moise și Ilie pe muntele schimbării la față. Ei spun că Dumnezeu ne poate îngădui să stăm de vorbă cu cei plecați “dincolo”. Oare să se fi răzgândit Dumnezeu în această privință? Nicidecum! Moise și Ilie au apărut atunci și acolo ca să stea de vorbă cu Domnul Isus, nu cu ucenicii! Nu există nici un evreu care să practice astăzi rugăciunea la Moise sau la Ilie, sub pretenția de a primi mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu!
Enoh a fost răpit încă de viu la cer ca și Ilie, totuși, nici unui evreu nu i-a trecut vreodată prin cap să caute să stea de vorbă cu el sau să-l roage să mijlocească! Dumnezeul evreilor este Dumnezeul “lui Avraam, Isaac și Iacov”, dar nici un evreu nu se roagă astăzi patriarhilor! Ei știu că așa ceva ar intra sub pedeapsa divină și ar fi tot una cu idolatria.
Necazul este cu unii din poporul lui Dumnezeu de astăzi, cu cei din așa zisa biserică creștină istorică în care s-a furișat pe nebăgare de seamă închinarea la sufletele celor morți sub titlul de “cinstire a sfinților” sau “rugăciune la sfinți”! Să ne fie îngăduit să spunem că cine o practică se expune la mari pericole spiritiste și dă dovadă de o flagrantă neascultare față de voia lui Dumnezeu. Oare pelerinajele la tot felul de “moaște” ale unor sfinți nu este la fel de “bolnăvicioasă” ca și atitudinea lui B.P. Hașdeu față de trupul mort al Iuliei ? Și nu este asta o practică la fel de vinovată ca și “chemarea morților” osândită atât de categoric de Dumnezeu în cartea Deuteronomul? „Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meșteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; și din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta” (Deut. 18:10-11).
Oricât ar încerca ei să o justifice, închinarea la sfinți este o practică vinovată și chiar caraghioasă. Iată ce a scris Erasmus de Rotherdam, un catolic, despre această realitate: „Și ce să spun despre cei care se înșeală mângâietor pe ei înșiși cu iluzorii absolviri de păcate și care măsoară timpul din purgatoriu cu „clepsidra”, drămuindu-l cu precizia unui tabel matematic în ani, luni, zile și ore de „necesară ispășire?” Sunt și alții destui care, bazându-se pe mici, dar magice certificate și rugăciuni – inventate în timpul liber de către vreun impostor pios, ca distracție sau ca sursă de umplere a propriului buzunar – cred că pot dobândi bogății, onoare, un viitor fericit, sănătate, eternă prosperitate, viață lungă și o năbădăioasă bătrânețe, încununate toate la sfârșit de rezervarea unui loc „la dreapta lui Christos” în slavă. În ce privește această cinste de la urmă, ei ar vrea să o amâne pe cât se poate de mai târziu, socotind că bucuriile cerului merită să fie gustate numai atunci când vor fi isprăvit să guste din toate bucuriile acestei lumi, de care se țin strâns legați cu amândouă mâinile! Negustorul, soldatul și judecătorul deopotrivă cred că pot curăța dintr-o singură mișcare toată murdăria adunată o viață întreagă în grajdul Augean al propriei vieți, plătind cu un singur bănuț din averea lor adunată necinstit. Se măgulesc singuri crezând că tot felul de minciuni, beții, certuri, omoruri, înșelătorii, perfidii și dezmățuri imorale pot fi achitate financiar și că odată plătind pentru trecut se pot întoarce să se bălăcească într-o nouă porție de păcate. Cât de prostește este pentru rangurile bisericești să-și aleagă fiecare câte un sfânt „patron”! Ce caraghios să vezi cum fiecare asemenea sfânt primește câte un anumit sector de activitate și pretinde să i se facă rugăciuni doar într-un anume fel: unul este specializat în alinarea durerilor de dinți, altul în ușurarea nașterilor, un altul în restituirea lucrurilor furate, în salvarea celor naufragiați, în protejarea animalelor și în multe alte „îndeletniciri” sfinte, prea multe să le pot enumera. Există chiar și sfinți cu specializări multiple, în special Maica Domnului, pe care omul de rând a ajuns să o cinstească parcă mai mult decât pe Fiul ei, Christos. Și pentru ce, la urma urmei, se roagă acești oameni prostuți sfinților? Ce le cer? Bineînțeles că cer și primesc lucruri prostești. Priviți frescele cu „izbăviri” care au început să acopere pereții bisericilor, cățărându-se până și pe bolta tavanelor. Veți vedea oare oameni mulțumind pentru că au fost ajutați să se scape de prostie sau pentru că au ajuns cu o iotă mai înțelepți în viață? Niciodată! Veți vedea în schimb, scene înfățișând izbăviri de care te apucă râsul: unul care a fost scăpat de la înec, altul care a scăpat cu viață din bătaia pe care i-a tras-o un dușman, un altul care a fugit cu banii în timp ce tovarășii săi de furt se măcelăreau unul pe celălalt, iar un altul pentru că a fost scăpat de la spânzurătoare de un astfel de „sfânt patron al hoților”, care l-a trimis apoi să-i ușureze de bani pe alți câțiva considerați prea împovărați cu avere … Cât despre teologi și teologie, cu cât vom spune mai puțin, cu atât va fi mai bine, căci această cețoasă și periculoasă tagmă este înțesată de oameni dintr-o categorie cât se poate de iritabilă și agresivă, în stare să sară imediat la beregata ta, deplin convinși că ești vinovat de cel puțin șase sute de convingeri „eretice”, de care trebuie să te pocăiești. Dacă refuzi, se grăbesc să te declare „rătăcit” – tactica lor fiind să-i terorizeze cu tunete și trăznete pe toți aceia care nu le sunt pe plac … Sfântul apostol Pavel, spun ei, a fost renumit pentru credință, dar a fost complet greșit când a proclamat această credință doar drept „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” S-ar putea ca Pavel să fi fost un specialist în ce privește dragostea, dar el, spun ei, a eșuat în încercarea de a o defini și a o delimita cu precizie dialectică în 1 Corinteni 13. În concepția lor, ucenicii din vechime or fi luat ei evlavioși Cina Domnului, dar nici unul din ei n-a știut ce înseamnă „Terminus a Quo” și „Terminus ad Quem?” în transubstanțiere; și nici n-au priceput cum poate fi trupul lui Christos în două locuri concomitent; sau despre diferențele care există între trupul lui Christos din cer, trupul lui de pe cruce, trupul lui din apă sfințită; și nici despre momentul precis când are loc transubstanțierea, în care parte a rugăciunii rostită pentru aceasta, ca „Quantitas Discreta” sau într-o ”stare de flux”. Ei sunt siguri că, întrebați despre astfel de lucruri, apostolii n-ar fi știut să răspundă cu exactitatea și subtilitatea la care au ajuns acum discipolii lui Scotus.”
(Erasmus de Rotterdam, un mare umanist care a rămas până la moarte în rândurile catolicismului, a criticat „dinăuntru” abuzurile și „falsurile” din Biserica Romei. Citatele sunt din lucrarea „Elogiul nebuniei” – 1511).
Rătăcirea rugăciunii „la sfinții de dincolo” a fost profețită de apostolul Pavel în Noul Testament: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu ferul roșu în însuși cugetul lor. Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios. (1 Timotei 2:1-7).
La întrebarea din titlul acestui subcapitol, „Este posibil să comunicăm cu cei morți?”, trebuie să spunem că Biblia interzice categoric orice încercare de a comunica cu cei morți și că nu există nici un singur text care să ne îndreptățească să credem că sfinții plecați „la Domnul” ar avea o parte activă, conștientă în activitățile Bisericii de pe pământ sau în viața celor credincioși. Toate „rugăciunile la sfinți”, „cultul moaștelor” și „cultul morților” sunt practici păgâne vinovate furișate pe ușa din dos în creștinism, care-l întristează pe Dumnezeu și dau posibilitate diavolului și duhurilor rele să-i stăpânească pe oameni.
fragm. din cartea Lucrurile de sus – Daniel Brînzei
Saptamana de rugaciune – Ianuarie 2016
Domnul Isus a asociat adesea vegherea cu rugăciunea. Veghetorul este atent să vadă tot ce se întâmplă și apoi, merge înaintea Lui Dumnezeu cu tot ceea ce a văzut ca să ceară lumină pentru a înțelege corect, credință pentru a putea răspunde corect, putere pentru a lupta corect și în final, pentru a birui toate amenințările, greutățile, ispitele și atacurile din partea firii pământești, a lumii și a diavolului. Conștienți de faptul că rugăciunea și vegherea sunt necesare în fiecare zi, în această săptămână în mod special și în unitatea Duhului, toate bisericile baptiste din România sunt chemate să vegheze și să se roage împreună pentru toate aspectele lucrării Evangheliei la nivelul fiecărui credincios, a fiecărei familii, a fiecărei biserici, la nivelul țării noastre și pe plan mondial. În fiecare zi îndemnul la rugăciune este structurat pentru rugăciuni de mulțumire, mijlocire și cerere.
Duminică, 03 Ianuarie 2016
„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Ce vezi Ieremio?’ Eu am răspuns: ‘Văd un veghetor.’ Și Domnul mi-a zis: ‘Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.'” (Ieremia 1:11-12)
Primul lucru pe care Îl face Domnul Dumnezeu cu Ieremia după ce l-a chemat și consacrat ca profet, a fost să-i verifice vederea. Numai atunci când un om al lui Dumnezeu vede lucrurile așa cum le vede Dumnezeu are o perspectivă corectă asupra lumii. Dumnezeu confirmă că Ieremia vede lucrurile în mod corect. Ce a văzut Ieremia?
A văzut un veghetor, un străjer. Dumnezeu îi explică profetului cine este veghetorul: Dumnezeu care veghează asupra Cuvântului Său ca să-l împlinească. Dumezeu urmărește cu atenție fiecare Cuvânt care iese din gura Lui ca să-L împlinească. Din această perspectivă, Ieremia poate să aibă încredere deplină în autenticitatea, veridicitatea și infailibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Deplin încredințați de aceste învățături:
Mulțumim:
• pentru Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură – prin care ne vorbește;
• pentru accesul liber la Cuvântul lui Dumnezeu;
• pentru că putem să ne corectăm perspectiva asupra noastră și a lumii prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Mijlocim:
• pentru cei care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu;
• pentru cei care sunt influențați de duhul veacului acestuia;
• pentru cei care vin rar sau aproape deloc să asculte Cuvântul.
Cerem:
• credință puternică în Cuvântul lui Dumnezeu;
• călăuzirea Duhului peste toți cei care propovăduiesc Cuvântul;
• să lucreze Cuvântul la mântuirea multora în acest an.
Luni, 04 Ianuarie 2016
„Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Getsimani și a zis ucenicilor: ‘Ședeți aici până Mă voi duce colo să mă rog.’ A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să se întristeze și să se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.’ Apoi a mers puțin înainte, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat zicând: ‘Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.’ Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: ‘Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă.'” (Matei 26:37-41)
Ispita este modalitatea prin care diavolul activează firea pământească cu scopul de a respinge voia Domnului și a alege o cale greșită, păcătoasă. În noaptea în care Domnul Isus s-a rugat în grădina Ghetsimani, El a vegheat, a urmărit cu atenție voia Tatălui cu privire la mântuirea noastră și a respins orice altă alternativă. În același timp, însă, ucenicii nu au vegheat, nu au urmărit cu atenție desfășurarea planului lui Dumnezeu cu privire la mântuire și nu au văzut pericolul ispitei. De aceea, Domnul le cere să vegheze și să se roage ca să nu cadă în ispită, adică să nu respingă voia Domnului cu privire la planul de mântuire prin jertfa Domnului Isus. Pentru că nu au vegheat și nu s-au rugat datorită oboselii, în noaptea aceea toți ucenicii l-au părăsit pe Domnul, iar Petru s-a lepădat de El. Înțelegând cât de mare este pericolul de a nu veghea și a nu ne ruga datorită oboselii:
Mulțumim:
• pentru toți frații și toate surorile care veghează și se roagă în aceste vremuri;
• pentru toți frații și toate surorile care nu au obosit pe calea credinței;
• pentru toți frații și toate surorile care au rămas aproape de Domnul.
Mijlocim:
• pentru toți cei care au „mâinile obosite și genunchii slăbănogiți” (Evrei 12:12);
• pentru toți cei care sunt adormiți din punct de vedere spiritual și nu văd pericolul ispitei;
• pentru toți cei care datorită preocupărilor excesive cu lucrurile lumii acesteia sunt obosiți și vin tot mai rar la casa Domnului.
Cerem:
• să fim întăriți în Duhul pentru a fi veghetori;
• să vină la pocăință cei care au căzut ca Petru;
• să se îndrepte cei care s-au îndepărtat de Domnul.
Marți, 05 Ianuarie 2016
„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Stiți că pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:16-17)
Cu toate că a fost primul născut în familia lui Isac și a moștenit de la Avraam promisiunea binecuvântării pentru urmașii lui, Esau nu a vegheat asupra deciziilor lui. Relațiile lui cu femeile cananite și renunțarea la dreptul de întâi născut pentru „un blid de linte” au dus la pierderea binecuvântării. Regretul însoțit de plâns și lacrimi nu anulează consecințele alegerilor lui firești și păcătoase. Exemplul lui Esau este folosit de autorul Epistolei către Evrei pentru a îndemna la veghere cu privire la curăția morală, atât în viața personală, cât și în viața bisericii. Într-o cultură dominată de decadență morală, fiecare credincios în parte și biserica în totalitate trebuie să vegheze ca să nu fie tolerate tendințele lumești. Înțelegând pericolul influențelor lumești, Dumnezeu ne îndeamnă prin Cuvânt să veghem și să ne rugăm:
Mulțumim:
• pentru îndemnul Scripturii la sfințenie și puritate morală;
• pentru toți credincioșii care trăiesc în ascultare și sfințenie;
• pentru toți frații și toate surorile care veghează la păstrarea curăției morale și spirituale în Biserică.
Mijlocim:
• pentru toți credincioșii care trec prin ispite morale;
• pentru tinerii care se luptă cu ispitele tinereții;
• pentru toți lucrătorii care sunt ispitiți să accepte compromisuri.
Cerem:
• pocăință adevărată pentru toți cei care au căzut în păcat;
• hotărâri sfinte de a renunța la păcat și comportament lumesc;
• biruință asupra lumii, a păcatului și a ispititorului.
Miercuri, 06 Ianuarie 2016
„Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. A Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.” (1 Petru 5:8-11)
Imaginea pe care apostolul Petru o folosește pentru a îndemna Biserica la veghere este aceea a unui leu fioros care răcnește și dă târcoale așteptând momentul în care prada nu se mai poate apăra. Este cunoscut faptul că atunci când leul pândește prada se aruncă asupra animalelor care sunt mai slabe în putere, sau sunt mai departe de turmă. Din perspectiva acestei imagini, fiecare credincios și biserică în totalitate sunt îndemnați să vegheze pentru a nu slăbi în credință și pentru a nu se îndepărta de turmă.
Credința puternică poate lupta cu cel rău pentru că este ancorată în promisiunile lui Dumnezeu și în harul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru credinciosul care este îmbrăcat în armura lui Dumnezeu și umblă în harul divin, biruința este asigurată. Înțelegând pericolul care ne pândește pe fiecare, să veghem și să aducem înaintea lui Dumnezeu rugăciuni:
Mulțumim:
• pentru puterea credinței care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna;
• pentru harul divin care ne este îndeajuns în orice încercare;
• pentru toți frații și toate surorile care au biruit.
Mijlocim:
• pentru toți credincioșii care au slăbit în credință;
• pentru toți credincioșii care s-au îndepărtat de turmă;
• pentru toți credincioșii care nu mai veghează.
Cererem:
• recuperarea celor care au căzut pradă atacurilor diavolului;
• întărirea credinței;
• mântuirea celor care având mintea orbită de diavolul se complac într-o stare de delăsare spirituală.
Joi, 07 Ianuarie 2016
„Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea, și cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif nădejdea mântuirii.” (1 Tes. 4:4-8)
Expresiile „noapte” și „întuneric”, „ziuă” și „lumină”, „adormiți” și „treji” nu se referă la succesiunea dintre zi și noapte în creație și nici la odihna fizică din timpul nopții sau la lucrul din timpul zilei, ci au o semnificație spirituală. Așa după cum întunericul din timpul nopții diminuează vederea și induce somnul, iar lumina din timpul zilei mărește vizibilitatea și facilitează activitatea, tot așa noaptea spirituală reduce discernământul spiritual și favorizează faptele păcătoase ale întunericului moral, iar ziua spirituală mărește capacitatea de discernământ spiritual și facilitează lucrările spirituale ale Împărăției lui Dumnezeu. Apostolul Pavel subliniază faptul că pe măsură ce istoria pământului se apropie de final, întunericul spiritual va fi tot mai mare și oamenii vor fi tot mai imorali. Dar cei credincioși, în calitate de fii ai luminii, își vor păstra discernământul spiritual, vor fi veghetori și vor birui ispitele. Inspirați de această învățătură, să:
Mulțumim:
• pentru Domnul Isus Hristos, care este lumina lumii;
• pentru credincioșii adevărați, care sunt chemați să fie lumină;
• pentru toți credincioșii care umblând în lumină sunt o mărturie frumoasă pentru cei din lume.
Mijlocim:
• pentru cei care sunt atrași de faptele întunericului;
• pentru cei care se îndepărtează de lumina Evangheliei;
• pentru cei care se luptă să fie lumină în familie, Biserică și societate.
Cerem:
• pocăință adevărată pentru cei care au fost înșelați de întunericul moral;
• pocăința pocăiților pentru ca să fie lumini adevărate;
• biruința luminii asupra tuturor mijloacelor de răspândire a întunericului spiritual.
Vineri, 08 Ianuarie 2016
„Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laț peste toți cei ce locuiesc pe toată fața pământului. Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea, cari se vor întâmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.” (Luca 21:34-36)
Domnul Isus vorbește despre pericolele care vor diminua capacitatea oamenilor de a veghea asupra sufletelor lor în perioada dinaintea revenirii Lui. Printre aceste pericole, Domnul menționează chefurile, petrecerile, distracțiile lumești și preocuparea excesivă cu lucrurile de pe pământ. Este cunoscut faptul că petrecerile, chefurile sunt însoțite de mâncare și băutură. Efectul acestora asupra discernământului spiritual și moral este devastator.
Conștienți de faptul că lumea de acum oferă tot felul de distracții păcătoase:
Mulțumim:
• pentru toți credincioșii care își găsesc plăcerea în Legea Domnului;
• pentru toți credincioșii care își găsesc plăcerea în părtășia frățească;
• pentru toți credincioșii care au inima trează și veghetoare prin Duhul Sfânt.
Mijlocim:
• pentru toți credincioșii care sunt ispitiți să meargă la petreceri lumești cu colegii și prietenii;
• pentru toți credincioșii care prin televizor și internet sunt atrași spre lucruri lumești;
• pentru tinerii care cred că ar trebui să aducă distracțiile lumești la întâlnirile de tineret sau în programele bisericii.
Cerem:
• să vină vremuri de cercetare și pocăință pentru cei care au căzut în capcana distracțiilor lumești;
• să fie aduși la pocăință cei care sunt atrași de păcatele distracțiilor lumești;
• să fie întărit duhul vegherii și rugăciunii în familii și biserici.
Sâmbătă, 09 Ianuarie 2016
„Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține, și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.” (Apocalipsa 3:2-3)
Scrisorile adresate de Domnul celor șapte biserici din Apocalipsa cap. 2-3 demonstrează faptul că El veghează asupra bisericilor Sale. Domnul știe care este starea spirituală a fiecărei biserici și care sunt lucrurile asupra cărora trebuie să vegheze. De asemenea, Domnul știe care sunt lucrurile de care Biserica trebuie să se pocăiască. În cercetarea pe care Domnul o face fiecărei biserici, cere să se întoarcă la pocăința și credința de la început. În decursul timpului, datorită nevegherii, bisericile s-au îndepărtat de urmele pașilor Domnului și au acceptat învățături și practici lumești. Trebuie menționat faptul că Domnul se adresează în mod special îngerului bisericii. Este cunoscut faptul că în limbajul apocaliptic al acestei scrisori, îngerul bisericii este de fapt slujitorul (slujitorii) bisericii. Acesta are responsabilitatea specială de a veghea și a păstori biserica după Cuvântul și sub autoritatea Domnului bisericii. Nevegherea are urmări grave atât aici pe pământ cât și în veșnicie. Inspirați de acest mesaj, să:
Mulțumim:
• pentru toți lucrătorii care veghează și se roagă pentru bisericile în care slujesc;
• pentru toți lucrătorii care luptă spiritual pentru a călăuzi biserica pe urmele Domnului;
• pentru toți credincioșii care veghează și se roagă împreună cu lucrătorii pentru curăția doctrinară și morală a bisericii.
Mijlocim:
• pentru lucrătorii care au parte de împotrivire în familie sau în Biserică față de învățătura curată și pocăința adevărată;
• pentru lucrătorii care au obosit și sunt ispitiți să cedeze în fața împotrivirilor din familie sau biserică față de calea îngustă a Domnului;
• pentru credincioșii care sunt descurajați și dezamăgiți de lucrurile lumești care au intrat în biserică și sunt gata să abandoneze.
Cerem:
• pocăință pentru cei care promovează învățături și practici lumești;
• putere spirituală și biruință pentru cei care doresc progresul spiritual al bisericii;
• un duh de veghere și rugăciune, îndrăzneală și ajutor ceresc pentru toți lucrătorii care sunt gata să plătească prețul de a predica o Evanghelie curată și de a merge pe calea îngustă a Domnului.
Duminică, 10 Ianuarie 2016
„Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea.” (Apocalipsa 16:15)
Venirea Domnului este sigură, dar numai Tatăl ceresc cunoaște timpul când Fiul Său va veni pe norii cerului cu mare slavă. În ziua aceea vor fi date la iveală toate lucrurile ascunse ale oamenilor și toți acei care au făcut fapte de rușine vor avea parte de rușine. Cei credincioși sunt chemați să vegheze și să fie pregătiți în orice vreme. Într-o viață de veghere și rugăciune, cei cu adevărat credincioși își păzesc viața curată, nu se lasă înșelați de ispitele lumii acesteia. Nevegherea atrage după sine slăbirea vieții de rugăciune și acceptarea învățăturilor și practicilor lumești. Domnul afirmă că pentru acești oameni, venirea Domnului va reprezenta cea mai mare tragedie, dar pentru cei cu adevărat credincioși, veghetori și rugativi, venirea Domnului va fi ziua bucuriei și a gloriei, pentru că atunci când va veni El, vom fi ca El și vom fi cu El pentru totdeauna. A Lui să fie slava în vecii vecilor, Amin!
Mulțumim:
• pentru toți cei care așteaptă venirea Domnului în curăție și slujire;
• pentru cei care țin trează credința în venirea Domului;
• pentru cei care veghează, se roagă și lucrează pentru a grăbi venirea Domnului.
Mijlocim:
• pentru cei care sunt atrași mai mult de lucrurile de acum decât de cele viitoare;
• pentru cei care au slăbit în credință, în veghere și rugăciune;
• pentru copii și tineri ca să devină o generație de oameni curați, veghetori și rugativi.
Cerem:
• pocăința, curățirea și sfințirea bisericii în vederea întâlnirii cu Domnul;
• întoarcerea celor care au căzut și au haina sufletului pătată;
• mântuirea celor care sunt pe calea pierzării;
• vremuri de înviorare spirituală, vremuri în care poporul român și toate popoarele lumii să se pregătească pentru întâlnirea cu Domnul.
Cu deplină încredințare în promisiunea că „după cum ploaia și zăpada se pogoară din ceruri și nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul și-l fac să rodească și să odrăslească pentru ca să dea sămânță semănătorului și pâine celui ce mănâncă, tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:10-11), mă rog ca și Cuvântul Domnului pentru săptămâna de rugăciune să aducă rod bogat în rugăciune, veghere, pocăință, curăție spirituală, înviorare duhovnicească, întărirea credinței, recuperarea celor căzuți și mântuirea celor pierduți.
Vă doresc tuturor: Sărbători Binecuvântate și Un An Nou plin de Har!
Cu aleasă prețuire în Hristos Domnul,
Pastor Paul Negruț
Vicepreședinte cu educația
Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania
Biserica Baptistă „Speranța Vișeu de Sus” vă urează un an nou 2016 binecuvântat sub ocrotirea Celui Preaînalt!
„Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:8, 9)
pastor Viorel Iuga
Nu ştim cine urmează!
Aseară am fost obosit şi m-am culcat puţin mai devreme. Dimineaţă m-am trezit tot devreme şi după ce am citit primele capitole din Apocalipsa, am deschis căsuţa poştală. Mi-au captat atenţia imediat mesajele ce îl aveau ca subiect pe Cristi Ţepeş. L-am cunoscut din anii liceului. Familia Ţepeş, a fost prima care m-a primit în casa lor când am ajuns la Iaşi. Ne-am rugat, am discutat, ne-am bucurat şi cred că am plâns împreună. Cu toate că distanţa intelectuală între mine şi ei era mare, relaţia a continuat şi s-a întărit. Slujirea ne-a dus în locuri diferite, dar inima a rămas împreună. Când am văzut dimineaţă în mesaje numele lui mă gândeam la multe, dar nu la plecarea lui. Zilele trecute mă ruga cineva să fac tot ce pot şi să intervin pentru ca fratele Cristi să revină la TVR cu emisiuni creştine. Nu mai este nevoie! Alergarea şi slujba lui pământească s-au sfârşit. Pentru că sunt doar câteva ore de când am citit Apocaipsa şi pentru că acolo L-am revăzut pe Domnul Isus viu şi în controlul tuturor lucrurilor, nu pot să comentez. Mâ închin în faţa deciziilor Sale, chiar dacă pe unele nu le înţeleg. Am înţeles însă că pot face ceva pentru familia care a rămas. Ştiu că mulţi din cei care citiţi acest mesaj îmi sunteţi prieteni, fraţi şi că vă rugaţi pentru mine. Vă mulţumesc frumos. Astăzi, vă rog frumos să vă rugaţi împreună cu mine pentru toţi membrii familiei Ţepeş. Mângâierea noastră constă în faptul că Dumnezeu ştie şi poate să se ocupe de fiecare în parte. Binecuvântat să fie El şi în împrejurările acestea!
Ps. Ar putea fi plecarea lui Cristi un prilej de cercetare personală? Suntem pregătiţi pentru întâlnirea cu Dumnezeul nostru? Dragilor, să folosim harul divin pentru o trăire sfântă şi o slujire eficientă, deoarece nu ştim cine urmează…
Binecuvântează Doamne România
Isaia 55:1-11, Fapte. Ap. 17:26-31, 1 Timotei 2:1-5
„Binecuvântează Doamne România,
Cu a Tale daruri mari şi minunate:
„Dragostea, credinţa, pacea, omenia,
Sfânta unitate, harul, bucuria,
Duh de ascultare, viaţa fără moarte.”
de Teodor Groza
30.11.2015
Vişeu de Sus
BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS 