Ev. Ioan 14:1-6 “ Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu Sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne” I-a zis Toma „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.“
Apocalipsa 7:9-17 „ După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâni; şi strigau cu glas tare, şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului
Când ne dorim ceva cu adevărat trebuie să acţionăm să facem ceva ca să avem lucrul dorit sau să ajungem acolo unde ne-am propus.Foarte mulţi turişti din ţară şi din străinătate vin la Vişeu de Sus în fiecare an ca să vadă locurile, peisajele deosebite, mocăniţa….Ei trebuie să facă ceva ca să ajungă aici. Se pregătesc, plătesc un preţ, parcurg un drum. Visul , dorinţa arzătoare a multor oameni este să aibă o casă a lor, o maşină şi ca să-şi împlinească dorinţa fac tot felul de sacrificii… Se gândesc, se roagă , plănuiesc, muncesc, adună bani, construiesc…. Dar dintre toate câte ni le dorim în lumea aceasta toate sunt trecătoare de aceia cel mai important este să ne dorim şi să căutăm mântuirea sufletului nostru. Apoi oricât de mult ne dorim să vizităm locuri frumoase sau să le dobândim cel mai important este să ne dorim Cerul , Raiul Lui Dumnezeu. DOMNUL Isus ,ne vorbeşte prin Biblie despre Cer şi apostolul Pavel, Ioan. Cerul nu este numai un loc real dar este şi minunat, frumos, odihnitor, bogat ,plin de bucurie , pace şi este un loc de care fiecare om are nevoie. Dumnezeu a pregătit acest loc Cerul – Raiul pentru oameni, ca un loc în care nu va mai fi moarte, boală, suferinţă, necazuri, lacrimi, dureri, nici păcat, nici ispite ci acolo va fi o închinare sfântă şi plină de bucurie , mulţumire înaintea Domnului …Nu pot în cuvintele mele sărace să descriu cât de frumos va fi în Cer. Toţi oamenii ar putea să ajungă în Rai dar nu toţi vor ajunge pentru că nu toţi doresc cu adevărat să ajungă acolo şi nu toţi sunt gata să creadă în Domnul Isus şi să meargă pe calea trasată de El spre Cer. Mulţi ajung să creadă cu adevărat doar în clipa morţii şi să-şi dorească cu disperare Raiul dar pentrucă atuci când Dumnezeu prin slujitorii Lui i-a chemat ei au stat nepăsători şi nu s-au pregătit , este prea târziu. Vestea bună este că din punctul lui Dumnezeu de vedere El a făcul tot ce trebuia făcut şi este gata să îl ajute pe orice om nu doar să audă despre Cer ci şi să ajungă acolo.
Dar cât de mult ne dorim noi Cerul, Raiul Lui Dumnezeu? Cât de mult ţi-l doreşti tu iubit cititor?
1. Atât de mult încât eşti gata să crezi în jertfa de pe cruce a Domnului Isus?
Ev. Ioan 3:16 “ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” 1Corinteni 15:1-3 “Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia pe care v-am propovăduit-o pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care Sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;”
Biblia ne învaţă că Isus a murit pe cruce purtând asupra Lui păcatele noastre. Fiecare om este păcătos ,mort spritual în păcatele lui şi nu se poate mântui singur. Isus este Calea , Adevărul şi Viaţa şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Ev. Ioan 14:6 De aceia dacă îţi doreşti cu adevărat Cerul, Raiul atunci trebuie sa crezi şi tu în jertfa , moartea pe cruce a Domnului Isus în locul tau. Trebuie să-ţi pui încrederea în Isus pentru iertarea păcatelor tale. Trebuie să-ţi mărturiseşti Domnului păcatele şi să ceri iertare în Numele Domnului Isus. 1Ioan 1:7-9 „ Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Nimic altceva nu te poate ajuta, mântui ,curăţi de păcate. Mulţi oameni ar dori să ajungă în Cer dar nu pe Calea deschisă de Domnul Isus ci prin eforturile lor , bani, religie etc… Romani1:16-17
2. Atât de mult încât eşti gata să te pocăieşti?
Ce este pocăinţa? Foarte mulţi oameni se feresc de cuvântul acesta ca de ceva rău şi consideră de multe ori că cei ce se pocăiesc greşesc. Dar care este adevărul? Ce scrie în Biblie? Pocăinţa este o poruncă a Domnului Isus şi a sfinţilor apostoli. Pocăinţa este o recunoaştere a păcatelor din viaţa noastră ,o mărturisire a lor cu părere de rău, şi o renunţare la păcate. Cine doreşte cu adevărat să ajungă în Cer –Rai trebuie să se pocăiască de păcatele lui. Mulţi oameni ar dori să ajungă în Cer dar nu ar vrea să se lase nici de păcatele din viaţa lor. Unii oameni trebuie să se pocăiască de păcatul înjurăturilor, alţii de păcatul beţiei, hoţiei, curviei,lăcomiei, urii….etc…. Iată ce este scris în Sfânta Scriptură – Biblia: Ev. Marcu 1:15 El(Isus) zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghe.” Matei 4:17 ; Luca 10:13 …. ; Luca 15:7 Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.
Faptele Apostolilor 17:30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; Faptele Apostolilor 2:38 „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru….;’’ Apocalipsa 3:19 Ev. Matei7:13-14 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. Evrei 3:12-13
3. Atât de mult încât eşti gata să mărturiseşti credinţa ta prin botez?
Ce este botezul? Este porunca Lui Dumnezeu pentru fiecare credincios , este o mărturie personală şi publică a celui ce se botează. Omul care a auzit Evanghelia şi a crezut mărturiseşte prin botez credinţa lui în moartea şi învierea Domnului Isus şi mai mărturiseşte că şi el prin pocăinţa lui a murit faţă de păcate şi nu vrea să mai trăiască în păcate şi a înviat prin credinţă la o viaţă nouă împreună cu Hristos, o viaţă de ascultare, de slujire spre slava Lui Dumnezeu. Romani 6:3-4 „Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Botezul adevărat este botezul personal, cerut şi înfăptuit de omul credincios. Botezul copiilor mici nu a fost practicat si nici poruncit în Biblie nici de Domnul Isus nici de sfinţi apostoli. Citeşte cu atenţie următoarele versete: Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Marcu 1:5 ; Ev Marcu 16:15-16 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. Luca 7:29-30 . Faptele Apostolilor 2:38 ; 2:41 Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi… Faptele Apostolilor 8:12; Faptele Apostolilor 8:36 Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”Faptele Apostolilor 8:38 Ev. Matei 10:32-33
4. Atât de mult încât eşti gata să slujeşti în Biserică?
Biserica este formată din toţi oamenii care au crezut Evanghelia s-au pocăit de păcatele lor şi s-au botezat. Aceştia formează Biserica Universală dar fiecare creştin trebuie să facă parte şi dintr-o Biserică locală. Nu poţi să trăieşti viaţa de credinţă de unul singur .Ai nevoie de ajutorul celorlalţi credincioşi şi ei au nevoie de ajutorul tău.Ai nevoie de o Biserică locală vie, sănătoasă, care ascultă de Hristos şi de Biblie. Ev . Matei 7:16-21 „ Îi veţi cunoaşte după roadele lor… Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Fapte 2:40-42 „…. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.” Dumnezeu prin Duhul Sfânt dăruieşte fiecărui creştin daruri de slujire spre folosul altora. Matei 16:18 Faptele Ap. 9:31 ;. Faptele Ap. 14:23 ; Faptele Ap. 16:5 ; 1 Corinteni 1:2 ;1Corinteni 12 :4-7
5. Atât de mult încât eşti gata să mărturiseşti Evanghelia ca şi alţi să ajungă în Cer?
Evanghelie înseamnă veste bună. Vestea bună că Isus a murit pentru păcatele noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi . Domnul Isus a poruncit creştinilor să mărturisească Evanghelia la orice făptură. Creştinul care vrea să ajungă în Cer şi care iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni nu se va ruşina şi nu-i va fi frică să vestească Evanghelia. Dacă nu mărturiseşti Evanghelia cu pasiune ca şi alţi oameni să poată să ajungă în Cer înseamnă că nu iubeşti pe Dumnezeu şi nici pe oameni suficient şi este un mare semn de întrebare dacă tu îţi doreşti cu adevărat să ajungi în Cer. Matei 4:23 „Isus străbătea toată Galilea, învăţînd pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei, şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod. Matei 24:14 ; Marcu 16:15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Luca 9:6 Ei au plecat, şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, ..Romani 1:15 .Romani 1:16
6.Atât de mult încât eşti gata să suferi, să rabzi, să porţi crucea de dragul Domnului Isus?
A urma pe Domnul Isus într-o lume potrivnică ,plină de păcat , necredinţă ,…nu este întotdeauna uşor. Dar este cea mai înţeleptă hotărâre pe care o poate lua un om. Domnul Isus a venit pe pământ şi a purtat crucea de dragul nostru ca şi noi să nu mai trăim pentru noi înşine ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru noi. Ev. Luca 9: 23-26 Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui. Şi ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuş?.. Iubit prieten cât de mult îţi doreşti Cerul? Nu este suficient să crezi în Dumnezeu în Cer – Rai, nici măcar să-ţi doreşti teoretic să ajungi acolo . Trebuie să primeşti în viaţa ta pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor ,să te pocăieşti de păcatele din viaţa ta ,să-ţi mărturiseşti credinţa prin botez şi printr-o ascultare şi slujire zi de zi până la moarte. Să nu pierzi Cerul, Raiul pentru lucrurile trecătoare ale acestei lumi… ’’ Dumnezeu să te binecuvânteze!
Pastor misionar, Groza Teodor