Text: Isaia 53; Luca 24:13-32
Verset de aur: Isaia 53:12
Ideea centrală: Ispășirea prin moartea înlocuitoare a lui Isus Cristos este profețită și confirmată de evangheliști. Isus Cristos este Robul Domnului care plătește prin moartea Sa vina păcatelor omenirii, iar acest lucru este confirmat și de profeții care au descris în detaliu lucrarea Domnului.

EXPLICAŢII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE: ISAIA 53

Această profeție este unul dintre textele cele mai citate din Vechiul Testament când vine vorba despre suferințele Domnului Isus. Acesta a fost totodată și unul dintre textele cele mai cercetate de critici datorită exactității cu care autorul descrie, anticipând, suferințele Robului lui Dumnezeu. Tradiția creștină a asociat, pe bună dreptate, textul lui Isaia cu ultimele clipe din viața Mântuitorului. Fără a nega împrejurările istorico-politice și culturale din vremea lui Isaia, putem totuși observa din text un adevăr universal cu privire la lucrarea lui Dumnezeu: ispășirea de păcat se face prin moartea înlocuitoare a Robului Domnului. Destinatarii textului își mărturisesc vina și recunosc că Unul a murit pentru ei (v. 4-6).
Profeția Îl descrie pe omul care era Dumnezeu. În primele 2 versete ni se arată două adevăruri importante:
El era “brațul Domnului” (v. 1) și în același timp om (v. 2). Cu toate acestea, majoritatea celor care au privit la El la finalul vieții, nu au înțeles lucrarea pe care Mântuitorul a făcut-o pt. că ,,N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.”(v. 2). Suferința Sa a rămas pentru mulți de neînțeles.
Este clar în textul nostru că este vorba despre 2 persoane distincte: Prima persoană este Dumnezeu, iar cea de-a doua este Robul Său, Cel care S-a aflat în prezența Lui. El, Robul Domnului, a avut un rol înlocuitor în ceea ce privește ispășirea.
În v. 4-6 putem observa distincția foarte clară pe care o face Isaia prin introducerea pronumelor „El, noi, Lui, noastră”, între jertfa Sa și păcatele omenirii.
Este clar că Isaia a vrut să ne arate această deosebire între lucrarea de ispășire pe care o face Domnul Isus și vina omenirii care trebuia răscumpărată. Observați cum v. 5 pune un accent special pe lucrarea Domnului: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Rebeliunea omului trebuia răscumpărată dacă ființa creată, omul, dorea să intre în părtășie cu Creatorul. Iar această răscumpărarea a făcut-o Domnul Isus prin moartea Sa pe cruce. În tot acest timp, când Isus Și-a asumat moartea în mod voluntar (v. 7-9), omul a rămas nepăsător, total dezinteresat de starea spirituală în care se afla: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui…” (v. 6 a).
În v. 6-9 există un contrast total între tăcerea ființelor umane, o tăcere cauzată de nepăsare și tăcerea Robului Domnului, o tăcere cauzată de supunerea voluntară la un sacrificiu care nu va rămâne, așa cum vedem în text, fără rezultat.
Rezultatul final al acestei jertfe este triumful final al Robului Domnului (v. 10-12). Suferințele și moartea Robului nu reprezintă finalul. Dumnezeu aprobă, întărește lucrarea Sa glorificându-L prin Înviere.

LUCA 24:13-32

Textul citit din Luca este unic în Noul Testament el nefiind menționat în altă parte. Cu toate acestea, el ne oferă suficiente exemple de aplicat în viața de zi cu zi. El reflectă convingerea creștină timpurie conform căreia Scripturile Vechiului Testament mărturisesc despre Cristos și despre felul în care ni Se descoperă lucrarea Sa.
În această Zi a Învierii, textul ne prezintă experiența celor 2 ucenici care vor descoperi în cele din urmă, conform Scripturilor, că Cel cu care s-au întâlnit pe drumul spre Emaus este Cristosul. Domnul se alătură ucenicilor, dar ei nu realizează inițial cine este El. De ce nu L-au recunoscut? Poate pt. că ochii le erau îndreptați spre altceva, poate pt. că erau împiedicați să vadă. Ce-i frumos e că după o discuție prelungită, Domnul Isus înlătură această orbire spirituală. La începutul întâlnirii ucenicii sunt uimiți de neștiința Persoanei cu care stau de vorbă, iar mai târziu sunt uimiți de neștiința lor din timpul discuției cu Isus. „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” este o întrebare care deschide calea discuției spre adevărurile spirituale.
Isus era, pentru ei, un mare profet. Cu toate acestea, El le explică faptul că este vorba mai mult decât atât. Cristosul trebuia să sufere și apoi urma să fie glorificat. Suferința nu era totul. El urma să intre în glorie. Dumnezeu nu putea fi înfrânt. El triumfă prin suferință.
În timpul scurtei lor călătorii Domnul le atrage atenția însă cu privire la adevărurile exprimate în profeți cu privire la evenimentele la care au fost martori recent. “Nu trebuia să sufere Cristosul?” este întrebarea care deschide discuția biblică la care vor lua parte.
Când citim în Vechiul Testament vedem că tema suferinței Robului Domnului este ilustrată în Is. 53, în Ps. 22 și în Ps. 118. Un adevăr fundamental este acela că Isus nu doar că este viu, El stă la dreapta Tatălui și domnește alături de El așa cum spusese deja în Lc. 22:69.
Luca nu ne spune care au fost textele alese în discuția de pe drumul Emausului, dar ne spune că au trecut prin Vechiul Testament, iar în Vechiul Testament vedem cel puțin 2 adevăruri profunde:

1. primul este acela că păcatul a produs o separare reală între om și Dumnezeu;
2. cel de-al doilea este acela că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul omului. Aceste două adevăruri s-au întâlnit la Calvar.

APLICAŢII / CONSIDERENTE PRACTICE

1. Asemănările dintre viața și lucrarea Mântuitorului și textul din Is. 53 sunt atât de numeroase încât este puțin probabil ca ele să fie simple coincidențe. Există o serie de lucruri care Îl identifică pe Domnul Isus cu Robul Domnului descris în Isaia.

De exemplu, comportamentul descris în v. 7-9 se potrivește cu descrierea comportamentului Domnului Isus în timpul judecății, făcută de către evangheliști în cele 4 evanghelii. (Matei 26:63; 27:12–14; Marcu 15:5; Luca 23:9; Ioan 19:9).

2. O altă asemănare între textul din Isaia și cel din Luca este faptul că întregul eveniment este marcat de ideea conform căreia Robul suferă pe nedrept, lucru valabil și în cazul Domnului Isus. Ambele texte vorbesc despre nedreptatea suferințelor care se răsfrâng asupra personajului principal.
3. Poate că în mintea noastră se ridică întrebarea: Cum s-a putut întâmpla ca un nevinovat să sufere pe nedrept? A fost asta o întâmplare nefericită? Isaia parcă ne spune “Aceasta a fost voia lui Dumnezeu!” (v. 10). Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că Domnul avea în vedere răscumpărarea din păcat.
4. Justiția lui Dumnezeu privește înainte, nu înapoi. El, Creatorul omenirii este interesat de eliberare, restaurare, de mântuire și de părtășie. În lucrarea Domnului Isus se întâlnesc, la modul perfect, sfințenia și mila lui Dumnezeu.
5. Ucenicii L-au recunoscut pe Domnul Isus după o discuție cu El pe tema Scripturii. El le-a vorbit despre lucruri pe care le știau, lucruri pe care le citiseră sau pe care le auziseră. Cum poți cunoaște mai multe despre Domnul Isus? Citind despre El ar fi un răspuns foarte bun. Aceasta este cea mai sigură modalitate de a recunoaște glasul Său și voia Sa.
   adaptare după Ruben Ologeanu