BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

TEXT: Genesa 32:1-12, 24-32; 35:1-5

Aproape un sfert din cartea Genesa este rezervată vieţii lui Iacov. Deşi documentele scrise pe care le avem din mileniul al II-lea î.Cr. nu ne prezintă vreun personaj cu numele de Iacov, totuşi în ele găsim suficiente dovezi care confirmă cadrul în care s-au desfăşurat întâmplările, aşa cum le găsim în cartea Genesei.
Din cap. 25 aflăm că Iacov s-a născut ţinându-l de călcâi pe fratele său geamăn Esau, de unde şi numele lui: ,,el a ţinut” sau ,,cel ce ţine (de călcâi)”. Iacov l-a ,,înlocuit” pe fratele său Esau, obţinând mai întâi dreptul de întâi născut, profitând de foamea fratelui său, şi apoi l-a înşelat (de aici o altă traducere a numelui său ,,înşelător”) pe tatăl său Isaac să-i dea binecuvântarea care era dată celui întâi născut.
Ştim din Deut. 21:16 că primul născut primea de două ori mai mult d.p.d.v. material şi primea poziţia socială şi religioasă de cap al familiei. Binecuvântarea dată de Isaac lui Iacov a fost de neschimbat, astfel că Iacov a devenit purtătorul promisiunii lui Dumnezeu şi moştenitorul Canaanului.
Din cap. 28 aflăm că Iacov a fugit din faţa mâniei lui Esau în Padan-Aram.

1. Evenimentul central al vieţii lui Iacov a avut loc în timpul fugii lui spre N, la Betel. În timpce dormea a avut un vis cu o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu iar în vârful ei era Însuşi Domnul.

Dumnezeu îi promite ocrotirea Sa şi îi confirmă promisiunea făcută lui Avraam. Iacov face o juruinţă că dacă Domnul îl va ocroti în călătorie şi-l va aduce acasă, atunci El va fi Dumnezeul, Stăpânul lui. În plus Iacov îi promite a zecea parte din tot ceea ce va câştiga. S-a ţinut Dumnezeu de cuvânt? (de citit Gen. 30:43; 31:3). În timpul celor 20 de ani cât a stat la socrul său Laban, lui Iacov i s-au născut 11 fii şi o fiică.
În cap. 31 citim despre fuga lui Iacov împreună cu soţiile, copiii, robii, animalele şi cu tot ce agonisise în Haran. Laban i-a urmărit timp de 7 zile până i-a ajuns. În final au făcut un legământ, luându-L ca martor pe Dumnezeu. Laban i-a cerut lui Iacov să le trateze cum se cuvine pe fetele lui şi să nu-şi mai ia vreo soţie. Legământul a fost pecetluit prin ridicarea unei movile la Miţpa care a slujit ca mărturie dar şi ca graniţă a ţinuturilor lor.
În cap. 32 Iacov îşi continuă drumul până la Mahanaim unde întâlneşte o oaste de îngeri. Apoi Iacov s-a pregătit pt. înfricoşătoarea întâlnire cu fratele său Esau. Pe măsură ce se apropia de ţară se temea de răzbunarea fratelui său. În primul rând, Iacov a trimis soli la Esau cu urări de pace. Apoi când a auzit că Esau îi venea în întâmpinare cu 400 de oameni s-a speriat aşa de tare încât şi-a împărţit familia în 2 grupuri, astfel încât dacă primul era distrus, celălalt să poată scăpa.
Este interesantă schimbarea pe care o vedem în caracterul lui Iacov, după anii petrecuţi de la momentul înşelării lui Esau (de citit cap. 32:4, 5). Dacă în tinereţe a vrut totul pt. sine, acum era dispus să dea din bogăţiile lui. Dacă în tinereţe a dorit să aibă întâietatea, acum îl numeşte pe Esau ,,domnul meu” şi pe sine ,,rob.”

v. 9-12 ne prezintă rugăcinea lui Iacov pornită dintr-o nevoie disperată de protecţie divină. Rugăciunea este bazată pe legământul pe care Dumnezeu Îl făcuse cu înaintaşii lui Iacov şi cu el. O rugăciune făcută cu smerenie:

– Iacov se vede mic faţă de îndurările şi credincioşia lui Dumnezeu;
– Iacov se declară rob al lui Dumnezeu;
– Iacov recunoaşte prosperitatea pe care a adus-o Domnul în viaţa lui;
– Iacov cere salvare din partea Domnului;
– Iacov îşi arată temerile, în legătură cu Esau, nu numai faţă de el ci şi faţă de familia lui;
– Iacov se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu.

2. Un alt eveniment deosebit în viaţa lui Iacov s-a petrecut în noaptea care a urmat (v. 24-31). La Peniel a luat parte la o luptă până în revărsatul zorilor. Acel străin cu care s-a luptat l-a biruit doar când i-a dislocat piciorul din şold. Acest incident este privit mai târziu în cap. 48:16 ca „răscumpărarea lui din orice rău.”

La Peniel Iacov primeşte un nume nou, un nume cu rezonanţă divină. Dumnezeu îi schimbă realmente numele în Israel (,,cel ce se luptă cu Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu conduce”). Osea ne spune că persoana cu care s-a luptat a fost un înger.
Deşi Iacov a pierdut lupta fizic, el a câştigat o mare victorie spirituală. A învăţat să biruie prin înfrângere şi să fie puternic prin slăbiciune. Golit de propriul său eu şi de încredere în propria lui isteţime, el a recunoscut că era un înlocuitor, un înşelător.
Numele pe care vrem să-l construim fără Dumnezeu, alergând de dimineaţa până seara, nu-l putem lega de altceva decât de realizările noastre. Şi realizările noastre pot fi slăvite de oameni. Dar parcă auzim şi cuvintele Domnului Isus: ,,Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” O răsplată din partea oamenilor care trece.
Iacov are o întâlnire personală cu Dumnezeu şi de aici putem învăţa paşii pocăinţei care trebuie să fie nelipsiţi în viaţa noastră:

• În mod obligatoriu trebuie să am o întâlnire personală cu Dumnezeu;
• Apoi urmează mărturisirea păcatelor. În lumina lui Dumnezeu trebuie scoase la iveală păcatele mele. Harul cel mare al lui Dumnezeu este că El ţi le iartă şi sângele lui Cristos te curăţeşte de orice păcat;
• Apoi urmează naşterea din nou. Primeşti un nume nou, de copil al lui Dumnezeu. Primeşti pacea şi liniştea sufletului.
• Apoi, aşa ca şi Iacov, eşti dispus să repari ceea ce ai stricat.
  Când sunt dispus să mă pocăiesc, Dumnezeu este dispus să înceapă să lucreze ceva nou pt. mine – o naştere din nou cu un nume nou. Dar atunci când Dumnezeu îţi dă un nume nou, El aşteaptă să trăieşti pe măsura numelui pe care l-ai primit.
  Adevărata binecuvântare este un nume nou legat de Dumnezeu, de ceea ce lucrează El în mine şi prin mine. În mine lucrează chipul Fiului Său, iar prin mine vrea să lucreze binecuvântarea pt. cei din jurul meu.
  Să nu uităm! Numele nou va avea o şi mai mare valoare în veşnicie, în Împărăţia lui Dumnezeu unde vrem să şedem la masă, să fim în părtăşie cu Avraam, Isaac şi Iacov. Bisericii din Pergam, Domnul Isus îi spune: ,,Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.”