BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

,,Încolo, fraţilor, fiţi sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi." 2 Corinteni 13:11

  • Despre noi
  • Mesaje video
  • Poezii
  • Crez
  • Mici studii
  • Cântece
  • Rugăciune
  • Adrese
  • Sănătate

Săptămâna de rugăciune 2018

Publicat de elpizein pe ianuarie 5, 2018
Publicat în: Uncategorized.

Săptămâna de rugăciune 2018

în Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus,

7-14 Ianuarie 2018 ora 18.00 – 19.00

Sola Fide

Anul 2017 a marcat 500 de ani de la Roforma Protestantă. Reforma a schimbat din temelie cursul istoriei datorită faptului că oamenii s-au întors la Cuvântul lui Dumnezeu care este autoritatea supremă pe care se întemeiază credinţa mântuitoare adevărată. Din perspectiva lui Martin Luther, esenţa doctrinei cu privire la neprihănire (îndreptăţire, justificare), adică la posibilitatea ca omul păcătos să stea înaintea unui Dumnezeu drept şi sfânt, a fost rezumată în cinci expresii în limba latină:

– Sola fide (numai credinţa);
– Sola gratia (numai harul);
– Solo Christo (numai Cristos);
– Sola Scriptura (numai Scriptura);
– Soli Deo gloria (slavă numai lui Dumnezeu).

Iluminat de Duhul Sfânt, Luther a înţeles că omul păcătos poate fi socotit neprihănit numai prin credinţă, numai prin harului lui Dumnezeu, numai în baza jertfei ispăşitoare a lui Cristos şi numai în conformitate cu Sfintele Scripturi. Pentru această glorioasă lucrare de mântuire, toată slava se cuvine numai lui Dumnezeu. Conştienţi că aceasta este singura cale spre mântuire, într-o vreme în care credinţa adevărată este atacată din toate părţile, credem că este potrivit ca în săptamâna de rugăciune să ne rugăm ca toţi credincioşii baptisti să păstreze şi să apere credinţa biblică adevărată.

  1. Credinţa biblică neschimbătoare
    Text: Iuda 1-4

“Credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” nu se schimbă de la o generaţie la alta, de la o biserică la alta sau de la un predicator la altul. Credinţa adevărată nu se poate schimba pentru că:

  1. a) Dumnezeu nu se schimbă:
    Maleahi 3:6 “Căci Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb…”

Iacov 1:16-17 In Tatăl luminilor, „… nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”.

  1. b) Isus Hristos nu se schimbă:
    Evrei 13:8 “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”.
  2. c) Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă:
    Matei 5:18 “Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul si pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.”
    Matei 24:35 “Cerul si pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.”
    Mulţumire: – Pentru credinţa neschimbătoare care ne-a fost dată.

– Pentru înaintaşii credinţei neschimbătoare din istoria bisericilor baptiste.

– Pentru credincioşii din zilele noastre care păzesc si apară credinţa biblică.
Mijlocire: ​ – Pentru cei încercaţi în credinţă.

– Pentru cei slabi în credinţă.

– Pentru cei care au căzut de la credinţă.
Cerere: ​ – Mulţi oameni să vină la credinţa mântuitoare.

– Intărirea credinţei celor slabi.​

– Păstrarea nealterată a credinţei în bisericile noastre.

  1. Credinţa sinceră
    Text: 2 Tim. 1:1-8
    Credinţa sinceră nu are scopuri ascunse în relaţia cu Dumnezeu si cu oamenii. O credinţă prefăcută este ispita în care cad cei interesaţi doar pentru o imagine favorabilă în faţa lumii. Este cunoscut faptul că unii oameni vin la biserică din interes. Cei care vin din interes si pretind că au credinţă pot înşela oameni, dar nimeni nu-L poate înşela pe Dumnezeu.
  2. a) Galateni 6:7 “Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce samănă omul, aceea va şi secera.”
    b) Psalmul 1:6 “Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.”
    Mulţumire: ​- Pentru oamenii sinceri în credinţă.

– Pentru lucrătorii sinceri în credinţă.

– Pentru bisericile care au păzit credinţa curată.
Mijlocire: ​- Pentru protecţia celor tineri în credinţă.

​- Pentru protecţia bisericilor de învăţători şi prooroci mincinoşi.

​- Pentru protecţia celor care apară credinţa de învăţături stricate.

Cerere: ​- Pentru cercetarea inimii fiecărui om din biserică.

– Pentru pocăinţa celor care au o credinţă prefăcută.

– Domnul să ridice noi generaţii de lucrători sinceri în credinţă.

  1. Credinţa mântuitoare
    Text: Romani 10: 9-13
    Sunt mulţi oameni care pretind că au credinţă, dar nu orice credinţă este mântuitoare. Iacov avertizează : „…dar şi dracii cred…şi se înfioară”(Iac.2:19) Credinţa mântuitoare este darul lui Dumnezeu : „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu”(Ef.2:8) Acesta credinţă „a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Câteva adevăruri sunt edificatoare :
    a) Este o singură Evanghelie adevărată: „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut” (1 Cor. 15:1-2 )
    b) Există numai o cale adevărată, calea îngustă: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.”( Matei 7:13-14 )
    c) Există oameni care propovăduiesc o evanghelie falsă: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie, dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos”.( Galateni 1:6-7 )
    Mulţumire: ​- Pentru Evanghelia adevărată a Domnului Isus Hristos.

– Pentru credinţa mântuitoare pe care am primit-o.

​- Pentru cei care au predicat Evanghelia curată.

​- Pentru cei care merg pe calea îngustă, pe urmele Domnului.

Mijlocire: – Pentru cei care predică şi apară Evanghelia adevărată.

– Pentru îndreptarea celor care au crezut şi cred învăţături nebiblice.

– Pentru cei care au o credinţă doar la nivelul intelectului.

Cerere: – Să deschidă Dumnezeu uşi şi inimi pentru Evanghelie în România şi în toată lumea.

​ – Pentru credinţa mântuitoare în inimile celor care aud Evanghelia.

​ – Pentru statornicie pe calea îngustă a credinţei.

​

  1. Credinţa vie

Text: Iacov 2:14-26

Credinţa vie se manifestă prin fapte, iar credinţa fără fapte este moartă. Unii propovăduiesc o mântuire care se obţine prin fapte, iar altii propovăduiesc o credinţă moartă, fără fapte. Apostolul Pavel îl învaţă pe Filimon că adevărata credinţă se arată prin fapte : „ Il rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos”(Filimon 6)

  1. a) Mântuirea adevărată nu se obţine prin fapte, ci numai prin credinţă: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credintă. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”( Efeseni 2:8-9)
    b) Omul mântuit cu adevărat este plin de râvnă pentru fapte bune cu scopul de glorifica Numele Domnului şi de a fi mărturie pentru cei nemântuiţi din jurul lui : “Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării”. (1 Petru 2:12)
    Mulţumire: ​- Pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi, ca să umblăm în ele (Ef. 2:10).

​- Pentru oamenii care au o credinţă vie;

​- Pentru oamenii care au venit la credinţă prin mărturia bună a credinţei celor pocăiţi.

Mijlocire: ​- Pentru o credinţă vizibilă a celor pocăiţi.

– Pentru cercetarea vecinilor şi colegilor noştri.

​- Pentru mântuirea celor care vorbesc de rău calea credinţei.

Cerere: ​- Pentru mai multă râvnă în a face fapte bune.

– Pentru iniţiative noi si creativitate în fapte bune.

– Pentru credinţă vie faţă de cei bătrâni, bolnavi, săraci, orfani, şi pentru toţi cei care sunt în nevoi şi încercări.

  1. Credinţa rugativă

Text: Matei 21:18-22

Domnul Isus promite că tot ce vom cere cu credinţă, prin rugăciune vom primi. Din textul acesta, unii trag concluzia că omul poate cere orice, oricând şi oricum, şi Dumnezeu promite că îi va da. Promisiunea Domnului este condiţionată de credinţă. Dar nu orice credinţă, ci credinţa biblică. Credinţa biblică nu se bazează pe dorinţele sau planurile oamenilor, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu. Iacov spune : „…cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre”(4:3). Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, stabileşte conţinutul credinţei adevarate.

  1. a) Voia lui Dumnezeu determină conţinutul rugăciunilor ascultate : „Indrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”( 1Ioan 5:14)
    b) Voia lui Dumnezeu este exprimată în poruncile Lui : “Si orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui.”( 1 Ioan 3:22)
    c) Rugăciunea Domnului Isus este pusă sub autoritatea voii Tatălui : „…facă-se voia Ta” (Mat. 26:42)
    Mulţumire: ​ – Pentru intrare liberă la Tronul harului.

– Pentru poruncile si promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu.
– Pentru oamenii rugăciunii din bisericile noastre.
Mijlocire: ​ – Pentru mântuirea poporului român.

– Pentru cei care propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu.
– Pentru cei care se roagă greşit (Iac.4:3) sau nu se roagă deloc.
– Pentru cei care încă nu au primit răspuns la rugăciune – să rămână tari în credintă;
Cerere: ​-Ccunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a voii Lui;

– Intărirea vieţii de rugăciune individuală, în familie şi în Biserică;
– Dumnezeu să fie slăvit şi nu omul atunci când rugăciunile sunt ascultate.

  1. Credinţa biruitoare

Text: 1 Ioan 5:1-6.

Cuvântul afirmă că omul născut din Dumnezeu biruieşte lumea prin credinţă. Credinţa adevărată este încrederea fermă în Cuvântul lui Dumnezeu, în prezenţa Domnului şi în autoritatea Lui peste universul întreg. Despre biruinţele credinţei oamenilor lui Dumnezeu din vechime citim în Evrei 11:33 „Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli,au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.”

  1. a) Domnul Isus are toată puterea (autoritatea) în cer şi pe pământ : “Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”( Matei 28:18)
    b) Domnul Isus a biruit păcatul, moartea si iadul : “Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi… Dar acum Hristos a înviat din morţi!… ”( 1 Cor. 15:17-18, 20 )
    “Unde iţi este biruinţa moarte? Unde iţi este boldul moarte? Boldul morţii este păcatul, şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”( 1 Cor. 15: 55-57)

Mulţumire: ​- Pentru biruinţa Domnului Isus Hristos.

– Pentru biruinţa sfinţilor de-a lungul istoriei.
– Pentru puterea credinţei în Domnul Isus.
Mijlocire: ​- Pentru cei slabi în credinţă.

– Pentru cei care sunt încercaţi în credinţă prin felurite necazuri si ispite.
– Pentru credinţa tinerilor din bisericile noastre.
Cerere: ​- Intărirea credinţei în bisericile baptiste

– Biruinţa asupra păcatului si a lumii
– Biruinţa în predicarea Evangheliei şi mântuirea oamenilor.

  1. Credinţa perseverentă

Text: 2 Timotei 4:1-8.

Apostolul Pavel s-a luptat lupta cea bună, a ajuns la finalul vieţii şi a păzit credinţa. Omul care are credinţa adevărată, rămâne credincios până la moarte şi după aceea va primi cununa. Biblia nu promite cununa celui care nu păzeşte credinţa până la moarte.

  1. a) Domnul Isus cere credincioşie până la moarte: „…Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” Este o cerinţă pentru Biserica din Smirna (Apoc.2:10)
    b) Scriptura ne învată că numai aceia care rămân credincioşi până la sfârşit vor fi mântuiţi. Evrei 10:39 “Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”
    c) Oamenii credinţei rămân lângă Domnul şi în vremuri grele de încercări şi suferinţă. Evrei 11:36-40 “Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,- ei de care lumea nu era vrednică- au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.”
    Mulţumire: – Pentru credincioşia lui Dumnezeu faţă de noi în orice vreme.

– Pentru eroii credinţei din timpurile biblice şi din timpurile noastre.
– Pentru ajutorul şi călăuzirea Duhului Sfânt pe calea credinţei.
Mijlocire: ​ – Pentru cei care se clatină în vremea încercării.

– Pentru aceia care au căzut pe cale.
– Pentru aceia care suferă pentru credinţa lor, în familie, la locul de muncă, sau din partea autorităţilor în ţările fără libertate religioasă.
Cerere: ​- Ajutor de la Dumnezeu să ramânem credincioşi până la moarte.

​- Pentru ridicarea celor căzuţi şi întoarcerea fiilor risipitori.

​- Pentru discernământ duhovnicesc în deosebirea învăţăturilor biblice curate ​de cele stricate.

– Să fim pregătiţi pentru întâlnirea cu Domnul.
Paul Negruţ

Vicepreşedinte cu educaţia biblică

 

Share this:

  • Twitter
  • Facebook

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Similare

Navigarea articolelor

← Dorul după țara de sus și nevoia de pocăință…
Prima Duminică din anul de-ndurare →
  • Caută pe blog

  • Vă aşteptăm cu drag la serviciile bisericii: DUMINICĂ orele 10-12 şi 18-19.30; JOI orele 18-19.30
  • Vrei să citeşti Biblia dar nu ai una? Vino la serviciile de închinare din Biserica „Speranţa” şi vei primi o Biblie gratuit!
  • Versetul zilei

    „Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” – 2 Ioan 8

  • ianuarie 2018
    D L M M J V S
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    « dec.   feb. »
  • Vremea la noi

    booked.net
  • Evanghelizare

  • Misiune

  • Proiect social

    Proiect social
  • Părtăşia bisericilor din Maramureşul istoric

  • Sărbători

  • Diverse

  • Geo clock

    hit counter
  • Vizitatori

    free counters
  • Locations of visitors to this page
  • Harta vizitatori

    Map
  • VIZIONATI FILMUL ISUS

  • Ascultaţi Radio Vocea Evangheliei

  • Pagini

    • Adrese
    • Cântece
    • Crez
    • Despre noi
    • Mesaje video
    • Mici studii
    • Poezii
    • Rugăciune
    • Sănătate
  • Spam blocat

    84 de comentarii spam blocate de Akismet
  • Blogroll

    • Alianta Familiilor din Romania
    • Biblia creştini
    • Biblia GBV 2001
    • Biblia Noua Traducere
    • Biblia online în Limba Română
    • Biblia pentru viata
    • Biblia Youversion
    • Biserica baptista ,,Biruinţa" Baia Mare
    • Biserica Baptistă ,,Dragostea" Arad
    • Biserica Baptistă ,,Speranţa" Arad
    • Biserica Baptistă Betania Reghin
    • Blythswood Romania
    • Creştinul azi
    • eBiblia
    • Editura ,,Cartea creştină" Oradea
    • Editura ,,Făclia" Oradea
    • Editura ,,Perla suferinţei" Suceava
    • Faclia Publishing House
    • Fundaţia ,,Istoria binecuvântării" Cluj
    • Gotquestions
    • Informatia familiei
    • Institutul Teologic Baptist Bucureşti
    • Misiune.ro
    • Programe şi resurse biblice
    • Radio ,,Vocea Evangheliei" Oradea
    • Resurse creştine
    • Scripture text
    • Sfânta Scriptură
    • Step Tyndale House
    • Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
    • Universitatea ,,Emanuel" Oradea
    • Viata vesnica
    • WordPress.com
    • WordPress.org
  • Twitter

    • I liked a @YouTube video youtu.be/3TzHDdeuu80?a Fratii Sfara - Caut un om , un om in intreaga tara 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/czVIakZCJ5w?a LA CRUCEA DE LA GOLGOTA - FRATII GROZA - SALA PALATULUI, 1999 6 years ago
    • I liked a @YouTube video youtu.be/6WDH0Iv6GuE?a Lucian si Adelina Susanu - Mai cheamă-mi Isuse 6 years ago
    • Invitatie2: youtu.be/HhJQ4BfUm9o?a via @YouTube 6 years ago
    • Azi cant de bucurie: youtu.be/Y68F4jhjdEY?a via @YouTube 6 years ago
    Follow @bissperanta
  • Arhive

    • ianuarie 2023
    • decembrie 2022
    • noiembrie 2022
    • octombrie 2022
    • septembrie 2022
    • august 2022
    • iulie 2022
    • iunie 2022
    • mai 2022
    • aprilie 2022
    • martie 2022
    • februarie 2022
    • ianuarie 2022
    • decembrie 2021
    • noiembrie 2021
    • octombrie 2021
    • septembrie 2021
    • august 2021
    • iulie 2021
    • iunie 2021
    • mai 2021
    • aprilie 2021
    • martie 2021
    • februarie 2021
    • ianuarie 2021
    • decembrie 2020
    • noiembrie 2020
    • octombrie 2020
    • septembrie 2020
    • august 2020
    • iulie 2020
    • iunie 2020
    • mai 2020
    • aprilie 2020
    • martie 2020
    • februarie 2020
    • ianuarie 2020
    • decembrie 2019
    • noiembrie 2019
    • octombrie 2019
    • septembrie 2019
    • august 2019
    • iulie 2019
    • iunie 2019
    • mai 2019
    • aprilie 2019
    • martie 2019
    • februarie 2019
    • ianuarie 2019
    • decembrie 2018
    • noiembrie 2018
    • octombrie 2018
    • septembrie 2018
    • august 2018
    • iulie 2018
    • iunie 2018
    • mai 2018
    • aprilie 2018
    • martie 2018
    • februarie 2018
    • ianuarie 2018
    • decembrie 2017
    • noiembrie 2017
    • octombrie 2017
    • septembrie 2017
    • august 2017
    • iulie 2017
    • iunie 2017
    • mai 2017
    • aprilie 2017
    • martie 2017
    • februarie 2017
    • ianuarie 2017
    • decembrie 2016
    • noiembrie 2016
    • octombrie 2016
    • septembrie 2016
    • august 2016
    • iulie 2016
    • iunie 2016
    • mai 2016
    • aprilie 2016
    • martie 2016
    • februarie 2016
    • ianuarie 2016
    • decembrie 2015
    • noiembrie 2015
    • octombrie 2015
    • septembrie 2015
    • august 2015
    • iulie 2015
    • iunie 2015
    • mai 2015
    • aprilie 2015
    • martie 2015
    • februarie 2015
    • ianuarie 2015
    • decembrie 2014
    • noiembrie 2014
    • octombrie 2014
    • septembrie 2014
    • august 2014
    • iulie 2014
    • iunie 2014
    • mai 2014
    • aprilie 2014
    • martie 2014
    • februarie 2014
    • ianuarie 2014
    • decembrie 2013
    • noiembrie 2013
    • octombrie 2013
    • septembrie 2013
    • august 2013
    • iulie 2013
    • iunie 2013
    • aprilie 2013
    • martie 2013
    • februarie 2013
    • ianuarie 2013
    • decembrie 2012
    • noiembrie 2012
    • octombrie 2012
    • septembrie 2012
    • august 2012
    • iulie 2012
    • iunie 2012
    • mai 2012
    • aprilie 2012
    • martie 2012
    • februarie 2012
    • ianuarie 2012
    • decembrie 2011
    • noiembrie 2011
    • octombrie 2011
    • septembrie 2011
    • iulie 2011
    • mai 2011
    • aprilie 2011
    • martie 2011
    • ianuarie 2011
    • decembrie 2010
    • noiembrie 2010
    • octombrie 2010
    • septembrie 2010
    • august 2010
    • iulie 2010
    • iunie 2010
    • mai 2010
    • aprilie 2010
    • martie 2010
    • februarie 2010
    • ianuarie 2010
    • decembrie 2009
Blog la WordPress.com. Tema: Parament de WordPress.com.
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Alătură-te altor 37 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Copiază legătură scurtă
    • Raportează acest conținut
    • Vezi articolul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: