Text: Matei 5:38-48 (Matei 5:10)

Scopul lecţiei: Să descoperim modul în care prigonitorii acţionează, cum trebuie să-i tratăm pe cei ce ne prigonesc şi ce răsplată este promisă celor prigoniţi.
Ultima fericire rostită de Domnul Isus în Predica de pe Munte descoperă binecuvântarea promisă de Dumnezeu celor prigoniţi. Spre deosebire de celelalte fericiri, această fericire este explicată, iar în cadrul aceleiaşi predici, Domnul Isus a reluat subiectul iubirii vrăjmaşilor, pe care l-a prezentat cu mult mai multe detalii. Studiind această fericire, descoperim:

1. Cum se manifestă prigonitorii ?

A fi persecutat, înseamnă a fi urmărit şi hărţuit printr-un tratament opresiv, a fi ridiculizat, calomniat, tratat cu ostilitate sau martirizat, acţiuni care generează suferinţă fizică, emoţională şi psihică, pricinuind chiar pierderea vieţii. Explicând fericirea promisă celor prigoniţi, Domnul Isus a descris felul în care acţionează prigonitorii, arătând că prigoana este produsă prin:

• vorbire de rău, insultă, batjocură – „oamenii vă vor ocărî” – 11/a; Ap. Petru îi încuraja pe creştinii prigoniţi astfel: ,,Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” (1 Pe. 4:14)
• vătămare fizică („oamenii …vă vor prigoni” – 11/b; În Listra, după ce Pavel a vindecat pe acel olog din naştere ni se spune că ,,Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte iudei care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.” (Fapte 14:19)
• abuz psihic şi emoţional („oamenii…vor spune tot felul de  lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră” – 11/c; de citit Fapte 6:8-14).

  2. Cauza prigoanei
  Nu orice fel de suferinţă trebuie să fie considerată o formă de prigoană. Domnul Isus a arătat că cei prigoniţi suferă:
  – pentru neprihănire iar Petru le atrăgea atenţia creştinilor că ,,Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. (1 Pe. 4:15)
  – din pricina Numelui Său (de citit Ioan 15:18-20).
  Cei ce cauzează persecuţia sunt „oamenii” sau  „lumea” (De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.- 2 Tim. 3:12-13), iar motivul persecuţiei este:
  – manifestarea firii în oamenii nelegiuiţi. Apostolul Pavel enumeră faptele firii în 5:19-21, adică: desfrânarea, închinarea la idoli, certurile, mâniile, beţiile…

• necunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus (Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.- 16:2-3)
• împotrivirea puterii întunericului – Ap. Ioan vorbeşte despre manifestarea puterii întunerecului în proorocii mincinoşi astfel: Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 Io 4:5-6).

3. Ce atitudine trebuie să avem faţă de vrăjmaşi ?

Dacă în mijlocul prigoanelor mulţi oameni ajung nemulţumiţi, plini de frică, descurajaţi, pregătiţi să renunţe la tot numai pentru a-şi salva viaţa sau se situează la cealaltă extremă, ajungând să fie plini de ură şi de răutate, gata să se răzbune, Domnul Isus arată că în mijlocul persecuţiilor cetăţenii Împărăţiei cerurilor trebuie să se bucure şi să nu răspundă răului cu rău (Matei 5:39/a; Romani 12:17-18). Ucenicii au înţeles lucrul acesta mai târziu când s-au înfăţişat înaintea Sinedriului. În Fapte 5:41 ni se spune: ,,… Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
Urmaşii Domnului Isus trebuie să accepte suferinţa, fiind gata să întoarcă şi celălalt obraz (v. 39), să fie dispuşi să-şi dea şi cămaşa, să meargă o milă în plus şi să-i împrumute pe cei ce au nevoie de ajutor (v. 39/b-42).
Făcând un contrast între preceptele Legii Mozaice şi norma de neprihănire cerută de Dumnezeu pentru cei din Noul Legământ, Domnul Isus arată că cetăţenii Împărăţiei Cerurilor:
– trebuie să-şi exprime într-un mod practic dragostea faţă de vrăjmaşi,  binecuvântându-i pe cei care îi blestemă (v. 44/a);
– făcându-le bine celor ce îi urăsc (v. 44/b) şi
– rugându-se pentru cei ce îi prigonesc (v. 44/c).
Motivaţia acestei atitudini este determinată de:
– statutul pe care l-am primit („suntem fii ai Tatălui nostru care este în ceruri” – v. 45);
– mărturia pe care trebuie să o depunem (dreptatea noastră trebuie să întreacă dreptatea cărturarilor şi a fariseilor – v. 46-47, 20);
– chemarea ce ne este adresată (să fim desăvârşiţi – v. 45, 48);
– asemănarea cu înaintaşii credinţei (v. 12/b) şi de
– răsplata pe care o aşteptăm (v. 12/a, 46-47).

4. Binecuvântarea promisă celor prigoniţi

Binecuvântarea promisă celor prigoniţi este Împărăţia cerurilor. Prin această promisiune sunt definite binecuvântările pe care cei credincioşi le pot avea acum, cât şi cele pregătite de Dumnezeu pentru veşnicie. Lucrul acesta l-a înţeles apostolul Pavel cât şi Petru când au scris: (,,Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. 2 Tim. 2:12)
,,Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 1 Petru 1:3-9.

adaptare după Dan Boingeanu