Mulţi istorici, experţi în medicină şi arheologi au studiat îndeaproape execuţia Domnului Isus. Cu toţii sunt de acord că moartea lui Cristos a fost una dintre cele mai groaznice forme de suferinţă, de pedeapsă capital pe care mintea umană a inventat-o. În rândurile ce urmează, sunt descrise câteva dintre lucrurile care ne sunt dezvăluite în istorie, arheologie şi medicină cu privire la ultimele clipe înainte de moartea Domnului Isus. Chiar înainte ca suferinţa fizică să înceapă,
Domnul Isus a avut parte de durere lăuntrică. Cristos purta povara întregii lumi pe umerii Săi. Cu o zi înainte de execuţie, ucenicii Săi au mărturisit că L-au văzut pe Domnul Isus în agonie în muntele Măslinilor. Nu numai că nu a dormit toată noaptea, dar frământarea de care a fost cuprins, a făcut ca transpiraţia Lui să se prefacă în sânge (Luca 22:44). Aşa de mare a fost această frământare sufletească, încât vasele mici de sânge s-au rupt în glandele sudoripare, emiţând picături mari roşii care curgeau la pământ. Acest stres sever se numeşte hematohidroză. După ce a fost întâi pe mânile iudeilor, acum Domnul Isus a ajuns în mânile romanilor. Bătăile primite de la ostaşii romani, erau cunoscute ca fiind foarte sângeroase, lăsând urme adânci pe corp. Romanii şi-au întocmit biciurile în aşa fel încât acestea să taie în corpul victimei. Bătăile acestea au fost concepute în aşa fel încât să fie extrem de dureroase. În plus, acestea erau cauza strângerii unui lichid împrejurul plămânilor. Coroana de spini era apăsată pe capul victimei, cauzând iritaţii severe şi dureroase nervilor de pe cutia craniană, iar aceasta adăugând la durerea care creştea cu fiecare oră care se scurgea. În aceste condiţii, bătăile pe care le-a primit Domnul Isus ar fi fost destul să-L omoare.
Trupul Lui a fost plin de vânătăi, răni deschise de tăieturi care sângerau. Fiind fără hrană şi apă de mai mult timp, şi după o sângerare îndelungată, deshidratarea Domnului Isus trebuie să fi fost critică. Condiţiile au fost prielnice pentru ceea ce doctorii numesc ,,şoc” şi acest şoc poate foarte uşor să ducă la moarte. Durerea şi agonia cauzate de crucificare, au fost concepute în aşa fel încât sub intensitatea lor, victima să-şi dorească mai bine moartea, care putea să întârzie uneori zile întregi. Dr. Frederick Zugibe spune că străpungerea nervului median de la mână poate provoca dureri atât de mari, încât uneori nici administrarea de morfină nu ameliorează durerea aceasta. Durerea aceasta a fost descrisă ca ,,o senzaţie de arsură, care trece prin tot braţul ca un fulger înspre şira spinării.” Ruptura nervului din picior cu un cui poate avea aceleaşi efecte oribile. Apoi, poziţia trupului pe cruce este concepută în aşa fel încât să facă respiraţia deosebit de dificilă. Frederick Farrar descria efectul intenţionat al acestei torturi, aşa: ,,Moartea prin cucificare pare să cauzeze dureri cumplite, sete, înfometare, ameţeală, febră traumatică, ruşine, tortură continuă, oroarea anticipării, şi toate acestea intensificate până la maxim, dar nu îndeajuns pentru ca victima să-şi piardă cunoştinţa.” Un medic numea atârnarea pe cruce ,,o simfonie a durerii”, produsă de fiecare mişcare, şi fiecare respiraţie. Chiar şi o adiere uşoară a vântului putea să cauzeze o durere sfâşietoare în momentele acestea. Zugibe este de părere că Domnul Isus a murit datorită şocului produs de pierderea excesivă de sânge şi lichid, însoţit de şocul traumatic cauzat de rănile Lui şi de şocul de inimă. James Thompson a fost de părere că Domnul Isus nu a murit nici de durerea sfâşietoare, nici datorită bătăilor sau crucificării, ci moartea Lui a fost cauzată de agonia prin care a trecut şi care i-a produs o ruptură în inimă.
Motivul pentru care Thompson susţine aceasta este că atunci când soldatul roman i-a înfipt suliţa în inimă şi a curs sânge şi apă, aceasta a fost evidenţa unei rupture cardiace, care trebuie să se fi petrecut înainte de împungere. Alţii sunt de părere că numai o combinaţie dintre o ruptură a inimii şi atârnarea pe cruce a putut să ducă la rezultatul acesta. Dar oricare ar fi fost cauza morţii Domnului Isus, nu încape îndoială că durerea trebuie să fi fost de nedescris.
Înspre sfârşit, unul dintre tâlharii de lângă Domnul Isus, în batjocură, i-a spus: ,,Dacă eşti Cristosul, mântuieşte-Te pe Tine, şi mântuieşte-ne şi pe noi.” Puţin a ştiut criminalul acesta că Omul cu care vorbea, atârna acolo pe cruce în mod voluntar. El vorbea cu Creatorul nostru care ar fi putut să-Şi dezlănţuiască toată puterea în univers, şi cu uşurinţă să Se salveze. Dar Domnul Isus a rămas în agonia şi suferinţa aceasta nu pentru că ar fi fost fără putere, ci datorită dragostei Lui nemărginite faţă de omenire. El a suferit pentru a deschide calea salvării pentru mine şi pentru tine. Primeşte dar darul preţios al dragostei lui Dumnezeu.
de Paul Taylor
