BISERICA BAPTISTĂ SPERANŢA VIŞEU DE SUS

Sunt 100% convins că cei mai mulți oameni care se luptă cu diverse păcate, se află într-o stare de întuneric spiritual este datorită unor păcate nemărturisite, dospite și care distrug conștiința și viața spirituală a sufletului.

După mai multe experiențe din trecut pot confirma personal dar și din mărturiile altora că Scriptura este adevărată și omul care își mărturisește păcatele primește eliberare de păcat, a conștiinței, fizică, spirituală, emoțională, psihică, etc.

Cred că „mărturisirea păcatelor” este o disciplină indispensabilă vieții de credință. Lipsa acestei discipline a fost o aversiune iresponsabilă față de anumite practici ale bisericilor tradiționale de care evanghelicii s-au separat.

Întrucât nu recunoaștem sistemul de mărturisire a păcatelor promovat de unele biserici ne separăm de practicile lor nebiblice însă nu vrem să mergem într-o altă extremă și să desființăm doctrina biblică a „mărturisirii păcatelor”.

Numeroase texte din Scriptură promovează această practică și concluzia la care am ajuns după studiu și diverse experiențe, este că ea face parte din calea biblică a pocăinței iar cei ce nu o practică se lipsesc de binecuvântarea sufletului liber.

Cum arată „mărturisirea păcatelor” biblică?

[1] Înseamnă recunoașterea păcatelor. Nu înseamnă doar a admite spunând:bine, sunt un păcătos – niciodată nu am declarat că sunt un sfânt. Cuvântul a mărturisi nu înseamnă a admite ci a spune același lucru. Înseamnă judecarea și întâmpinarea lui cu precizie.

a. recunoașterea păcatelor fără a le pune în balans cu faptele bune. Nu punem în balans lucrurile bune cu cele rele. Mărturisirea de asemenea nu înseamnă a pune în balans lucrurile bune cu păcatele. Trebuie să las lumina să mă facă să mă simt un ticălos și mizerabil.

b. recunoașterea păcatelor fără a le compara cu alte păcate, trecutul sau păcatele altor oameni. Mărturisind prin comparație – Oameni care au renunțat la păcate grosolane își compară trecutul cu prezentul. Alții își compară viața lor cu viața majorității care trăiește în jurul lor și sunt mulțumiți. Alții se compară cu cei mai depravați oameni din societate luând cel mai de jos standard.

c. recunoașterea tuturor păcatelor fără a ascunde vreunul. adică se mărturisesc anumite categorii de păcate: cum ar fi păcatele pe care noi le numim mici sau păcatele exterioare care sunt văzute de toată lumea dar sunt evitate păcatele din motivații, păcatele gândurilor, intențiilor, înclinațiilor, plăcerilor, dorințelor, pasiunilor,etc.

d. recunoașterea specifică a păcatelor nu la modul general. Plural cuvântuluipăcat sugerează mai mult mărturisirea actelor păcătoase decât o recunoaștere generală a păcatului. Aceasta nu înseamnă să spui la modul general – tratarea păcatelor la grămadă. Crucea ne cere să le tratăm separat și să vedem că fiecare conține întreg principiu al rebeliunii împotriva lui Dumnezeu și fiecare a făcut din calvar o necesitate teribilă. Trebuie să-mi numesc păcatele în mod particular, trebuie să le pomenesc pe nume. Trebuie să venim și să recunoaștem că „acesta” a fost păcat. Înseamnă o mărturisire detaliată și specifică a gândurilor, cuvintelor, acțiunilor, motivațiilor și atitudinilor greșite.  Se include binele pe care l-am omis și răul pe care l-am făcut.

e. recunoașterea păcatelor fără folosirea probabilului. Auzim des în biserici rugăciuni de genul Doamne iartă-mă dacă am păcătuit sau Doamne, poate am păcătuit în săptămâna aceasta. Oamenii aceștia trăiesc într-o ignoranță dusă la extrem când au impresia că într-o săptămână nu au păcătuit.

f. recunoașterea păcatului fără redenumirea lui – ca fiind boală psihică, probleme emoționale, traumatisme familiale dând impresia că tot ceea ce avem nevoie este doar de terapie, nu de eliberare de păcat, de vindecarea daunelor păcatului, de iertarea pedepsei și de curățirea conștiinței de vină.

g. recunoașterea păcatelor personale nu ale tuturor. Așa îți iei toată responsabilitatea pentru păcatul comis. Noi nu facem o afirmare generală – „suntem cu toții păcătoși” și nici nu întrebăm retoric „cine nu păcătuiește?”.Lasă-i pe ceilalți să se mărturisească în dreptul lor – nu o fă tu pentru ei. Este ușor să admiți că ești păcătos într-un mod cât se poate de general și mulți oameni spun “Nimeni nu e perfect”.

[2] Înseamnă recunoașterea păcătoșeniei. Acest lucru înseamnă să declari că natura ta este afectată de păcat și că ai nevoie de puterea transformatoare a lui Dumnezeu nu doar de niște sfaturi sau îndemnuri care te-ar putea schimba ușor. Indicăm nu doar actele păcătoase ci și condiția: sunt păcătos.

[3] Înseamnă recunoașterea și asumarea vinovăției. Putem pune blama pentru păcatele noastre pe ereditate, atmosferă, temperament, diavol, firea pământească, Dumnezeu sau condiția fizică. Putem spune că cineva ne-a indus în eroare. Este o caracteristică a noastră a tuturor de a căuta scuze față de responsabilitatea pentru păcat. Justificarea de sine și scuzele ne exclude de la iertare pentru că ne depărtează de pocăință.

[4] Înseamnă recunoașterea și asumarea consecințelor. Trebuie să recunoști că păcatul merită judecata și pedeapsă – merită furia, moartea și iadul. Trebuie să-ți recunoști vina și că păcatul produce vină. Trebuie să recunoști deasemeni că păcatul este în natura ta și că nu te poți regenera, reforma, schimba, transforma de unul singur.

[5] Înseamnă recunoașterea păcatului public și particular. Maniera mărturisirii sugerează un element public înaintea altora, ca și înaintea lui Dumnezeu deoarece verbul e folosit de Ioan în alte locuri în sensul de mărturisire deschisă (Ioan 1:20; Apocalipsa 3:5. Cuvântul înrudit al verbului a mărturisi, utilizat în contextul botezului vezi Matei 3:6 și Marcu 1:5).

Dacă te-ai supărat pe cineva de lângă tine și i-ai spus o vorbă rea, nu e nevoie să spui întregii biserici de ce ai făcut ci poți să o faci în minutele următoare față de persoana pe care ai supărat-o. Uneori este mai ușor să vorbești public despre un păcat pe care ar trebui, de fapt, să-l rezolvi particular cu persoana împotriva căreia ai greșit.

[6] Este o mărturisire repetată nu singulară. Este repetată pentru că noi păcătuim în mod continuu. Nu poți să-ți ceri iertare de la o persoană pentru toate păcatele pe care le vei face pentru totdeauna ci de fiecare dată când îi greșești. Acțiunea salvatoare a lui Dumnezeu este privita constantă. Verbuliartă este folosit la timpul prezent sugerând o iertare zilnică.

[7]  Este o mărturisire cu scop precis. A mărturisi păcatul nu înseamnă doar a admite că suntem păcătoși ci așezarea lor înaintea lui Dumnezeu și (1)căutarea iertării. Aceasta presupune interes din partea ta nu ca și cum i-ai face un favor lui Dumnezeu. (2) Cerem puterea Duhului pentru a ne feri de repetare. O mărturisire adevărată a păcatelor cere și (3) anticipează, așteaptă iertarea.

[8] Este o mărturisire cu părere de rău. Părerea de rău nu se datorează faptului că ai fost prins, că nu mai poți păcătui ci pentru că L-ai supărat pe Dumnezeu, că te-ai întinat și pentru că ai afectat pe ceilalți, direct sau indirect, prin păcat față de oameni sau prin păcat adus în trupul lui Hristos (2 Corinteni 7:10-11).