Doresc să mă căsătoresc, dar …
Am douazeci si patru de ani, iubesc un tanar, dar daca ne vom casatori, voi zdrobi inima parintilor mei. Ma zbucium foarte mult si ma intreb in ce masura trebuie sa fiu supusa si ascultatoare parintilor mei?
… Uneori, noi descoperim voia lui Dumnezeu urmand sfaturile celor din jurul nostru, mai ales atunci cand acestia sunt crestini adevarati. Nimeni nu ne iubeste mai dezinteresat decat Dumnezeu si cei ce ne-au dat fiinta. De aceea, Dumnezeu ne vorbeste de multe ori prin parinti. Sunt sigur ca tu vrei sa faci voia Domnului in alegerea sotului potrivit. Te sfatuiesc sa analizezi cu atentie punctul de vedere al parintilor tai. Dupa aceea ia tu singura hotararea.
„Imprejurarile sunt numai usi pe care ni le pune inainte viata. Intotdeauna insa, noi suntem aceia care hotaram pe care din ele sa mergem mai departe. Iata de ce suntem responsabili!”
Mama mea este invalida si, in afara de mine, n-are pe nimeni care sa o ingrijeasca. De curand, am fost ceruta in casatorie de un baiat. El nu vrea sa o luam pe mama la noi, daca ne casatorim. Nu stiu ce sa fac si in afara de dumneavoastra nu am pe nimeni care sa ma sfatuiasca. Puteti sa ma ajutati?
Mie mi se pare ca te-ai imprietenit cu cineva care nu este prea milos din fire. Nu-mi place ca baiatul pe care-l iubesti te-a refuzat atat de categoric cand i-ai propus sa o ingrijiti impreuna pe mama ta!
Hotararea ta nu este greu de luat, daca doresti cu adevarat sa fii asa cum te vrea viitorul tau sot. Daca el nu este o fire prea compatimitoare nici de la natura si nici prin harul lui Dumnezeu, vei avea insa de a face toata viata cu un sot egoist si sever.
Daca tu ai fi fost invalida, iar mama ta sanatoasa, cum crezi ca s-ar fi comportat ea? Hotaraste-ti atitudinea dupa acest criteriu. Cu toate ca nu mi-o spui, presupun ca esti crestina, cel putin cu numele. Biblia te invata ca trebuie sa-i fii supusa barbatului tau (Efes. 5:22). Nu trebuie sa te casatoresti cu baiatul despre care mi-ai scris, daca nu accepti sa traiesti in aceasta supunere si sa-i impartasesti atitudinea in cazul de care mi-ai amintit. Te sfatuiesc sa ai o discutie deschisa cu logodnicul tau, sa-i arati responsabilitatea pe care o ai fata de mama ta si sa-i ceri sa o ia si asupra lui. Puneti apoi amandoi problema inaintea lui Dumnezeu, prin rugaciune.
Am 21 de ani si m-am indragostit de un barbat de 35 de ani. A fost deja casatorit si are 5 copii din prima casatorie. Spune ca ma iubeste, dar nu vrea sa divorteze de actuala lui sotie. Mi-a spus ca eu sunt adevarata lui dragoste. Il iubesc mult, dar am si eu doi copii. Va rog, ajutati-ma! Trebuie sa ma silesc sa-l uit sau trebuie sa-l fac sa aleaga?
Vai cum stie sa profite de tine! … Nu fi cea de a treia victima a acestui om. Este un „cuceritor” de profesie, care va ruina vietile tuturor femeilor care-i vor cadea in plasa. Nu te imbata cu apa rece si nu lua in seama falsele lui declaratii de amor. Da la Adam, … acesta este trucul pe care-l folosesc toti „Don Juan”-ii.
Esti tanara si ai toata viata inainte. Dumnezeu ti-a dat doi copii. Este mult mai bine sa te hotarasti sa-ti traiesti viata de acum inainte „fara idile”, decat sa faci din acest impostor tatal copiilor tai. Spui ca nebuniile din tineretea ta au trecut, dar nu explici cum de esti asa de sigura de aceasta. Ai avut cel putin doua aventuri, ceea ce nu se poate spune despre o femeie serioasa. Este timpul sa te hotarasti ce fel de femeie vrei sa fii! Pune-te la punct cu cele materiale si daruieste-le copiilor tai grija si atentia pe care o merita. Cauta sa-L primesti pe Domnul Isus. Alatura-te unei Biserici si Dumnezeu va compensa tragedia vietii tale de pana acum. Cine stie daca, purtandu-te cu cinste, nu vei primi de la Domnul un sot respectabil. In orice caz, nu-ti pierde cumpatul si nu te indragosti de primul barbat care-ti iese inainte…
Am fost ceruta in casatorie de un baiat. Natural, m-am simtit foarte flatata, mai ales ca are o foarte buna „situatie”, este bogat si are un fizic seducator. Sunt sigura insa ca nu il iubesc. El pare foarte dezinteresat tocmai in lucrurile spirituale, care pentru mine au o importanta foarte mare. Pot sa ma casatoresc cu el?
Nu! Daca o casatorie incepe numai dintr-un interes material sau sentimental, necazurile nu vor intirzia sa apara. O unire ca aceasta de care imi scrii tu isi va pierde puterea si farmecul imediat dupa luna de miere. Dragostea adevarata se cladeste pe respect reciproc si pe afinitati comune. Atractia fizica si sentimentala isi au bineinteles rolul lor in contractarea unei casatorii, dar nu trebuie sa confundam „piperul” cu „faina”. Altfel, vai de cei care vor trebui sa „consume” o astfel de casnicie! Dupa ceea ce mi-ai scris, banuiesc ca esti crestina si mergi regulat la Biserica. Cum ai putea trai cu un om pentru care lucrurile spirituale nu au nici un fel de valoare? In locul tau, eu as prefera mai degraba sa raman necasatorita, decat sa-mi leg viata de un om atat de nepotrivit!
Eu si logodnicul meu avem puncte de vedere diferite in problema religiei. Am stat impreuna de vorba si am hotarat ca fiecare sa fie liber sa-si urmeze religia lui. Nu credeti totusi ca este prea riscant sa mergem mai departe cu convingeri diferite? Ne iubim foarte mult si nu trebuie, credem noi, ca religia sa ne desparta. Dorim sa cunoastem si parerea dumneavoastra.
Parerea mea va fi bazata pe invatatura clara a Bibliei. Cu siguranta ca religia nu trebuie sa va desparta, dar tot atat de sigur este si faptul ca va trebuie o credinta comuna pentru a ramane uniti. Sau nu va dati seama cat de importanta este religia sau nu aveti, nici unul si nici celalalt, convingeri foarte definite. Religia presupune raspunsuri la problemele fundamentale ale existentei si reglementeaza toate celelalte sectoare ale vietii. Ea ne spune de unde am venit pe acest pamant, ce rost are viata noastra pe aceasta planeta si cum trebuie sa traim pentru ca destinatia noastra dupa moarte sa fie cea dorita. Exista ceva mai determinant ca religia !? Daca sunteti siguri ca „religia nu trebuie sa va desparta”, de ce imi mai cereti mie sfatul? Eu cred ca mai aveti multe dubii in privinta acestui subiect si, drept sa va spun, este normal sa fie asa. Va sfatuiesc foarte staruitor sa-L cautati din toata inima pe Isus Christos si sa nu va mai multumiti cu formele religioase. Incepeti prin a-L primi pe Christos ca Mantuitor personal. Incredintati-va vietile in mana Lui si va garantez ca atunci veti avea o partasie veritabila. Numai pe o astfel de temelie se poate cladi un camin trainic. Am vazut foarte multe casnicii desfacute din cauza diferentelor religioase. Biblia ne invata sa „nu ne injugam la acelasi jug cu cei necredinciosi”. Fii prudenta!
Tanarul care m-a cerut in casatorie pretinde ca este crestin. Daca m-as bizui pe cuvantul lui, m-as putea casatori cu el. Totusi, uneori mi se pare ca nu este un crestin adevarat si aceasta ma descurajeaza. Ma ingrozeste gandul ca as putea fi inselata. Pot sa-l cred pe cuvant sau nu?
Nu toti cei ce spun ca sunt crestini sunt si in realitate asa. Tu-mi scri ca el nu-ti spune intotdeauna adevarul. Nu ti-a trecut niciodata prin minte ca s-ar putea sa te minta tocmai atunci cand se declara crestin? Cinstea si onestitatea sunt bazele conduitei crestine. Odata, Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14:6; 18:37). Adevarul este intotdeauna acelasi. Daca tanarul de care-mi vorbesti te-a mintit o singura data, atunci el te poate minti oricand si despre orice. „Minciuna este un prost tovaras de drum.” Nu te insoti cu oricine.
Logodnicul meu este de o alta religie. Acum, cand ne facem planuri serioase de viitor, intampinam, pentru prima data, obstacole serioase. Trebuie sa continuam faurirea planurilor, chiar daca in domeniul religiei nu ne putem pune de acord, sau este mai bine sa o lasam balta?
Ar fi preferabil sa va rezolvati problemele legate de religie inaintea casatoriei, chiar daca pentru aceasta va trebui sa mai asteptati putin cu cununia… Acum ati intrat intr-o criza si sunteti pentru prima data constienti de existenta unui conflict de idealuri pe care nu stiti cum sa-l rezolvati. Se vor gasi destui care sa va sfatuiasca sa fiti de acord cu un … dezacord in problema religiei. Eu vreau sa va spun ca asa ceva nu exista! Pentru a avea o viata linistita si fericita este imperios necesar sa existe si o unitate a credintei. Crestinul este „un indragostit de Isus Christos” si toate celelalte iubiri trebuiesc subordonate acestei relatii. Un crestin crede in implicarea lui Dumnezeu in viata lui de fiecare zi. Credinta este mai mult decat un asentiment intelectual; este un angajament existential! …
Iubesc foarte mult o fata care lucreaza in acelasi birou cu mine. Ne-am plimbat de cateva ori impreuna si cred ca si ea ma iubeste. Nu sunt totusi sigur ca ceea ce simt eu pentru ea este „adevarata iubire”. Exista vreun mijloc prin care m-as putea verifica? Puteti sa ma ajutati in aceasta problema?
Conceptia generala, conform careia dragostea este un sentiment dulceag si vaporos, care nu trebuie si nici nu poate fi analizat, este foarte periculoasa si foarte daunatoare in acelasi timp. Ar fi foarte bine ca toti tinerii sa fie mai prudenti din acest punct de vedere. Statisticile arata ca una din patru casnicii sfarseste prin divort si este bine cunoscut ca o persoana divortata are foarte putine sanse sa mai gaseasca fericirea intr-o casatorie ulterioara. Primul sfat pe care ti-l dau este sa te asiguri ca aveti o credinta comuna, solida, in Isus Christos. Neintelegerile religioase se numara printre cele mai stanjenitoare probleme care apar de obicei dupa casatorie, mai ales atunci cand apar copiii. Va mai recomand sa verificati daca aveti puncte de vedere comune in cele mai multe probleme ale existentei. Gusturile voastre, prietenii vostri, distractiile si educatia asemanatoare vor cimenta si mai mult caminul vostru. In sfarsit, va sfatuiesc sa cercetati ceea ce spune Biblia despre casatorie. Daca nu vei intemeia o familie bazata pe aceste principii, riscurile sunt foarte mari. Daca insa va veti conforma Bibliei, casatoria va va fi o bucurie, iar caminul va fi „mai dulce din an in an”, chiar daca nivelul sentimentelor nu este la inceput „incandescent”. Nu te baza prea mult pe sentimente. Ca si in orice alt sector al vietii, ele ne pot insela si in problema casatoriei.
Billy Graham