CELE TREI PRINCIPII GENERALE DE INTERPRETARE A SCRIPTURII

Biblia nu este o carte ca oricare alta. Nu o spun doar cei care iubesc Biblia şi o consideră ca fiind Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, ci chiar şi duşmanii ei, cei care o contestă şi încearcă din răsputeri să o combată şi să o discrediteze. Dar dacă admitem adevărul că această Carte este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, atunci, este foarte important de ştiut dacă mesajul ei are vreo relevanţă şi pentru omenirea secolului XXI sau, dimpotrivă, cuvintele ei s-au adresat doar contemporanilor acestor scrieri.

A intenţionat deci Dumnezeu, prin oamenii pe care i-a folosit pentru scrierea Bibliei, să transmită un mesaj clar atât pentru generaţiile de atunci cât şi pentru noi cei de astăzi, sau dimpotrivă, cuvintele acesteia şi-au pierdut semnificaţia lor iniţială pe măsură ce ,,praful” timpului s-a aşternut peste paginile ei? Dacă aşteptăm ca răspunsul la aceste întrebări să ni-l dea oamenii, care în cel mai fericit caz vor fi cel puţin subiectivi, dacă nu chiar rău intenţionaţi şi hotărâţi să combată mesajul Bibliei, care condamnă clar şi cu vehemenţă modul de trai egoist şi păcătos al omului ,,modern”, atunci cu siguranţă vom alege o cale greşită de a afla adevărul. De fapt, răspunsul ni-l dă chiar Biblia însăşi: Deuteronomul 6:6-9: ,, Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.

Este cât se poate de clar că mesajul Bibliei se adresa atunci, când a fost transmis de Dumnezeu prin autorii scrierilor sfinte, atât generaţiei de atunci cât şi celor ce aveau să le urmeze, deci şi nouă, celor de astăzi. Rămâne totuşi de stabilit în ce mod trebuie abordate scrierile Sfintelor Scripturi, astfel încât interpretarea acestora să fie corectă, cât mai aproape de sensul ei original, pentru ca mesajul ei să nu poată fi denaturat, ci dimpotrivă să fie înţeles pe deplin, în contextul istoric şi cultural din vremurile în care a fost transmis de Dumnezeu, dar, totodată înţelegând cât mai corect modul de aplicare practică pentru generaţia noastră.

Totuşi, având în vedere că Biblia nu este o carte ca oricare alta, aşa cum am stabilit de la început, există vreo şansă ca un om obişnuit să-i poată pătrunde mesajul reuşind să o interpreteze corect? De ce există o mulţime de oameni cu pregătire academică în domeniul literaturii, filozofiei, istoriei, arheologiei, biologiei şi chiar unii cu pretinse studii în teologie, care nu sunt capabili să înţeleagă adevăruri elementare revelate în Cuvântul lui Dumnezeu, dar pe care le poate pricepe foarte lesne chiar un copil preşcolar? Răspunsul la întrebarea aceasta ni-l dă tot Biblia: Luca 10:21: ,,În ceasul acela, Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” Adevărul este că Biblia nu poate fi înţeleasă pe deplin decât atunci când ne apropiem de aceasta cu atitudinea omului smerit, conştient că înaintea ochilor săi stă Cuvântul unui Dumnezeu infinit, Cel de trei ori Sfânt, Creatorul întregului univers cu tot ce cuprinde acesta şi Creatorul fiinţelor omeneşti deopotrivă. Dumnezeu aşteaptă ca noi oamenii să înţelegem că El Însuşi vrea să ne vorbească prin Cuvântul Său şi că mesajul Bibliei este de o importanţă crucială pentru stabilirea destinului nostru veşnic. Rezultă deci, că interpretarea corectă a mesajului Bibliei este dependentă de iluminarea minţii omului de către Duhul lui Dumnezeu, Cel care de fapt, a inspirat pe fiecare autor al cărţilor Sfintelor Scripturi. Aceasta este posibilă în urma rugăciunii şi meditaţiei profunde asupra textelor, până când fiecare bucată de text se va desface înaintea ochilor cititorului dezvăluindu-i mesajul iniţial transmis de Autorul divin. Chiar şi aşa majoritatea teologilor vor fi de acord că Biblia conţine şi adevăruri greu de pătruns de mintea, totuşi limitată a omului, sau chiar adevăruri care probabil nu vor fi înţelese niciodată cât vom trăi pe acest pământ. Avem convingerea că atunci când vom ajunge în Ceruri, în prezenţa lui Dumnezeu, toate întrebările care nu şi-au aflat răspunsul aici îl vor găsi acolo.

Aşadar, dacă Biblia poate fi interpretată, şi dacă Dumnezeu vrea ca noi să-i pricepem corect mesajul, care este metoda corectă prin care putem face aceasta, aşa încât interpretarea ei să nu fie greşită şi cu atât mai grav spre condamnarea noastră? 2 Petru 3:16b: ,,În ele sunt unele lucruri grele de înţeles pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”

Ştiinţa care se ocupă cu interpretarea textelor vechi, precum cărţile Sfintei Scripturi, se numeşte Hermeneutică. Cu toate că această ştiinţă a fost perfectată în ultimele secole, totuşi principiile ei au fost aplicate din cele mai vechi timpuri de către cei care au studiat cărţile Sfintelor Scripturi, căutând la rândul lor să descopere în ele mesajul lui Dumnezeu pentru poporul Său. Însuşi Domnul Isus Cristos a folosit principiile de interpretare ale hermeneuticii atunci când a explicat înţelesul cuvintelor Vechiului Testament cu privire la împlinirea profeţiilor în persoana şi lucrarea Sa. Luca 24:27: ,,Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” Luca 24:44-45: ,,Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi.” Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.”

Cei mai mulţi specialişti în hermeneutică, sunt de acord că există trei principii generale de interpretare: Principiul simplităţii sau sensul natural, Principiul istoric şi Principiul armoniei şi unităţii.

Principiul simplităţii sau sensul natural.

Atunci când citim un text din Biblie trebuie să avem în vedere în primul rând sensul literal al celor scrise, ceea ce ni se comunică în mod direct şi clar, fără a căuta sensuri ascunse ale cuvintelor, ca şi cum Biblia ar fi o colecţie de scrieri codificate care nu pot fi înţelese decât de un grup restrâns de ,,iniţiaţi” în aceste taine ale ,,decodificării” textelor sfinte. Dumnezeu a intenţionat de la început ca mesajul său să fie clar şi direct, uşor de înţeles de către cei care-l auzeau. Este adevărat de asemenea că în Biblie este folosit uneori şi un limbaj figurativ, însă lucrul acesta reiese clar din context, astfel încât cititorul poate distinge uşor sensul direct, literal de sensul alegoric, figurativ al textului. De asemenea este deosebit de important să nu încercăm să denaturăm sensul iniţial al textului prin scoaterea unui pasaj din contextul său imediat, din contextul mai larg al cărţii Bibliei în care se găseşte şi chiar din contextul întregii Scripturi. Orice cititor al Bibliei care nu respectă aceste reguli elementare de interpretare va risca să ajungă la interpretări greşite ale textelor biblice, mult îndepărtate de sensul iniţial intenţionat de autor, la învăţături greşite, aberante uneori şi chiar la erezii nimicitoare.

Să luăm câteva exemple: Ioan 14:6: ,,Isus i-a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Când Domnul Isus afirmă că El este ,,Calea ”, şi apoi întăreşte afirmaţia prin faptul că nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin El, ar fi absurd să interpretezi, cum se străduiesc unii din răsputeri, că Isus este ,,o cale” între multe altele care duce le Dumnezeu. Este cât se poate de evident sensul afirmaţiei Domnului Isus care exclude în modul cel mai categoric orice posibilitate de a căpăta mântuirea în afara credinţei în persoana şi lucrarea Sa.

1 Timotei 6:10: ,,Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Când apostolul Pavel spune în mod cât se poate de clar că ,, iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”, este greşit să citeşti ,,banii sunt rădăcina tuturor relelor” pentru că nu ,,bietele” monede de metal sau bancnote de hârtie sunt vinovate pentru că omul şi-a lipit inima de acestea şi de ceea ce reprezintă acestea, adică de bogăţiile pământeşti.

Pe de altă parte când în Biblie găsim afirmaţii ale Domnului Isus ca: ,,Eu sunt Uşa (Ioan 19:9), Eu sunt Păstorul cel bun(Ioan 10:11) sau Eu sunt Viţa(Ioan 15:5), este evident că acestea sunt exprimări figurative, pe care de altfel chiar El le clarifică în context, fără a fi cazul să ne închipuim că Isus ar fi fost ,,o uşă” în adevăratul sens al cuvântului, ştim şi că El nu a fost nici păstor cu adevărat şi nici nu putem să ne închipuim de asemenea că El ar fi fost ,,o viţă de vie” în adevăratul sens al cuvântului. Acestea erau doar figuri de stil pe care Domnul le folosea în predicare pentru a întări anumite învăţături cu privire la persoana, atributele şi lucrările Sale.

2. Principiul istoric.

Cu toate că Biblia nu este o colecţie de cărţi de istorie, în sensul în care oamenii ar fi produs-o fără vreo iniţiativă din partea lui Dumnezeu, trebuie să admitem că Biblia nu poate fi înţeleasă corect fără a ţine cont de contextul istoric în care au apărut fiecare din scrierile sale. Aceste principiu de interpretare se mai numeşte şi principiul primilor destinatari. Este evident că primii ascultători sau primii cititori ai scrierilor sfinte au fost şi cei mai capabili să înţeleagă mesajul destinat în primul rând lor. De aceea este esenţial să încercăm să răspundem la întrebări de genul: Cine a scris cartea? Pentru cine a fost scrisă (cine au fost destinatarii)? În ce circumstanţe a fost scrisă? Cu ce scop a fost scrisă?

Apoi determinarea genului literar pe care îl foloseşte autorul este de importanţă crucială în interpretarea textului. Expoziţiunea (Ex.: Romani), naraţiunea şi biografia (Ex.:Geneza), pildele şi parabolele, poezia, proverbele şi literatura de înţelepciune, profeţia şi literatura apocaliptică, toate acestea sunt tipuri de literatură distincte de care trebuie să ţinem seama atunci când abordăm un text din Biblie, pentru că specificul fiecărui gen literar folosit de autorii Sfintelor Scripturi influenţează mesajul transmis iniţial unor destinatari care erau familiarizaţi cu aceste stiluri de scrieri.

Pentru a ajunge într-o situaţie asemănătoare cu cea a contemporanilor scrierilor sfinte este necesar să reconstruim prin acumulare de cunoştinţe climatul iniţial în care au apărut cărţile Scripturii.

Exemplu: 1 Corinteni 8:1-13: ,,În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte. Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”),totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

În privinţa textului de mai sus, dacă vom ocoli întrebările cu privire la destinatari, circumstanţe şi scopul scrierii epistolei lui Pavel către Biserica din Corint, atunci fie nu vom înţelege nici o iotă din ceea ce vorbeşte Pavel, fie vom trage concluzia greşită că pur şi simplu a mânca carne poate fi un prilej de poticnire şi de cădere în păcat pentru fraţii noştri mai slabi. De fapt, prin analiza atentă a întregului context al epistolei, comparându-l apoi cu cele relatate în Faptele Apostolilor, folosindu-ne chiar de unele comentarii avizate ale textelor, vom înţelege mult mai clar că Pavel vorbea unor creştini imaturi din punct de vedere spiritual, care convertiţi fiind de la păgânismul idolatru la creştinism, aveau nevoie de un timp oarecare în care să fie feriţi de expunerea din nou la acele acte idolatre care le ruinase viaţa şi le afectase conştiinţa. Creştinii maturi spirituali aveau obligaţia de veghea la aceste lucruri cu înţelepciune şi dând dovadă de abţinere chiar de la a mânca carne, ce se vindea probabil în pieţe şi care, probabil provenea de la acele temple păgâne unde se sacrificau animalele în cinstea idolilor, care, la drept vorbind erau totuna cu ,,nimic” din moment ce erau doar nişte bucăţi de lemn, piatră sau metal fără viaţă, dar de care Diavolul s-a folosit pentru a ţine în întuneric spiritual popoare întregi, rănindu-le conştiinţele şi purtându-i în rătăcire în păcate grozave şi nesocotirea adevăratului Dumnezeu, Creatorul întregului univers şi al oamenilor.

3. Principiul armoniei şi unităţii

Acest principiu are la bază adevărul deosebit de important de ştiut şi acceptat, că Biblia este în ultimă instanţă vorbirea lui Dumnezeu către noi oamenii şi nu un produs al înţelepciunii şi iscusinţei autorilor umani ai scrierilor sfinte. Asta înseamnă că între cele 66 de cărţi care alcătuiesc Biblia creştinilor există o unitate care depăşeşte cu mult intenţiile originale ale autorilor umani ai Sfintelor Scripturi. În virtutea acestei interpretări, Noul Testament devine automat împlinirea conţinutului de promisiuni divine aflate în Vechiul Testament. Pe de altă parte sarcina celui care interpretează un text biblic este să înţeleagă ce însemnătate are o parte dintr-un anumit pasaj în lumina întregului conţinut al revelaţiei biblice. Acest tip de interpretare se mai numeşte şi interpretare teologică. De aceea este absolut necesară o cunoaştere temeinică a întregii Scripturi, deoarece aceasta ne va feri de interpretări forţate ale unor texte mai puţin clare, prin scoaterea unor pasaje din contextul lor imediat şi chiar cel larg al întregii Biblii. Asemenea abordări greşite ale textelor biblice mai obscure, pot duce la învăţături total greşite, care contrazic linia generală a întregii Scripturi şi care generează întotdeauna confuzie în mintea credincioşilor, care, chiar sinceri fiind, învaţă şi practică lucruri nebiblice, ce nu pot decât să atragă asupra lor mânia lui Dumnezeu.

Cum procedăm atunci când, în parcursul nostru prin textele Bibliei, dăm peste pasaje care, aparent par să contrazică învăţătura generală a Cuvântului lui Dumnezeu? Principiul armoniei şi unităţii Bibliei spune de fapt şi în esenţă că Biblia se interpretează cu Biblia. 2 Timotei 3:16: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”. Dacă toată Biblia este numai Cuvântul lui Dumnezeu, adică nu un amestec de cuvinte ale lui Dumnezeu şi cuvinte ale oamenilor, atunci Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine, astfel încât într-un loc să spună ceva iar în alt loc El Însuşi să contrazică afirmaţia anterioară.

Deci, regula este că un pasaj mai obscur, care aparent pare să contrazică învăţătura generală a Bibliei se va interpreta în lumina altor pasaje care îl clarifică pe deplin.

Exemplu: 1 Timotei 2:15: ,,Totuşi ea (femeia – n.a.) va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”.

A fost oare intenţia apostolului Pavel să ne înveţe că o femeie poate fi mântuită prin actul naşterii de fii? Este imposibil să crezi asemenea lucru, atât timp cât toate epistolele lui Pavel sunt pline de afirmaţii cât se poate de categorice cu privire la mântuirea omului (bărbat sau femeie) în exclusivitate prin credinţa în jertfa Domnului Isus Cristos. Efeseni 2:8: ,,Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Aşadar, care ar putea fi interpretarea corectă a versetului de mai sus (1 Timotei 2:15)? Dacă privim cu atenţie contextul imediat al pasajului vom constata că acesta vorbeşte despre ceea ce s-a întâmplat în grădina Edenului, după ce Adam şi Eva au păcătuit. Pentru a clarifica lucrurile, pe baza principiului de interpretare pe care l-am enunţat mai sus, vom apela la cartea Geneza, capitolul 3, unde sunt expuse lucrurile în amănunt. Dumnezeu rosteşte sentinţa către fiecare personaj implicat, astfel încât Evei i se aduce la cunoştinţă faptul că ea şi urmaşele ei de atunci încoace vor da naştere la copii având dureri fizice deosebit de mari. Geneza 3:16: ,, Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii…”. Aşadar, în lumina acestui text, interpretarea pentru 1 Timotei 2:15, va însemna că durerile femeilor din timpul naşterilor, constituie modalitatea de a ispăşi pedeapsa, specifică Evei şi urmaşelor acesteia, vizavi de păcatul săvârşit de ea. Mântuirea femeii, ca şi a bărbatului, este exclusiv prin credinţă, în lumina învăţăturii întregului Nou Testament, şi a întregii Biblii, aşa cum, de altfel, la citirea mai atentă a întregului verset 15 reiese în mod evident: ,,… dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”. Aşadar Biblia nu se contrazice niciodată, ci doar noi, oamenii putem avea senzaţia aceasta atunci când abordăm cu superficialitate conţinutul şi învăţăturile acesteia.

Aşadar am stabilit că unui om, oricine ar fi acesta, nu-i este imposibil să înţeleagă mesajul fiecărei cărţi din Biblie. Trebuie ca acesta să fie conştient că Biblia este în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu, că autorii umani ai scrierilor sfinte au scris sub călăuzirea Duhului Sfânt şi că interpretarea noastră depinde de iluminarea Lui, printr-o atitudine de smerenie, rugăciune şi meditaţie profundă, că trebuie să ţinem seama de principiul simplităţii, care ne îndeamnă să nu căutăm sensuri ascunse ale cuvintelor Scripturii, ci să lăsăm cuvintele să spună ceea ce spun, că există şi exprimări alegorice, figurative, care reies din context, că trebuie să ţinem seama de contextul istoric, cultural, şi de circumstanţele în care au apărut scrierile, de tipurile de literatură folosită şi apoi de principiul armoniei şi unităţii Bibliei care, fiind Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine. Dumnezeu poate şi vrea să ne facă să înţelegem Biblia. De înţelegerea mesajului Bibliei depinde în esenţă chiar mântuirea noastră. Romani 10:13-14;17: ,,Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?; Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Claudiu Lupu