”SĂ NU UCIZI”  ( Exod 20:13)

Porunca a VI-a este una dintre cele mai scurte porunci dar care are un caracter profund. ,,Să nu ucizi.” A VI-a poruncă din Lege, este şi a II-a din poruncile care reglementeaza relatia dintre om si aproapele său. Interesant că pe tablele Legii, aşa cum le avem reprezentate astăzi pe sinagogi, ea este aşezată prima, pe tabla din dreapta.

Cu toţii ştim că cel mai mare bun pe care-l are omul este viaţa pământească. În Predica de pe Munte, referindu-se la îngrijorările cu care se confruntau oamenii, Domnul Isus avea să spună: ,,Oare nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea? (Mat. 6:25b). Viaţa omului este fundamentul tuturor bunurilor de care ne putem bucura pe acest pământ. De fapt, viaţa omului i-a fost dată de Creator pentru a avea un timp, mai scurt sau mai lung, de pregătire pentru viaţa care nu trece, pentru viaţa veşnică.

,,Preţul” vietii omeneşti a fost considerat ieftin de-a lungul veacurilor, în multele forme de organizare a societăţii umane:

• Să ne gândim la societatea sclavagistă din antichitate, când omul, dacă avea o

anumită culoare a feţei sau făcea parte dintr-un popor mai mic şi mai sărac, era considerat o marfă care se poate cumpăra pe bani, în funcţie de capacitatea lui fizică.

• Să ne gândim la perioada marilor războaie care au lovit omenirea, când omul a fost

considerat un pion fără valoare, îndemnat să-şi ucidă semenii ca să împlinească ambiţiile religioase sau economice ale mai marilor săi.

• Să ne gândim la perioada industrializării accelerate când omul a fost considerat o

maşină ieftină de lucru, împins să lucreze ore în şir, pentru a-şi putea întreţine familia, până la epuizare, până la moarte.

• Să ne gândim la secolul trecut când fenomenul uciderii a fost perfecţionat la nivel

de ,,artă” de maşina de război şi societatea nazistă (Hitler), de maşina de război şi de societatea comunistă (Stalin) cât şi de maşina de război şi societatea capitalistă (liberatea portului armei, înarmări, experineţe nucleare: Hiroşima-Nagasaki)

• În final trebuie să spunem că, din pacate, acelasi lucru, este adevărat şi în societatea

contemporană care se considera dezvoltata din toate punctele de vedere (tehnologic, al cunoaşterii, al comunicării etc). Este o anomalie a timpului nostru că în timp ce protecţia şi drepturile animalelor, forumurile despre protecţia mediului au ajuns adevarate teze, direcţii politice, preţul vieţii omului este în continuare scăzut, este desconsiderat prin diverse forme de încălcare a celei de VI-a porunci: prin avort, eutanasie, experiente genetice, crime, etc. Manifestarea, în continuare, a războiului şi rata crescută a violentei, care duce de cele mai multe ori la moarte, fac din societatea noastră o ,,societate a morţii.”

De fapt, în ţara noastră numărul populaţiei, spre deosebire de anii 80, scade deja uşor, un factor negativ constituindu-l şi intensitatea omorurilor pe care le putem vedea prezentate zilnic la TV.

Rolul poruncii a VI-a este de a apăra valoarea şi sfinţenia vieţii. Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu în calitate de Creator şi Susţinător al vieţii, doar El, are dreptul de a oferi viaţa dar şi de a o lua atunci când consideră El. Încă din Vechiul Testament aflăm lucrul acesta: (Deut. 32:39- ,,Sa stiti dar ca Eu sunt Dumnezeu, Si ca nu este alt dumnezeu afara de Mine; Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc, Si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea.”

Aducându-şi aminte de puterea lui Dumnezeu, deşi era un împărat necredincios, Ioram avea să spună, la auzirea veştii că Naaman sirianul a venit în Israel să fie vindecat de lepra lui, următoarele: (2 Împ. 5:7 – ,,Dupa ce a citit scrisoarea, imparatul lui Israel si-a rupt hainele, si a zis: „Oare sunt eu Dumnezeu, ca sa omor si sa invii, de-mi spune sa vindec pe un om de lepra lui?”)

Omul nu are dreptul de a lua viaţa deoarece fiecare dintre semenii lui, că sunt mari sau mici, că arată mai bine sau mai rău, că sunt săraci sau bogaţi, poartă chipul lui Dumnezeu.

Referitor la valoarea vieţii veşnice, Ioan Chrisostom avea să spună: ,,Vrei să ştii pentru ce este de preţ această viaţă? Fiindcă este pentru noi temelia vieţii viitoare şi prilej de luptă şi alegere pentru cununile cereşti.” (Către poporul antiohian, Omilia 6, 4, Migne, P. G., XLVIII. col. 86).

Analizând porunca a VI-a din Lege, ne putem pune urmatoarea întrebare:

I. Ce inseamna “a ucide”?

Biblia ne arată multe feluri în care aproapele poate fi ucis, detaliind clar împrejurările în care s-a întâmplat acest lucru, pe care Dumnezeu îl condamnă. Fiind un dar al lui Dumnezeu şi având un preţ atît de mare, păstarea şi îngrijirea vieţii, pentru timpul pe care ni-l mai dă Dumnezeu, este o datorie şi un drept al fiecărui creştin. Exact lucrul acesta îl cere Dumnezeu prin porunca a VI-a care este nuanţată mai departe, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, atunci când Dumnezeu interzice uciderea.

Uciderea este de 2 feluri:

a.       Uciderea trupului – adică nimicirea vieţii semenului cu orice fel de armă sau obiect mic

sau mare. Lucrul acesta se poate face şi prin lovirea sau rănirea omului care mai târziu îi aduc moartea. Tot uciderea semenului înseamnă epuizarea lui printr-o muncă ce-i scade mult puterea trupului şi astfel îi grăbeşte moartea. Aşa cum s-a întâmplat cu poporul Israel în robia egipteană, asiriană şi cea babiloniană.

O altă formă de ucidere a trupului este lăsarea omului să moară de foame, fie că nu i se dau alimentele necesare întreţinerii vieţii trupeşti, fie că nu i se dă posibilitatea omului să şi le câştige singur. Dar şi atunci când te porţi cu duritate faţă de semenul tău, dacă este mai sensibil sufleteşte el se mâhneşte profund, lucrul acesta ducând la scurtarea vieţii.

Ne putem duce acum la alte exemple practice ale uciderii cum ar fi avortul conştient şi de bună voie. Aceasta a devenit o maladie cronică foarte grava a societatii romanesti de după 1989. Ţara noastră a ajuns sa ocupe un loc fruntas, de nedorit, în clasamentul tarilor cu ratele de avort dintre cele mai mari din lume. Numărul aproximativ de copii avortaţi anual ajunge la 250.000. Stăm rău şi din punct de vedere demografic, adică a raportului nascuti- avortati.

Lucrurile se discută din ce în ce mai puţin din punct de vedere al eticii pe care o prezintă Biblia, ca de exemplu în Ps.139:13-16, unde David conştientizează ceea ce a făcut Dumnezeu înainte de a se naşte: ,,Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” Biblia arată clar pozitia lui Dumnezeu cu privire la fatul uman care isi incepe existenta din momentul conceptiei, arătând că avortul înseamnă ucidere.

Un alt exemplu de ucidere a trupului este sinuciderea. Creşterea numărului de sinucideri, motivate de sărăcie, de onoare sau de tot felul de cauze, este ingrijoratoare. Prin sinucidere vrei parcă să-i spui lui Dumnezeu că nu-I mai dai niciun fel de şansă ca să lucreze în viaţa ta, ca să te schimbe, ca să te reabiliteze.

Răul sinuciderii îşi are originea în încercarea de a lovi in chipul lui Dumnezeu in propria-ţi fiinta. Este, de fapt, mărturia unei necredinte finale si a neacceptari planului divin cu viata ta, indiferent ca împrejurările care au condus la aceasta decizie au fost foarte greu de suportat. Sinuciderea înseamnă şi laşitate şi în unele situaţii transmite lipsa de responsabilitate în faţa semenilor. Sinuciderea este o mare capcană pe care o întinde Diavolul omului inducându-i gândul că prin aceasta problemele lui pământeşti s-au rezolvat, că a scăpat de toate greutăţile vieţii. Numai că sinuciderea nu le rezolvă ci dimpotrivă, pecetluieşte soarta omului pentru veşnicie în iad!

b.      Uciderea sufletului – înseamnă exemplul rău prin vorbe, gânduri sau fapte prin care

aproapele nostru este ispitit de a se abate de la calea lui Dumnezeu. Nici măcar nu-i dai şansa să se apropie de Dumnezeu ci i-L prezinţi pe Acesta într-o lumină negativă. De fapt, când omul rămâne în această stare de păcat Scriptura îl prezintă ca mort din punct de vedere spiritual: ,,păcatul odată înfăptuit aduce moartea” (Iac. 1:15). În legătură cu aceasta Domnul Isus spune: (Mc. 9:42 – Dar, daca va face cineva sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, care cred in Mine, ar fi mai bine pentru el sa i se lege de gat o piatra mare de moara si sa fie aruncat in mare.”)

Tot ucidere sufletească înseamnă invidia, mânia, ura (1 Io. 3:15), lipsa de milă şi clevetirea sau bârfa, păcate condamnate de Domnul Isus în generaţia Lui, de apostolul Pavel, de ceilalţi apostoli şi scriitori atât din Noul Testament cât şi din Vechiul Testament. De fapt, Domnul Isus avea să întărească porunca ,,Să nu ucizi”, chiar la începutul lucrării Sale pe acest pământ când, în Predica de pe Munte a spus: ,, Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.”  Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei.” Sunt nişte atitudini şi vorbe pe lângă care trecem astăzi aşa de uşor dar pe care Domul le-a condamnat ferm.

Întotdeauna când Dumnezeu a ridicat oameni care să-i înveţe pe semenii lor voia şi calea Domnului s-a întâmplat ca pe vremea lui Ieremia: (Ier. 18:18 – „Atunci ei au zis: ,Veniti, sa urzim rele impotriva lui Ieremia! Caci doar nu va pieri Legea din lipsa de preoti, nici sfatul din lipsa de intelepti, nici cuvantul din lipsa de prooroci. Haidem sa-l ucidem cu vorba, si sa nu luam seama la toate vorbirile lui!”). Acesta este un mod de a ucide sufletul.

De fapt, există şi o sinucidere sufletească, atunci când omul acceptă să trăiască în păcat. Aşa cum spune ap. Pavel: ,,Plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23).

După învăţătura Sfintelor Scripturi, viaţa pe care o avem este a lui Dumnezeu care ne-a dat-o şi deci, nu avem voie să facem cu ea ce vrem şi cum vrem. Uciderea ese un păcat condamnat de Biblie fiindcă prin ea se nimiceşte o fiinţă care poartă în ea chipul lui Dumnezeu. Se intră cu nelegiuire în drepturile lui Dumnezeu, care este unicul Stăpân asupra vieţii şi asupra morţii.

Prin ucidere se fură dreptul fiecăruia de a trăi, adică bunul cel mai de preţ dăruit de Dumnezeu omului, viaţa. Apoi, se încalcă porunca dragostei, se încalcă drepturile societăţii faţă de care fiecare suntem responsabili sau avem de îndeplinit ceva. Se ucid generaţii întregi de urmaşi care aveau dreptul să trăiască şi puteau fi utili societăţii.

Dinu D.