De nu aș crede într-un sfârșit,
Și într-o dreaptă judecată,
Aș fi de orice val clintit,
Un călător nefericit,
Prin lumea întunecată!
A Domnului învățătură,
O teamă sfântă și căința,
Iubirea și recunoștința,
Lumina din Scriptură!
frag. de Teodor Groza
02.11.2024
Vișeu de Sus
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 3 Noiembrie 2024
Ora 10.00-12.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 34
Vă așteptăm cu bucurie!
Din negurile lumii lipsită de speranță,
Ne cheamă Dumnezeu înspre o nouă viață,
O viață în lumină, credință, ascultare,
O viață de slujire și sfântă închinare!
12.10.2024
Vișeu de Sus
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 13 Octombrie 2024
Ora 10.00-12.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 34
Vă așteptăm cu bucurie!
Necazuri mari sunt pe pământ,
Cu vești tot mai tulburătoare,
Cărări croite spre mormânt,
Trudă și goană după vânt,
Tot prețul pentru neascultare…
Dar dinspre Cer tot mai răsună,
Chemarea plină de îndurare,
Neprețuita Veste Bună,
Ce-n jurul lui Hristos adună,
Pe cei ce caută salvare!
frag. de Teodor Groza
28.09.2024
Vișeu de Sus
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 29 Septembrie 2024
Ora 10.00 la 12.00
și 18.00 la 19.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus
Str. Bogdan Vodă, nr 34
Vă așteptăm cu bucurie!
Pentru anul de-ndurare,
Hăruit și-nbelșugat,
Să aducem închinare,
Slavă, cinste și onoare,
Veșnicului Împărat!
frag. de Teodor Groza
13.09.2024
Vișeu de Sus

În lumea asta trecătoare
În lumea asta trecătoare,
Sunt multe văi chinuitoare,
Cu boli, necazuri, suferință,
Cu oameni prinși în neputință,
Și când povara este mare,
Mulți nu mai văd nici o scăpare.
Ei simt cum viața lor apune,
Și au nevoie de-o minune.
De-aceea azi cu stăruință,
Mă rog cu lacrimi de căință,
Cer pentru cei bolnavi putere,
Iertare, pace, mângâiere!
Te rog Părinte-al îndurării,
Mai lasă harul vindecării,
Lumina sfântului Cuvânt,
Să lumineze pe pământ,
Dezleagă robii din păcate,
De mila Ta să le faci parte,
Când greutățile-i îneacă,
Învață-i a umbla pe apă,
Întărește-n ei credința,
Și fă-i să guste biruința,
Nădejdea slavei viitoare,
Viața fără de hotare!
de Teodor Groza
24.08. 2024
Vișeu de Sus
Psalmi 123:2, , Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor, şi ochii roabei, la mâna stăpânei ei, aşa se uită ochii noştri la Domnul Dumnezeul nostru până va avea milă de noi. , ,
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 25 August 2024
Ora 10.00-12.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Str. Bogdan Vodă, 34
Vă așteptăm cu bucurie!
Credința vie, închinarea,
Smerenia și ascultarea,
Evlavia cu bucurie,
Jertfelnica-i credincioșie,
Devotamentul în slujire,
Sufletul plin de mulțumire,
Pacea, iubirea, curăția,
Au fost podoabe în Maria,
De-aceea cu adevărat,
E un exemplu de urmat!
de Teodor Groza
15 August 2024
Vișeu de Sus
Ev. Luca 1:38
Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.
Ev. Ioan cap 2:5 Mama Lui a zis slugilor: „Să faceţi orice vă va zice.”
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Joi 15 August
Ora 18.00-19.30
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Str. Bogdan Vodă, 34
O zi binecuvântată!
Dacă ești în căutarea scopului vieții tale,
Te invit la rugăciune și la sfântă închinare,
În Scriptură e răspunsul și-adevărul neschimbat,
Ce aduce libertate prin salvarea din păcat!
03.08.2024
Vișeu de Sus
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 4 August 2024
Ora 10.00-12.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 34
Vă așteptăm cu bucurie!
Mă uit spre lumea emancipată
Mă uit spre lumea emancipată
Și văd cum e de val purtată,
Stă pe nisipuri mișcătoare,
Pe-un drum ce duce la pierzare,
Pentru plăcerile de-o clipă,
Cheltuie mult, face risipă,
Batjocorind tot ce e sfânt,
Își sapă propriul mormânt!
Mă uit spre lumea răzvrătită,
De patimi grele-nlănțuită,
Cum se-amăgește cu păreri,
Ce-aduc regrete și dureri,
Cu egoism își cere partea,
Dansând așa cum cântă moartea,
Condusă-n duhul de mândrie,
Trăiește-o falsă bucurie!
Mă uit spre lume și mă doare,
Tot somnul ei de nepăsare,
De-aceea astăzi strig: Trezire!
Peste întreaga omenire.
Cât încă este cu putință,
Să ne rugăm cu stăruință,
Speranța celui păcătos,
E doar în jertfa lui Hristos!
Mă uit spre lume și rostesc,
Cuvântul sfânt, dumnezeiesc,
Cuvânt ce naște-n om credință,
Scăldată-n lacrimi de căință,
Cuvânt ce luminează-n noapte,
Ce binele de rău desparte,
Cuvântul care ne îndreaptă,
Pe calea-ngustă, sfântă, dreaptă!
de Teodor Groza
27.07. 2024
Vișeu de Sus
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 28 Iulie 2024
Ora 10.00 – 12.00
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 34
Vă așteptăm cu bucurie!







