predică pastor Paul Negruț
Când știi că viața ta e trecătoare
Psalmul 90, Eclesiastul 11:9, Ieremia 2:33,
2 Timotei 3:1-17, Ev.Luca 15:11-32…
Când știi că viața ta e trecătoare,
Că ești în lume doar un călător…
De ce trăiești cu multă nepăsare?
De ce pășești așa la întâmplare,
De ce nu ești creștin ascultător?
Când știi că viața ta e ca un abur,
Ce se arată puțintel sub soare…
De ce trăiești așa de imatur?
Nu știi că poate moartea prematur,
Te poate căuta și-i fără îndurare?
Când știi că viața ta e ca o floare,
Ce astăzi înflorește dar mâine se usucă…
De ce să mergi pe căii înșelătoare,
Ce știi că duc la urmă la pierzare?
Tu poți alege Calea ce înspre ceruri urcă!
Când știi că viața ta e ca un vis,
Ce tu alegi de este frumos sau un coșmar…
De ce să fugi de Domnul spre abis?
Întoarce-te la El, să-ajungi în Paradis.
Te rog să pui chiar astăzi păcatelor hotar.
Când știi că viața ta e un dar neprețuit,
Că sufletul e veșnic mai scump ca lumea toată,
Când știi că ai un scop în lume rânduit,
De ce să fii de diavol mințit și jefuit,
Când tu ești o făptură de Dumnezeu creată?
Când știi că viața ta e luptă, pregătire,
Școală cu multe teste spre lumea ceealaltă…
De ce să crezi povești ce duc în rătăcire?
Tu ai prin Cartea Sfântă lumină și sfințire,
O naștere din nou, credință-adevărată!
Când știi că viața ta e astăzi în ruine,
Trăiești cumplita dramă de fiu risipitor…
Te rog să te ridici din starea de rușine,
Întoarce-te din lume cu lacrimi cu suspine…
Acasă te așteaptă un Tată iertător!!!
de Teodor Groza
16.01.2019
Vișeu de Sus
Hotărâri înțelepte pentru 2019 și pentru întreaga viață
Text Ev. Matei 6:19-34
Închinare BCB Speranța Vișeu de Sus
13.01.2019
predică Teodor Groza
Timpul sfânt de închinare
Timpul sfânt de închinare,
E un timp așa frumos,
Când întreaga Adunare,
Se închină prin cîntare,
Proslăvindu-L pe Hristos!
Timpul sfânt de părtășie,
E un timp de cercetare.
Întristari și bucurie,
Contraste în armonie,
În Scriptură desfătare!
Timpul sfânt de rugăciune,
E un timp de pocăință.
Mulțumiri și adorare,
Mijlociri stăruitoare,
Har, putere, biruință!
Timpul sfânt de mărturie,
E un timp, dar limitat.
Toți creștini sunt solie,
Spre un loc din veșnicie.
Iad, sau Raiul luminat.
Timpul sfânt de căutare,
E un timp cu mult folos,
Pentru cel ce vrea iertare,
Prin credină o umblare,
Pe urmele lui Hristos!
de Teodor Groza
12.01.2019
Vișeu de Sus
Invitație
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus
Vă invită la timpul de închinare de
Duminică 13 Ianuarie 2019
Ora 10.00-12.00 și 18.00-19.00
Vă așteptăm cu bucurie!
Săptămâna de rugăciune 2019
Miercuri: rugăciune pentru păstori, evangheliști, misionari și predicatori itineranți
Apoi le-a zis: “Duceți-vă în toată lumea, și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”. (Marcu 16:15-16)
Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. (2 Timotei 4:1-2)
Ceice se împrăștiaseră, mergeau din loc în loc, și propovăduiau Cuvântul. Filip s-a coborât în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hristos. (Fapte 8:4-5)
Marea Trimitere reprezintă porunca Domnului Isus dată întâi ucenicilor și apoi tuturor urmașilor Lui de a propovădui Evanghelia la orice făptură începând din Ierusalim și până la marginile pământului. Ascultând de porunca Domnului, înaintașii credinței baptiste au adus Evanghelia și pe meleagurile noastre. Apoi, generație după generație a continuat această lucrare, și astăzi avem în România aproximativ 2000 de biserici și aproximativ 1000 de lucrători ordinați în slujire. Pe lângă păstorii ordinați, Duhul lui Dumnezeu a înzestrat și a pus pe inima altor frați – evangheliști, misionari sau predicatori neordinați – să răspundă nevoilor de predicare a Cuvântului în bisericile care nu au păstori prezenți la unele servicii divine, sau să ducă mesajul Evangheliei în localitățile unde nu există biserici baptiste. În aceste locuri, Evanghelia este predicată de frați din biserica locală sau de frați vizitatori. De asemenea, ascultând de chemarea Domnului la misiune externă, unii frați sunt implicați în slujiri misionare dincolo de hotarele țării. Înțelegând greutățile slujbei și piedicile pe care le pot avea în calea lucrării, venim înaintea Domnului în rugăciune:
Mulțumire:
• pentru râvna, dedicarea și jertfa păstorilor, evangheliștilor, misionarilor și predicatorilor itineranți;
• pentru toți cei care au auzit Cuvântul și s-au întors la Domnul;
• pentru bisericile nou plantate în țară și peste hotare;
• pentru vremea de libertate religioasă și pentru inimile deschise față de Evanghelie.
Cerere:
• pentru călăuzirea și ungerea Duhului peste toți cei care propovăduiesc Cuvântul;
• pentru încurajarea celor care au parte de încercări și greutăți în slujire;
• pentru resursele spirituale și materiale necesare răspândirii Cuvântului;
• pentru vremuri de trezire spirituală;
• pentru o nouă generație de mari oameni ai propovăduirii Cuvântului.
Mijlocire:
• protecție divină în călătorii pentru cei care merg în alte locuri;
• înviorarea și încurajarea celor care slujesc în zonele împietrite față de Evanghelie;
• mântuirea tuturor membrilor familiilor celor care propovăduiesc Cuvântul;
• uși deschise pentru Cuvânt în toate localitățile țării și peste hotare unde misionează frații noștri.
Ev. Matei cap. 3:13-17
Botezul Domnului Hristos,
E mărturie de credință.
Prin el, El ne-a vorbit de moarte,
De cruce și de suferință.
Botezul Domnului Hristos,
E o dovadă de putere,
De a zdrobi prin jertfă moartea
Și-a birui prin înviere!
Botezul Domnului Hristos,
E până azi o mărturie,
Ce trebuie de toți urmată,
Câți vor urmașii Lui să fie.
Ev. Marcu 15:15-16
Ev. Matei 28:19-20
frag. de Teodor Groza
5 ianuarie 2019
Vișeu de Sus
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
vă invită la închinare în zi de sărbătoare ,,Botezul Domnului,,
Duminică 6 Ianuarie 2019
ora 10.00-12.00
Vă așteptăm cu bucurie!
Botezul lui Isus Hristos
Ev. Matei 3:13 Atunci* a venit Isus din Galileea* la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
14 Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”
15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
16 De îndată ce a fost botezat*, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul* lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
17 Şi din ceruri* s-a auzit un glas care zicea: „Acesta* este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
Ep. ap. Pavel către Romani cap. 6:1-5
Încă un an din viața noastră scurtă
Încă un an din viața noastră scurtă,
S-a scurs grăbit în marea veșnicie…
Un an de har, cu rod, cu trudă multă,
Cu lacrimi, încercări, dar și cu bucurie.
Privim acum în urmă cu recunoștință,
La urma pașilor lăsați de noi pe cale…
Am învățat să fim smeriți și prin credință,
Să semănăm ,,Sămânța,, în inimile goale! ?
Parcă mai ieri intram voioși în noul an,
Cu noi angajamente, cu planuri și cu vise,
Le-am dus la-ndeplinire, sau am trăit în van,?
Cărările spre ieri ne sunt de-acum închise.
Privim acum în urmă cu teamă și căință,
Ne regretăm păcatul, căderile din vale,
Vorbele fără har, duhul de neputință,
Înfrângerile-n luptă, cântările de jale.
Întregul an a fost cu temeri și-alergare,
Pe calea cea îngustă ce duce înspre Rai.
Ne-am străduit să fim spre cer indicatoare,
Ca cei robiți să scape de patimi, chin și vai.?
Privim acum în urmă cu iertare,
Spre frați și spre prieteni și toți ce ne-au greșit,
Vrem să-L urmăm pe Domnul în duh de împăcare,
Căci fără de iertare cine-ar fi mântuit?
Trăind în lumea asta cu multele-i ispite,
Greșim în multe feluri și-atunci când nu dorim.
Dar dacă noi vrem pace și zile fericite,
Ne cerem azi iertare, iertăm, ne pocăim!
de Teodor Groza
29.12.2018
Vișeu de Sus
Biserica Creștină Baptistă Speranța
vă invită cu drag la timpul de închinare
Duminică 30 Decembrie 2018
ora 10.00-12.00
și 18.00-19.00
Luni 31 Decembrie ora 18.00-20.00
Marți 1 Ianuarie 2019 ora 10.00-12.00
Vă așteptăm cu bucurie!
Închinare Biserica Creștină Baptistă Speranța, Vișeu de Sus
mesaj Teodor Groza
Din slava cerului senin
Ev. Ioan cap 1.1-14 și Ioan 10:7-11
Ev. Luca 2:8-14
Din slava cerului senin,
S-a coborât Mântuitorul…
Blândul Păstor, smerit, divin,
Să scape ,,oile,, (oamenii) de chin…
Mesia, Salvatorul!
Din dragoste Doamne-ai venit,
Să cauți ,,oile,, pierdute…
Oi care mult Te-au necăjit,
Ce prin păcat s-au risipit,
Prin văi, pe deal, sau munte.
Din milă Doamne-ai coborât,
Să cauți ,,oile,, rănite…
Oi care sfatul Ți-au urât,
Ce se-ndreptau înspre mormânt,
De cel viclean înfrânte.
Din dor adânc Te-ai întrupat,
Să cauți ,,oile,, zdrobite…
Oi care de mult Te-au uitat,
Care păcatului s-au dat
Și au ajuns robite.
Din bunătate Doamne Te-ai născut,
Să cauți ,,oile,, înstrăinate…
Oi care încă nu Te-au cunoscut,
Cuvântul Tău nu l-au crezut,
Și-au rătăcit în noapte.
Din îndurare ai ales să vii,
Să cauți ,,oile,, bolnave, disperate…
Oi prinse în a răului stihii,
Oi parcă hăituite prin pustii,
Slăbite mult și însetate.
Din miile de voci ce zilnic te îndeamnă,
Dacă te știi și tu o oaie rătăcită…
Să știi că azi Păstorul cel bun și blând te cheamă,
Mărturisește-i lui a vieții tale dramă,
Să poți să ai de-acum o viață fericită!
Din veșnicie Doamne Ți-ai hotorât venirea,
Să dai ,,oilor,, Tale viața din belșug…
Iertarea prin credință, căința, mântuirea,
Puterea de sfințire, lumina, ocrotirea
Și harul de a trage cu Tine-acum la jug.
de Teodor Groza
22.12.2018
Vișeu de Sus
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus
vă invită cu drag la închinare
Duminică 23 Decembrie
Ora 10.00-12.00
și 18.00-19.30
Vă așteptăm cu bucurie!







