Biserica vie, între lucrurile de jos (de pe pământ) și lucrurile de sus…(din cer) Text Coloseni 3:1-25 mesaj Teodor Groza
BCB Speranța Vișeu de Sus, 2 Iunie 2019
Biserica vie, între lucrurile de jos (de pe pământ) și lucrurile de sus…(din cer) Text Coloseni 3:1-25 mesaj Teodor Groza
BCB Speranța Vișeu de Sus, 2 Iunie 2019
Iar plânge Cerul peste țară
Iar plânge Cerul peste țară,
Cu lacrimi mari în stropi de ploaie…
Înfrigurată primăvară,
Că omenia-i floare rară,
Ca un copil pierdut în gară…
Fă Doamne sfinte să răsară,
În noi a dragostei văpaie,
Să curgă harul în șuvoaie!
Sunt multe vijelii în țară,
Şi grindina ravagii face,
Nuiaua Domnului coboară,
Ne mustră iar, a câta oară???
Că necredința ne-npresoară,
Purtăm a răului povară,
În patimi omenirea zace
Şi prea puțini vor har şi pace!
Și cum să nu fim judecați,
De Marele Judecător,
Când suntem zilnic mai stricați,
De tot ce-i sfânt înstrăinați,
La juguri rele înjugați…?
Fă Doamne să fim luminați,
De Tine să ne fie dor,
Să fim al Tău salvat popor !
de Teodor Groza
30.05. 2019
Vișeu de Sus
Invitație la închinare
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 36
Joi 30 Mai 2019 Ora 18.00-19.30
Duminică 2 Iunie 2019
Ora 10.00-12.00 și 18.00-19.30
(ne rugăm pentru limitarea pagubelor în zonele afectate de inundații, protecția oamenilor și oprirea ploilor din țară…)
Ne rugăm pentru întoarcerea oamenilor la Dumnezeu!
Vă așteptăm cu bucurie!
Bisericile Creştine Baptiste din România
Consiliul Uniunii întrunit în data de 16 aprilie 2019 a hotărât ca organizarea celui de-al 37-lea Congres al Cultului Creștin Baptist din România să se desfăşoare în zilele de 24-25 mai 2019, la Cluj Napoca. Lucrările Congresului vor avea loc în lăcaşul de închinare al Bisericii Creştine Baptiste Nr.1 din Str.Ospătăriei nr.10, cartier Mănăștur.
În ascultare de porunca Celui Viu, căruia I-a fost dată toată puterea în Cer și pe Pământ, Matei 28:19-20, tema Congresului va fi: „Uniți în Hristos pentru misiune”

În lumea de azi e multă durere
În lumea de azi e multă durere,
Născută adesea din trăiri în păcate,
Sunt prea mulți robiți de bani și putere,
Târâți de ispite pe căi necurate.
Doar jos pe pământ își adună avere,
În slava deșartă găsindu-și plăcere,
Ei fug de lumină, le place în noapte,
Amăgiți de-a lor fire și-a veacului șoapte.
Sunt zilele grele, sunt zile din urmă,
Cu multă mândrie, egoism, necredință,
Cu mulți dezertori din a Domnului turmă,
Cu oameni firești și fără conștiință.
Cu măști ca la teatru și evlavie de formă,
Unde binele-i rău și răul e normă,
Ei urăsc adevărul și buna cuvință,
Nu cred în iubire, nici în pocăință.
Suntem în război de ordin moral,
Se dau lupte grele și înverșunate,
Se luptă azi sfinții cu urmașii lui Baal,
Scriptura pe unii de alți-i desparte.
Dar lumea vrea circ, desfrâu, carnaval,
Mănâncă și beau până ajung în spital,
Au sufletul gol și minți întinate,
De calea sfințirii fug tot mai departe.
Acum e o vreme de cernere mare,
Avem libertate! Ce alegem să fim?
Ori drepți credincioși cu o sfântă-nchinare,
Ori mari păcătoși, dar ne prăpădim.
Suntem responsabili viața-i trecătoare,
Azi încă avem prilej de-ndreptare,
De vrem fericirea, de vrem să trăim,
La Domnul Isus acum să venim.
Se va face odată în lume dreptate,
De Prințul dreptății, Împăratul slăvit,
Popoarele toate vor fi judecate,
Nu-i nimeni uitat, nu-i nimeni scutit…
O dreaptă răsplata la toți după fapte,
Cununa vieții sau chinul de moarte.
Ferice atunci doar de omul smerit,
Ce-a crezut în Hristos și cu drag l-a slujit!
de Teodor Groza
18.05.2019
Vișeu de Sus
Închinare Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 36
Duminică 19.05.2019
ora 10.00-12.00 și 18.00-19.30
Vă invităm cu drag!
Credinciosul reabilitat…
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
12.05.2019 mesaj Teodor Groza

Când am fost lovit în viață
Când am fost lovit în viață,
De îndoieli și întristare,
Când păream fără speranță,
Parcă fără rost sub soare,
Ca și Toma altădată…
Într-o zi de dimineață,
Frații plini de bucurie,
Cu încredere pe față,
Au grăit de veșnicie,
Și au spus că Domnu-i viu…
Mi-au făcut cu drag chemare,
Și-am primit a lor povață,
Am venit la Adunare,
Cu un gând de cercetare,
Cu privire la-nviere…
Domnul mi s-a arătat,
Mi-a vorbit și m-a mustrat,
Mi-a reîntregit credința,
Pacea sfântă, biruința…
Bucuros m-am închinat,
Veșnicului Împărat,
Dumnezeu adevărat!
de Teodor Groza
04.05.2019
Vișeu de Sus
,,Te confrunți cu îndoiala în viața de credință?
Hai și tu la Adunare să primești prin închinare,
Pace sfântă, bucurie și deplină biruință!,,
Închinare Biserica Creștină Baptistă Speranța,
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 36
Duminică 5 Mai 2019
Ora 10.00-12.00
și 18.00-19.30
Vă așteptăm cu bucurie!
Veniți creștini cu drag, veniți la închinare
Veniți creștini cu drag, veniți la închinare,
În fața lui Hristos cel veșnic lăudat…
Cu toți să-i mulțumim că-n dragostea lui mare,
Prin jertfa de pe cruce ne cheamă la iertare,
El este Salvatorul! Cel viu cu-adevărat!
Creația întreagă cântă de bucurie,
E cerul și pământul cu harul luminat,
Primim o veste bună a Tatălui solie,
E biruit păcatul și moartea pe vecie…
Hristos a biruit! Hristos a înviat!
E fiecare suflet atins de un fior,
Învinge iar Lumina în valea umbrei reci,
Sunt inimile noastre cuprinse de un dor,
Renaște o speranță în cei ce știu că mor…
E biruit vrășmașul! Hristos e viu în veci!
Veniți prieteni dragi robiți de neputință,
Acum de Domnul Isus puteți fi dezlegați,
Dar lepădați păcatul chiar azi prin pocăință,
Plecați-vă genunchii în rugă prin credință,
Din moartea de păcate să fiți toți înviați!
Au înflorit toți merii și prunii din grădină,
Livada și câmpia sunt toate-acum în floare,
Un cor de păsărele cântă fără odihnă,
Creștinii pe pământ mărturisesc cu râvnă:
,,E ziua Învierii!,, ,,E zi de sărbătoare!,,
de Teodor Groza
27.04.2019
Vişeu de Sus
Biserica Creștină Baptistă Speranța
Vișeu de Sus, str. Bogdan Vodă, 36
vă invită cu drag la închinare
Duminică 28 Aprilie 2019
Ora 10.00-12.00 și 18.00-19.30
Sărbătorim Învierea Domnului Isus Hristos
Hristos a înviat!!!
Vă dorim tuturor o sărbătoare binecuvântată!
BCB Speranța Vișeu de Sus, 26.04.2019 (Vinerea mare…)