Rugăciune pentru slujitori
Aranjament muzical, orgă și voce Szabo Lucian
Versuri de Teodor Groza
Editare text, audio video, Husac Oliver
Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi* Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!
Și ninge, ninge liniștit
Și ninge, ninge liniștit,
Peste pământul înghețat,
Un dar frumos de sus venit,
Îmbracă ,,lutul,, murdărit,
În alb imaculat!
Peste ogorul semănat,
Și ninge ca-ntr-un tainic vis,
Să se-mplinească ce-i promis,
Ce în Scriptură este scris:
Rod copt la secerat!
Și ninge cu mesaj divin,
Șoptind spre lumea întinată:
Trăirea în păcat e chin!
Dar în Hristos e cer senin,
Viață binecuvântată!
Și ninge fulgi înfrigurați,
Că-n lume-i mare asuprirea,
Vrășmașul ne vrea dezbinați,
De tot ce-i sfânt înstrăinați,
Să nu trăim iubirea!
Și ninge când e rânduit,
Că toate-au timp și rost sub soare,
Chiar omul este fericit,
Doar când ascultă neclintit,
A Domnului chemare!
Și ninge, ninge cu fulgi mari,
Peste țărâna înlăcrimată,
Că-n lumea celor slabi și tari,
Oamenii buni sunt tot mai rari,
Credința-i lepădată!
Și ninge mult cu fulgi frumoși,
Cu-ndemn solemn spre omenire:
,,Fiți oameni sfinți și credincioși,
Urmați Lumina bucuroși,
Statornici în slujire!
de Teodor Groza
Vișeu de Sus
13 Ianuarie 2024
Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Duminică 14 Ianuarie 2024
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Str. Bogdan Vodă, 34
Ora 10.00 la 12.00
și 18.00-19.30
Vă așteptăm cu bucurie!
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
1 Ianuarie 2023 – Teodor Groza
În liniște sau zgomot mult
În liniște sau zgomot mult,
Un an de zile-a mai trecut,
A fost un an de îndurare,
Dar a trecut în grabă mare,
Un an cu rod și mărturie,
Desprins cumva din veșnicie,
Un an în care-am învățat,
Cine suntem cu-adevărat,
Un an cu multe frământări
Dar cu răspuns la întrebări,
Un an cu-nfrângeri în păcate
Și luptă pentru libertate,
Un an în care-am investit,
În ce-am crezut și ce-am iubit,
Un an în care-am semănat,
Ori neghină ori grâu curat,
Ori o stricată-nvățătură,
Ori adevărul din Scriptură,
Ori chipul lumii păcătos,
Ori slava Domnului Hristos!
Primiți vă rog gândul ce-l am,
Acuma la sfârșit de an.
Din toate câte sunt sub soare,
Nimic nu e la întâmplare.
Dar repede ne trece viața,
Ca zorii zilei dimineața,
Cu bucurii și cu dureri,
Cu mult prea scurte primăveri,
Zburăm în anii tinereții,
Dar ne lovim de-ai bătrâneții,
Făpturi plăpânde, visătoare,
Prin lumea asta călătoare,
O vreme prunci fără dureri,
Apoi părinți purtând poveri,
Acum aici cu-ntreaga fire,
Mâine doar dor și amintire,
O vreme cu cei dragi la masă,
Și-apoi plecăm spre altă casă.
Ne naștem toți aici pe rând,
Și-apoi grăbim înspre mormânt,
Gingași în vale înflorim,
Dar nu știm ziua când murim.
Și-atunci ne întrebăm plângând:
Ce este viața pe pământ?
Găsim răspunsul în Scripturi,
În sfintele-i învățături.
Viața, e un dar divin,
Pahar cu miere și pelin,
Cu-un scop înalt și datorie,
De-a ne-nchina cu bucurie,
Acelui care ne-a creat,
Și Fiul pentru noi și-a dat,
Acelui care ne-a iubit,
Și-a fost pe cruce răstignit,
Ca să ne-ntoarcem cât se poate,
De la plăcerile deșarte,
Prin rugăciuni stăruitoare,
Să cerem Tatălui iertare,
Pentru anii de neștiință,
În păcat și necredință,
Dar să trăim de-acum frumos,
Spre slava Domnului Hristos,
An după an să-L preamărim,
În veci de veci cu El să fim!
Ce trebuie să ai în viața ta dacă vrei să împlinești voia lui Dumnezeu?
Text Ev. Luca cap. 1:26-38
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Luni 25 Decembrie 2023
pastor Teodor Groza
Pe-ntreg pământul iar răsună
Pe-ntreg pământul iar răsună,
Mesajul sfânt și glorios,
Colindele cu vestea bună,
Chemarea care ne adună,
În jurul Domnului Hristos!
Se simte-n aer că plutește,
Un fin parfum de sărbătoare,
Toată Scriptura-adeverește,
Că Fiul cel născut în iesle,
E jertfa sfântă, salvatoare!
De două mii de ani prin har,
Lumina luminează-n noapte,
Dar pentru mulți va fi-n zadar,
De nu pun răului hotar,
Vor plânge veșnic în păcate!
Se va cânta din nou cântarea,
Despre divinul, , dar, , de sus,
Dar câți vor prețui-ndurarea,
Câți vor primi acum iertarea,
Primind în inimi pe Isus?
Sunt pregătiri de praznic mare,
Dar cerul e înlăcrimat,
Oameni-s tot în dezbinare,
În tulburări și neascultare,
Nu vor un veșnic Împărat!
Ne iartă Doamne necredința,
Trăirea în deșertăciune,
Îmbracă-ne cu pocăința,
Cu mulțumirea și voința,
De-a împlini faptele bune!
Veniți creștini să înălțăm,
Colindele cu bucurie,
Doar lui Hristos ne închinăm,
Viața-ntreagă să-i predăm,
Să fim cu El și-n veșnicie!
de Teodor Groza
19.12. 2023
Vișeu de Sus
Invitaţie
Biserica Creştină Baptistă „Speranţa”
Vişeu de Sus , str. Bogdan Vodă, nr. 34,
vă invită cu drag la serviciile de rugăciune şi ascultare a Evangheliei
Programul de închinare sărbători 2023
Duminică 24 Decembrie 2023 ora 10.00-12.00
și 18.00-19.00
Ajunul nașterii Domnului Isus
Rugăciune, colinde, predicarea Evangheliei…
Luni 25 Decembrie ora 10.00-12.00
Sărbătoarea nașterii Domnului Isus
Rugăciune, colinde, predicarea Evangheliei…
Duminică 31 Decembrie Ora 10.00-12.00
și ora 18.00-19.30
Rugăciunea de mulțumire la sfârșit de an
Luni 1 Ianuarie 2024 ora 10.00-12.00
Anul nou
Închinare biserică : Rugăciune, cântece, predică…
Vă aşteptăm cu drag!
Sărbători fericite şi un an nou binecuvântat!
Asociația Medicilor Creștini din România la timpul de închinare cu Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus .
Duminică 3 Decembrie 2023
Vineri și Sâmbătă au oferit consultații și tratament gratuit în Viseu de Sus, Petrova, Vișeu de Jos, Crasna.
Le mulțumim pentru slujire!
Slavă Domnului!






Invitație
la rugăciune și ascultarea Evangheliei
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Str. Bogdan Vodă, 34
Duminică 3 Decembrie 2023
Ne bucurăm să avem cu noi la închinare un grup de medici și studenți la medicină din
Asociația Medicilor Creștini din România.
(din timpul de închinare: rugăciune pentru bolnavi, pentru medici, pentru țară, cântece, mărturii, cuvânt de încurajare…)
Vă așteptăm cu drag!
Veniți iubiți prieteni să înălțăm iubirea
Veniți iubiți prieteni să înălțăm iubirea,
Iubirea arătată în jertfa lui Hristos,
Să ne cunoaștem bine trecutul și menirea,
Să știm ce-i datoria, respectul, dăruirea,
Pe calea închinării spre cerul glorios!
Veniți iubiți prieteni să prețuim Scriptura,
Cuvântul care naște credința-adevărată,
Să lepădăm de grabă minciunile și ura,
Trăirile-n păcate ce ne-au robit făptura,
Să fim creștini destoinici cu inima curată!
Veniți iubiți prieteni acum cu mic și mare,
Să înălțăm spre Cer smeriți o rugăciune,
Să ascultăm cu drag a Domnului chemare,
Să ningă peste țară cu binecuvântare,
Și să trăim cu toții o veșnică minune!
frag. de Teodor Groza
30.11.2023
Vișeu de Sus
Veniți iubiți români să înălțăm iubirea
Veniți iubiți români să înălțăm iubirea,
Iubirea arătată în jertfa lui Hristos,
Să ne cunoaștem bine trecutul și menirea,
Să știm ce-i datoria, respectul, dăruirea,
Pe calea închinării spre cerul glorios!
Veniți iubiți români să prețuim Scriptura,
Cuvântul care naște credința-adevărată,
Să lepădăm cu silă minciunile și ura,
Trăirile-n păcate ce ne-au robit făptura,
Să fim creștini destoinici cu inima curată!
Veniți iubiți români să căutăm unirea,
Unirea în credință, în scop, dar și în fapte,
Să urmărim statornici, evlavia, sfințirea,
Să biruim vrășmașii care ne vor pieirea,
Să luminăm în lume ca stelele în noapte!
Veniți iubiți români să dăruim iertarea,
Iertarea ce-am primit-o și noi de la Isus,
Să facem cu putință și grabnică schimbarea,
Prin mila slujitoare mai rodnică lucrarea,
Cu împliniri alese și fără de apus!
Veniți iubiți români să ținem cu tărie,
Valorile creștine, valori nemuritoare,
Să ningă peste țară din cer cu bucurie,
Să fim spre lumea-ntreagă o bună mărturie,
Poporul ce așteaptă eterna Sărbătoare!
Veniți iubiți români să implorăm salvarea,
Din orice asuprire, din orice nedreptate,
În jertfa de pe cruce avem răscumpărare,
Domnia lui Hristos ne dă eliberarea,
Dreptul la înfiere și viața fără moarte!
Veniți iubiți români acum cu mic și mare,
Să înălțăm spre Cer smeriți o rugăciune,
Să ascultăm cu drag a Domnului chemare,
Să ningă peste țară cu binecuvântare,
Și să trăim cu toții o veșnică minune!
de Teodor Groza
30.11. 2023
Vișeu de Sus
1 Decembrie 2023
La mulți ani România!
La mulți ani dragi români oriunde v-ați afla!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
(Ier 20:13) Cântați Domnului, lăudați pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mâna celor răi.
(Ps 47:7) Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântați o cântare înțeleaptă!
(Ps 98:1) Cântați Domnului o cântare nouă, căci El a făcut minuni! Dreapta și brațul Lui cel sfânt I-au venit în ajutor.
Doamne potolește valul
Melodie, aranjament muzical, voce și orgă
Szabo Lucian
Versuri de Teodor Groza
Editare video text Husac Oliver
Slavă Domnului!