În lumea rece şi amară
În lumea rece şi amară,
Răsare ,,Soarele dreptății,,
Să risipească umbra morții,
Să fie veşnic primăvară!
În valea morții-ntunecată,
Coboară Harul și Lumina,
Să dea trudiților odihna,
Viața binecuvântată!
În lumea asta subjugată,
De patimi și ,,nimicitorul,,
Luptă și azi Izbăvitorul,
Să fie veșnic dezlegată!
În valea de păcat pustie,
Condusă azi prin teroare…
Din Stâncă încă curg izvoare:
Iertare, pace, bucurie!
În lumea plină de durere,
Sub jugul rău și mincinos,
Nădejdea noastră-i în Hristos,
În jertfa Lui și-n înviere!
În leatu-acesta zbuciumat,
Târât prin patimi spre urgie,
Salvarea pentru veșnicie,
E doar Isus, cu-adevărat!
Din peșterile lumii reci,
Te chem prieten drag să vii,
Urmaș al Domnului să fii,
Să ai viața cea de veci!
de Teodor Groza
03.05.2020
Vișeu de Sus
Vă invit să urmăriți transmisia live din
Biserica Creștină Baptistă Speranța Vișeu de Sus
Duminică ora 10.30 – 12.00
și 18.00-19.00
Hristos a înviat!
Vă invit să vă închinați împreună cu noi (de acasă)
și prin dărnicia dumneavoastră să ajutați la zidirea Casei de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste Speranța din Vișeu de Sus. Orice ajutor financiar poate să fie depus în contul dedicat acestui scop, sau direct la Biserică.
În Ron (lei) BCR – RO05RNCB0015105705400001
Vă mulțumim!
pastor misionar Teodor Groza