Era o zi de primavară. Mă aflam în zbor deasupra unui deal înalt, totul părea minunat până când am fost surprins de turbulenţele aerului ce se formau în
spatele acestui deal. Mă aflam la o înalţime mare, parapanta a început să se clatine în stânga-dreapta, să se închidă, intrasem în panică nu prea mai trăisem astfel de momente şi credeam că viaţa mea se va sfârşi aici. În agonia mea, am strigat tare după Dumnezeu.
Ca orice adolescent, încercam să mă remarc. Să cred că sunt mai deosebit decât ceilalţi, persistam în dorinţa de a impresiona şi a fi în rândul celor mai buni. Dar relaţiile cu cercul de prieteni, familia şi colegii erau şubrede din cauza egoismului meu. Eram mereu în competiţie de a deveni cel mai bun, chiar dacă aceasta însemna să-i calc pe alţii în picioare. Mă simţeam neîmplinit, aşa că am încercat alcoolul şi sporturile extreme. În mintea mea se rostogoleau întrebări ce mă măcinau, căutam răspunsuri.
S-a “întâmplat”, înainte de a pleca în armată cu vreo 2 zile, ca un prieten să-mi
vorbească despre creaţie, păcat şi sensul vieţii, lucruri care m-au fascinat. Mi-a spus că, păcat nu este doar să furi, să minţi, să răneşti sau să ucizi, ci păcate erau şi lucrurile pe care le făceam în mod cotidian, zi după zi. Este o atitudine a inimii, de răzvrătire, de împotrivire faţă de Dumnezeu Însuşi. Atitudine din care derivă toate păcatele şi nedreptăţile din lumea noastră. Fiindcă păcatul ridică un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu, o prăpastie adâncă ne desparte de Dumnezeul nostru.
Zilnic mă străduiam să rezolv problemele şi neajunsurile, dar de fiecare dată dădeam greş. În seara aceea am auzit că Hristos este răspunsul dragostei la ură. Răzvrătirea, indiferenţa şi neştiinţa mea le-a luat cu El pe cruce şi le-a răstignit. Jertfa Lui mi-a deschis calea către Dumnezeu, singura cale care putea acoperi prăpastia dintre mine şi Dumnezeu. A fost nevoie de un gest, un gest simplu prin care am recunoscut că doar Hristos poate da împlinirea de care aveam nevoie şi i-am cerut iertare pentru toate lucrurile rele pe care le făcusem şi pentru neascultarea mea faţă de El. În acele momente, i-am dăruit viaţa lui Hristos pentru totdeauna. În acea seară, existenţa mea a luat o nouă direcţie şi am dobândit un nou scop: de-a investi în vieţile oamenilor care vor trece prin aceleaşi situaţii prin care am trecut şi eu.
Citind Biblia, am început să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine şi mai profund, să mă încred în promisiunile Lui, să-Lpun în centrul vieţii mele. Am învăţat să dau deoparte egoismul şi competiţia, căutand mai degrabă să fiu de folos celor
din jur, împărtăşindu-le astfel dragostea lui Dumnezeu şi iertarea Lui dată prin Isus Hristos.
Dar, în viaţă nu este doar bucurie, ci şi tristeţe. Când vin greutătile, am învăţat să-mi pun credinţa şi speranţa în ceea ce Dumnezeu mi-a revelat şi mi-a promis în Cuvântul Lui, iar încrederea mea a crescut din ce în ce mai mult. Un citat care mă ajuta foarte mult în situaţii grele este: “Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
Aceste cuvinte îmi amintesc că pot dobândi totul prin credinţa în Dumnezeu.
Mă simt foarte încurajat şi fericit să ştiu că, indiferent de ceea ce mi s-ar putea întâmpla chiar dacă la noapte ar fi să mor, ştiu sigur că voi fi alături de El.
”Doamne scapă-mă!”. Şi ochii mei au văzut miracolul. De ce trăiesc? Care e sensul vieţii? Există viaţă după moarte?
Merită să-L urmezi!

Marius Socea