Geneza 4:7; Evrei 12:1
Ca un cititor pasionat al Sfintei Scripturi, unde găsesc mesajele cu un conţinut imens de dragostea Lui Dumnezeu faţă de noi creaturile Sale, mă delectez în studierea acestei cărţi Sfinte care mi-a făcut de cunoscut mântuirea completă a sufletului meu în jertfa de la cruce a Fiului Său ISUS CRISTOS şi de care mă bucur pe deplin. Însă în această Carte sunt şi unele scrieri mai profunde, greu de înţeles. Totuşi în timp am înţeles tot din Scriptură că pentru înţelegerea lucrurilor mai adânci este nevoie de post şi rugăciune (a nu mânca deloc în ziua postului). Unul din aceste texte a fost cel din Romani cap. 7. Neînţelegerea acestui text m-a dus la o descurajare, văzând insuccesul afirmat de apostolul Pavel, mai ales în versetul 25. “Astfel dar, cu mintea eu slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului”. După ce am practicat postul şi rugăciunea, am fost luminat de Duhul Lui Dumnezeu înţelegând că textul din Romani 7 este pentru cei ce sunt încă sub controlul Legii dată de Dumnezeu prin Moise, şi aceştia sunt cei ce încă nu cred în jertfa Domnului Isus care ne eliberează de sub puterea păcatului şi ne iartă de păcatele ce le-am făcut. Cei ce nu-L acceptă pe D-l Isus ca Mântuitor, aceştia nu acceptă nici testul dat de Domnul în Matei 16. 24: “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze,” de aceia nu vor putea înţelege şi nici trăi îndemnul necesar creştinilor din Romani 6.11. “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos, Domnul nostru” pentru că cei ce cred au murit faţă de păcat, şi nu păcatul faţă de ei, şi astfel prin jertfa Domnului am fost scoşi de sub puterea păcatului şi a Legii, şi am fost uniţi cu Cristos prin Duhul Sfânt ca să ne bucurăm de legea Duhului de viaţă (Romani 8.1-3).
Acum să studiem mai pe larg această problemă din Romani 7 cât şi problema păcatului, păcatelor şi a păcătosului. Pentru această înţelegere a primelor 8 capitole din Romani vom observa că de la capitolul 1 până la capolul 5 v.11. se vorbeşte numai de nelegiuiri sau păcatele comise de om, iar de la capitolul 5:12. până la capitolul 8.39 vorbeşte la singular de păcatul moştenit prin naştere de la strămoşul nostru Adam, şi acest păcat ce a pătruns în rasa umană lucrează cu forţă din interiorul omului spre exterior. De aceia iată ce zice Dumnezeu despre omenire în Romani 3.23. “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”
Această afirmaţie fiind adevărată întrucât s-a dovedit chiar de la prima familie prin copiii care i-a avut Cain şi Abel, care au fost educaţi să cinstească pe Dumnezeu” cu jertfe, însă Dumnezeu care cunoaşte până şi gândul,a primit jertfa lui Abel dar a lui Cain nu, pentru că propriile lui fapte şi gânduri erau păcătoase… Geneza 4, 1-9. Cu toate că Dumnezeu l-a atenţionat pe Cain de răul ce-l avea în gând pentru fratele lui, de a-l ucide, totuşi Cain nu a ascultat de Dumnezeu ca mulţi astăzi şi a ucis pe Abel din invidie.
Iată deci definiţia păcatului, este acea putere din om ce îl motivează să păcătuiască în exterior, e cea ce ne înpinge spre pofte şi este arătat în Romani 7.16-20. Acesta este păcatul adamic de care spuneam mai sus că îl moştenim prin naştere de la părinţi noştri. Prin urmare omul nu este păcătos pentru că a păcătuit, ci pentru că s-a născut în păcat. Aşa ne spune Sf. Scriptură în Iov 14.4. “ Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” De asemenea şi regele David în Psalmul 51.5 el spune, “ Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”, de aceea nu poate fi adevărată filosofia unora care spun că omul se naşte bun, dar mediul îl strică.
Păcatul a intrat în lume prin necredinţă. Dacă prima familie ar fi crezut pe Dumnezeu, atunci nu ar fi acceptat şoapta satanei ce a venit la om prin şarpe ca să pună la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, deci păcatul adamic este ca urmare a necredinţei omului.
Cât priveşte păcatele care le comite omul, sunt legate de conduita noastră, şi sunt în căile noastre, în timp ce păcatul adamic este legat de viaţa noastră şi este ca o lege ce controlează mădularele noastre prin care se manifestă – Ioan 3.6. “ Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh”. De acea Domnul Isus a spus lui Nicodim (învăţătorul Legii) că este nevoie să vă naşteţi din nou.
Spuneam mai sus că păcatul este ca o lege ce controlează mădularele noastre şi care se luptă înpotrva legii primită de minte, şi ne ţine robi legi păcatului care este în mădularele noastre, această lămurire o avem în Romani 7.23. Adevărul acesta fiecare din noi îl putem confirma când ne dăm seama că din interior simţim că este ceva care ne constrânge să păcătuim, şi acesta este păcatul în care ne-am născut. Iată de ce orce fiinţă născută din femeie este păcătoasă şi are nevoie de mântuire ce o poate primi prin pocăinţă, adică prin credinţa în jertfa de la cruce a Domnului Isus – Faptele Ap. 13.37-39.
Din cele prezentate până acum am putut uşor să înţelegem că omul este în mod involuntar robul păcatului şi că din această stare nu poate să se deslege singur, întrucât omul este înfăşiurat şi legat de păcat, lucru care este cu adevărat o stare de robie din care nu se poate desprinde singur. O precizare importantă: Legea lui Moise cerea omului ca pentru păcatele ce le făcea să aducă un animal ca jertfă, iar când din nou păcătuia fără voie (pentru păcatul cu voia erau omorâţi cu pietre) iară aducea un animal ca jertfă pentru acel păcat. Cât priveşte păcatul adamic omul continua să fie mai departe robul păcatului în care s-a născut, din această stare, omul în loc să caute pe Dumnezeu, a inventat religia, şi a început să practice închinarea la tot felul de pietre numindu-le zeii, şi la fiinţe omeneşti, chiar şi la animale, ca boul (la Egipteni sau vaca la indieni).
Acum să studiem cum este posbil să beneficiem de o mântuire completă care ne aduce iertare de păcate, ne eliberează de păcatul în care ne am născut, şi să cunoaştem adevăratul mod de închinare către Creatorul şi adevăratul Dumnezeu căruia cu adevărat I se cuvine închinare.
În Matei 1.21. este scris că atunci când un înger al Domnlui aduce vestea Mariei a zis: “Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Cuvântul – va mântui – are un sens dublu, adică de a ne ierta de păcate, şi de a ne elibera de păcatul moştenit. De acea când Ioan a văzut pe Domnul a zis: “Iată Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumi!” – Ioan 1.29. Spuneam mai sus că cei din peroada Legii prin jertfirea unui animal pe care îl aducea omul preotului îi era iertat doar păcatul respectiv dar fără eliberarea de păcatul moştenit, mai mult aceştia nu se bucurau de călăuzirea Duhului Sfânt întrucât, Duhul Sfânt era dat numai unor persoane speciale ca profeţi, preoţi sau regi, aceştia având misiuni speciale. Insă acum după venirea Mântuitorului …şi când Domnul s-a înălţat la cer a trimes şi Duhul Sfânt celor ce cred.
Această promisiune a fost comunicată de Ioan Botezătorul în Matei 3.11. Duhul Sfânt este Cel care ne face să înţelegem Cuvântul Lui Dumnezeu şi ne ajută ca să-l înplinim.
Ce este dureros că cei mai mulţi dintre oameni rămân tot ademeniţi de anumite religi false de care aminteam şi care nu sunt decât nişte forme ce înşeală pe cea mai mare parte dintre oameni care gem sub povara păcatelor, ca şi cei din vechime. Iată cum se rugau cei ce aveau doar iertarea păcatului dar nu eliberarea… “ Nu lăsa nici o nelegiuire să stăpănească peste mine” Ps. 119.133. Simţeau povara păcatului de care nu erau eliberati. Chiar şi astăzi sunt religii care spun că eliberarea de păcatul moştenit se face prin botezul copiilor. Amândouă acte de cult sunt false pentru că nici botezul nu se dă copiilor, ci numai celor ce sunt convinşi de păcat şi cred în Domnul Isus – întrucât copii nu au făcut nici bine nici rău, nu au încă responsabilităţi, – şi nici eliberarea de păcat nu se primeşte prin botez, ci prin credinţă în Cristos Domnul.
Ce ne spune Sfânta Scriptură la această mare problemă:
1.) Dumnezeu nu ne iartă păcatul în care ne-am născut (adamic) ci l-a condamnat, 2 Cor. 5.21. “Pe cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu.” Vezi şi Evrei 10.14-23. Fiul lui Dumnezeu a suferit moarte pe cruce în locul meu ca acum eu prin credinţă să fiu eliberat de păcatul ce mă robea.
2.) Cât priveşte păcatele făcute de noi, Dumnezeu nu ne eliberează de ele, ci ni le iartă prin sângele Domnului Isus ce a curs pentru noi, şi cugetul nostru care ne mustra, de acum este curăţit.
Trebuie ştiut dar că de această eliberare şi iertare se va bucura doar acei ce acceptă să moară, să fie îngropaţi şi să învieze pentru a trăi o nouă viaţă împreună cu Domnul Isus, Rom. 6.4-7. Acestora le dă şi Duhul Sfânt spre a-i călăuzi şi a le da putere să ducă o viaţă de adevăraţi creştini, ca dovadă a eliberări de sub puterea păcatului Romani 6.18-23. “Şi chiar prin faptul că aţi fost eliberaţi de sub păcat, va-ţi făcut robi ai neprihănirii… şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine; pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost eliberaţi de păcat şi va-ţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.” Suntem noi conştienţi de acest mare har al lui Dumnezeu oferit nouă? Deci crucea tratează păcatul, iar sângele Domnului Isus tratează păcatele. Această îndurare a lui Dumnezeu a fost profeţită cu şapte sute de ani înainte de venirea în lume a Mântuitorului, de către Isaia la capitolul 61,1: “ Duhul Domnlui Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea.” Prorocii V.T. s-au rugat pentru înplinirea acestei eliberări – Ps. 6.4. “Intoarce-Te, Doamne, eliberează-mă, pentru îndurarea Ta.” Această rugăciune s-a înplinit în persoana Mântuitorului – Ioan 8.34-36. “Deci, dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Menţionez: toată această operă de mântuire nu este dată în administrarea unei Biserici sau a unei persoane cum era în V.T. ci Tatăl a dat-o numai Fiului Său, dacă cineva datorită unei pregătiri teologice şi-ar lua acest drept, asta ar fi un păcat, o călcare a poruncii lui Dumnezeu – Matei 26.28 vezi şi Fapte. 13.38-39. “Să ştiţi dar fraţilor, că în El (în Domnul Isus) vi se vesteşte iertarea păcatelor, şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.” Domnul a făcut această mare lucrare de mântuire fără ca să-i mai ceară omului să mai facă fapte sau forme, faptele bune sunt doar rodul vieţii schimbate şi nicidecum spre mântuire. Asta ne spune şi apostolul Petru în întâia sa Ep. 2.24. “El – Isus, a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcat să trăim pentru neprihănire: prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” Cât de mulţumitori ar trebui să fim faţă de Dumnezeu, Să-l credem, dar şi să avem curajul de a respinge orice filosofie care ne spune că nu este suficientă jertfa Fiului lui Dumnezeu, ori din partea oricărui teolog sau Biserică ar veni această învăţătură care este o erezie.
Acest lucru este confirmat şi în Ioan 3.16-21 – “Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” Credinţa adevărată este valoarea ce ne ajută să ne bucurăm de marea dragoste a lui Dumnezeu: credinţă care lucrează prin dragoste – Galateni 5.6. Este important să ne întoarcem din nou la Rom. 6, şi să citim acest capitpl care ne arată că a crede în Domnul este şi responsabilitatea noastră, de a ne socoti morţi faţă de păcat şi să trăim liberi pentru Cristos, şi astfel păcatul să nu mai domnească peste viaţa noastră, dar asta cere o totală dependenţă de Duhul Sfânt. Aşa cum este precizat în Romani 14,9. “Căci Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii”. Din acest moment, prin credinţă suntem puşi în relaţie cu Dumnezeu, relaţie ce a fost pierdută de prima familie în grădina edenului. De acea suntem chemaţi să trăim viaţa înpreună cu El – 2.Tim.2.11-13. – şi numai astfel va lua Cristos chip în fiinţa noastră. Astfel suntem chemaţi să trăim definiţia creştină arătată în Galateni 2.20 şi anume” Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu,ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. De asemenea, este important să ştim că din momentul când am intrat în relaţie cu Dumnezeu şi ne bucurăm de o pace în suflet, între noi şi lumea – care duce o viaţă fără o teamă de Dumnezeu, s-a pus un hotar, vezi Galateni 6.14 “crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume”.
Deci lepădarea şi crucificarea eului, cât şi călăuza Duhului Sfânt este a avea biruinţă asupra păcatului, şi a trăi pentru Dumnezeu. Şi acum ne ducem din nou la Romani 7.3. unde ne arată că moartea partenerului a anulat obligaţia dintre soţ şi soţie, tot aşa prin moartea Domnului Isus m-a scos de sub puterea Legii ce îmi arăta păcatul şi mă condamna fără să-mi dea putere ca să păzesc Legea. Astfel s-a pus capăt tiraniei ce era în natura noastră în care ne-am născut. Aceasta cere ca şi noi să ne socotim morţi faţă de păcat, ca să trăim pentru Dumnezeu. Falimentul acesta l-a trăit şi apostolul Pavel când a spus “nimic bun nu locuieşte în mine” – Romani 7.18. Iată testul ce-l spuneam la început din Matei 16.24-25. ” Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Prin urmare natura veche este supusă şi vei trăi în natura nouă duhovnicească. Asta înseamnă a te bucura de legea Duhului de viaţă, arătată în Romani 8. Aceasta este forţa ce va ţine natura veche pe cruce, (vezi, Romani 1.16-17.)
Aceasta a fost neînţelegerea mea asupra capitolului 7 din Romani, dar acum mulţumesc Domnului pentru înţelesul pe care l-am prmit, şi astfel din valea înfrângerilor şi a disperări pe care o aminteam la început, din Romani 7.25. acum prin credinţă “Într-adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de Legea păcatului şi a morţii” – Romani 8.1-2. Acum nu mai duc o viaţă dublă, ci şi cu mintea şi cu întreaga mea fiinţă slujesc lui Dumnezeu, urcând pe culmile biruinţei. Asta înseamnă că numai umblând prin Duhul Sfânt ne putem ridica felul de viaţă deasupra firescului şi Dumnezeu va recunoaşte viaţa noastră ca o viaţă duhovnicească, pentru că umblăm în faptele pregătite de El mai dinainte – Efes. 2.8-10.
Iată deci de ce vreau să înţelegem că orcine ar vrea să mai facă ceva pentru mântuirea lui, ca pomeni, fapte, sau orce altceva, prin aceasta ar arăta dispreţ faţă de jertfa Domnului Isus ca socotind-o insuficientă! Tu care citeşti această meditaţie îţi dau un sfat: orice om când merge pe un drum necunoscut, îşi procură o hartă cu zona respectivă ca să fie sigur că ajunge unde doreşte. Cu atât mai mult privind drumul nostru spre viaţa de dincolo de moarte (căci suntem trecători) avem nevoie de hartă, care este Biblia.
Pentru mulţi viaţa este un drum necunoscut, de acea nu te lăsa păcălit de filozofiile religiilor false: nu toate drumurile duc sus pe munte unde este Dumnezeu (cum spun unii). Harta ne spune că este o singură cale – la Ioan 14.6. Isus i-a zis, “Eu sunt cale, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Acest drum nu duce sus pe munte, ci duce în împărăţia lui Dumnezeu, şi dacă vei citi Biblia mai ales Noul Testament unde găseşti şi împlinirea celor profeţite în Vechiul Testament vei avea un înţeles clar privind adevărata cale a mântuirii.
Tot din Biblie vei putea să înţelegi şi adevăratul mod de a te închina lui Dumnezeu care nu poate fi oricum! Unele din religii au adoptat o închinare de la popoarele păgâne, cum ar fi închinarea la statui, şi la sfinţii care au fost divinizaţi, ca sfântul Gheorghe, sf. Paraschiva, sau chiar sf. Maria şi alţii. Biblia spune de Ilie că a fost un om supus acelaroşi slăbiciuni ca şi noi, cu excepţia că el se ruga după voia lui Dumnezeu – Iacov 5.17-18. Asta nu înseamnă ca să ne rugăm lui Ilie, sau altor sfinţi. De asemenea uni se închină la diferite obiecte ca brâul sf. Maria, la bucăţi mici de lemn ce pretind că sunt din crucea Domnului Isus, alţi se închină la moaşte, adică rămăşiţele mumificate a unor sfinţi şi alte lucruri. Lista celor veneraţi şi divinizaţi este pe atât de mare pe cât este şi autoînşelarea pentru toţi cei ce aduc închinare altcuiva decât lui Dumnezeu. Acei ce practică acest mod fals de închinare, Biblia o numeşte o închinare idolatră şi este o scârbă înintea lui Dumnezeu. Este foarte important să ştim că nicăeri în Biblie nu s-a cerut ca cineva să se roage l-a vreun mare sfânt, nici îngerii nu primesc închinare – este scris că atunci când lui Ioan un înger i-a descoperit cartea Apocalisa, Ioan a vrut să se închine îngerului, dar acesta l-a oprit şi i-a zis “ Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu” – Apocalipsa 22.8-9. Acum cred că înţelegeţi cât de josnic şi ce mare păcat este să te închini unui obiect – ca icoane – sau unor fiinţe omeneşti. Închinarea se cuvine doar lui Dumnezeu.
Încă un exemplu – în Faptele 14.8-18. citim că atunci când apostolul Pavel vestea evanghelia mântuiri la păgânii din Listra, unde a făcut şi o minune vindecând pe un olog, când au văzut oamenii minunea au vrut să-i aducă jertfă şi să se închine, crezând că sau coborât zeii pe pământ.
Dar apostolul Pavel i-a oprit spunându-le: “ şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi, noi vă aducem o veste bună ca să vă întoarcem de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeu, se cuvine să ne închinăm doar lui Dumnezeu”. Când Dumnezeu a dat Legea lui Moise a dat următoarea poruncă: “ Să nu ai alţi dumnezeii afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vre-o înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti, căci Eu sunt Domnul Dumnezeu, şi sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam acelor ce Mă urăsc.” Exodul 20.3-5. Totuşi omul şi-a creat proprii lui zei pe care îi poate manipula şi controla, lăsând pe Dumnezeu afară din închinare, care este exact sistemul lui Satan. Deci uşor putem trage o concluzie, că a te închina altcuiva decât lui Dumnezeu înseamnă a-L urâ, şi nu vor scăpa nepedepsiţi. Ce este dureros că şi astăzi, când avem Biblia la îndemână şi fiecare are datoria şi libertatea de a o citi ( Ioan 5:39 „ Cercetaţi Scripturile, pentrucă socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”) pretind că fac parte din popoarele civilizate. Totuşi, mulţi trăiesc în nelegiuirii mai mari decât păgânii, iar unii au coborât mai jos decât animalele, care nu au schimbat întrebuinţarea firească stabilită de Creator ( animalele nu au relaţii intre ele de acelaşi sex ). Repet, este spre propria ta pagubă dacă nu studiezi Biblia în care găseşti cel mai dulce mesaj: mântuirea sufletului tău – Ioan 5.39.
Cât priveşte rugăciunea adevărată, însuşi Domnul ne-a învăţat în Matei 6.7-15. şi în Ioan. 4.23-24. (vezi şi Ap. 14.6-7), rugăciunea în duh şi adevăr, în Numele Domnului Isus, aceasta va fi rugăciunea primită şi plăcută lui Dumnezeu. Orice altă rugăciune nu este prmită. Trebuie să ştim dar că diavolul aici a înşelat cel mai mult pe om ca să nu aducă cinstea cuvenită lui Dumnezeu. Diavolul s-a dus şi la Domnul Isus cerându-i să i se închine, dar: “Drept răspuns, Isus i-a zis. “Înapoia Mea Satano! Este scris: Să te închini Domnlui, Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti” (Luca 4.5-8). Cu toate aceste dovezi iată cum şi azi mulţi încă se lasă înşelaţi. În Filipeni 2.9-11 este scris “ în Numele lui Isus să se plece orice genunchi a celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul”. Şi totuşi, cei mai mulţi nu ţin cont de învăţătura Scripturii, urmând tradiţia stabilită de anumiţi teologi, nefiind biblică.
O altă înşelare ce o practică religia neamului, susţinând că Biserica este ce-a care deţine dreptul de a împărţi mântuirea, cât şi religia ce pretinde că e religia mamă, (dar care nu e nici măcar mamă vitregă) spunând că Papa este mijlocitorul între om şi Dumnezeu, ignorând textul biblic din 2.Timotei 2.5. unde scrie “ Căci există un singur Dumnezeu şi există un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos.”
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin lumina Duhului Sfânt în acestă meditaţie am căutat să arăt care este situaţia cu problema păcatului adamic, şi cum putem fi izbăviţi de a nu mai fi robi! Deasemenea am arătat ce ne spune Biblia despre păcatele făcute de noi şi cum am fost iertaţi prin sângele Domnlui Isus. Cum ne spune apostolul Ioan în întâia sa epistolă la capitolul 2.2 că: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre: şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iar când se întâmplă accidental că mai păcătuim, e necesar să mărturisim Domnlui venind pe genunchi înaintea Lui – 1 Ioan 1.9. Cum am mai arătat, iertarea de păcate nu-i este dată unui om, chiar dacă pretinde că are o pregătire teologică, asta nu-i dă dreptul de a da oamenilor iertare, ci doar de a vesti Ev. Iertări. Nici măcar apostolilor care au umblat cu Domnul Isus nu le-a fost dată această împuternicire. În Fapele 3.19. şi 8.21-23. când un anume Simon Magu (un vrăjitor) păcătuind prin ceia ce a cerut lui Petru, apostolul Petru nu ia zis, păcatul î-ţi ieste iertat, ci i-a zis, roagă-te Domnului ca să ţi se ierte păcatul. De asemmenea însuşi Petru când s-a lepădat de Domnul care chiar în acel moment l-a privit, privirea Domnului blândă l-a cercetat pe Petru şi în acel moment a ieşit afară şi a plâns cu amar păcatul lui, care i-a fost iertat. Asta ne spune că Dumnezeu ia aminte la pocăinţa şi la rugăciunile noastre.
Aşa cum atunci apostolii îndemnau pe oameni la pocăinţă, iar pe cei credincioşi la o viaţă de sfinţenie, tot aşa şi noi azi avem această datorie. Mântuitorul în Ioan 16.23-24 spunea atunci ucenicilor şi astăzi nouă că: “Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da”. Adevăraţii credincioşi au această încredere în Domnul, înţelegând şi modul corect de închinare bucurându-se de răspunsuri la rugăciuni.
Ca unul care citesc şi studiez Cuvântul plin de har şi de dragoste a lui Dumnezeu, mărturisesc că mă bucur pe deplin de eliberarea de păcat, de iertarea păcatelor, şi de ocrotirea Duhului Sfânt care mă călăuzeşte, mă mângăie şi îmi descopere tot mai mult dragostea Sa, şi ştiu că acolo sus în cer ne-a pregătit o moştenire unde la vremea hotărâtă ne va duce să fim todeauna cu El. De acea vreau să duc o viaţă după voia lui, şi Să-I aduc o închinare corectă în duh şi în adevăr.
Mă simt dator să mă rog şi pentru tine care ai intrat în contact cu aceste câteva gânduri, ca Duhul Sfânt care m-a luminat şi m-a făcut fericit, aceaşi lucrare s-o facă şi cu tine. Am convingerea că nu am fost ai bun decât tine, poate chiar mai rău, dar acum pentru că m-am pocăit, Domnul m-a iertat şi am nădejdea şi bucuria celor mântuiţi, dorind ca acesta să fie momentul în care şi tu să crezi doar în Domnul Isus care a murit şi pentru tine, vrând să-ţi dea mântuirea şi viaţa veşnică şi astfel să te închini doar lui Dumnezeu.
Rev. Alexandru Dobrescu, Chicago.
